Ry Cooder a fost cîndva unul din cei mai mari ghitarişti de rock’n’roll din lume. A cîntat alături de Captain Beefheart, a înregistrat cu Little Feat, şi chiar Rolling Stones s-au gîndit la un moment dat să-l coopteze, după moartea lui Brian Jones.
Apoi, după o lungă perioadă de blues, Ry Cooder a descoperit ceea ce unii critici muzicali de astăzi numesc world music, muzica lumii. Una din primele realizări ale lui Cooder în acest domeniu a fost albumul realizat cu un mare ghitarist din Mali, Ali Farka Toure.
Apoi Ry Cooder a descoperit Cuba, şi a fost cel care i-a reintrodus în circuitul muzical internaţional pe Ruben Gonzalez, Ibrahim Ferrer, Compay Segundo şi compania de la Buena Vista Social Club, faimoşi muzicieni cubanezi de dinainte de venirea comuniştilor la putere, peste care se aşternuse uitarea, dar care au îmbătrînint cîntînd.
Unul din efectele secundare ale poveştii de dragoste dintre Ry Cooder şi muzica cubaneză, scrie Nigel Wiliamson în revista “Songlines”, a fost că muzicianul nostru a încetat în mod virtual să mai cînte la ghitara electrică, şi asta pentru că acest intrument este aproape absent în Cuba. A venit apoi momentul în care Cooder l-a auzit pe Manuel Galbán, veteranul de la Los Zafiros, şi unul din puţinii ghitarişti electrici serioşi din Cuba. Rezultatul este ceea ce auziţi chiar acum, Mambo Sinuendo, o colecţie de hituri mambo jazz din anii ’50, rearanjate.
Era cît pe-aci însă ca acest album să nu fie realizat niciodată. În timp ce Ry Cooder primea premiul Grammy pentru realizările cu Buena Vista, Departamentul de Stat de la Washington i-a administrat o amendă usturătoare pentru că a încălcat embargoul impus regimului comunist din Cuba.
Mai mult, i s-a atras atenţia că nu mai poate realiza un alt album în Cuba fără încuviinţarea guvernului american. Doi ani mai tîrziu, cînd a trebuit să se reîntoarcă la Havana pentru a înregistra Mambo Sinuendo, Cooder i-a angajat pe cei mai buni avocaţi din Washington ca să-i susţină cauza. După un an întreg de tergiversări birocratice, cererea de a i se permite să revină în Cuba a fost respinsă.
În ultimul moment, Cooder a apelat direct la Bill Clinton, aflat atunci înainte de încheierea celui de-al doilea mandat la Casa Albă. Unul din ultimele documente semnate de Clinton în calitate de preşedinte al Statelor Unite a fost un ordin către Departamentul de Stat, în care se dispunea ca lui Ry Cooder să i se permită să plece la Havana pentru a termina albumul. Astfel încît, “thank you, Mr President”, cum spune cronicarul de la “Songlines”, pentru că putem să ne delectăm astăzi cu acest album.
Apoi, după o lungă perioadă de blues, Ry Cooder a descoperit ceea ce unii critici muzicali de astăzi numesc world music, muzica lumii. Una din primele realizări ale lui Cooder în acest domeniu a fost albumul realizat cu un mare ghitarist din Mali, Ali Farka Toure.
Apoi Ry Cooder a descoperit Cuba, şi a fost cel care i-a reintrodus în circuitul muzical internaţional pe Ruben Gonzalez, Ibrahim Ferrer, Compay Segundo şi compania de la Buena Vista Social Club, faimoşi muzicieni cubanezi de dinainte de venirea comuniştilor la putere, peste care se aşternuse uitarea, dar care au îmbătrînint cîntînd.
Unul din efectele secundare ale poveştii de dragoste dintre Ry Cooder şi muzica cubaneză, scrie Nigel Wiliamson în revista “Songlines”, a fost că muzicianul nostru a încetat în mod virtual să mai cînte la ghitara electrică, şi asta pentru că acest intrument este aproape absent în Cuba. A venit apoi momentul în care Cooder l-a auzit pe Manuel Galbán, veteranul de la Los Zafiros, şi unul din puţinii ghitarişti electrici serioşi din Cuba. Rezultatul este ceea ce auziţi chiar acum, Mambo Sinuendo, o colecţie de hituri mambo jazz din anii ’50, rearanjate.
Era cît pe-aci însă ca acest album să nu fie realizat niciodată. În timp ce Ry Cooder primea premiul Grammy pentru realizările cu Buena Vista, Departamentul de Stat de la Washington i-a administrat o amendă usturătoare pentru că a încălcat embargoul impus regimului comunist din Cuba.
Mai mult, i s-a atras atenţia că nu mai poate realiza un alt album în Cuba fără încuviinţarea guvernului american. Doi ani mai tîrziu, cînd a trebuit să se reîntoarcă la Havana pentru a înregistra Mambo Sinuendo, Cooder i-a angajat pe cei mai buni avocaţi din Washington ca să-i susţină cauza. După un an întreg de tergiversări birocratice, cererea de a i se permite să revină în Cuba a fost respinsă.
În ultimul moment, Cooder a apelat direct la Bill Clinton, aflat atunci înainte de încheierea celui de-al doilea mandat la Casa Albă. Unul din ultimele documente semnate de Clinton în calitate de preşedinte al Statelor Unite a fost un ordin către Departamentul de Stat, în care se dispunea ca lui Ry Cooder să i se permită să plece la Havana pentru a termina albumul. Astfel încît, “thank you, Mr President”, cum spune cronicarul de la “Songlines”, pentru că putem să ne delectăm astăzi cu acest album.
