Vizita lui Dmitri Rogozin în Moldova a doua zi de Paște a confirmat turnura agresivă pe care a decis să o adopte Rusia în chestiunea transnistreană. După ce, mai devreme, comparase Republica Moldova cu un coteț, insultând-o cum nu a mai făcut-o niciun oficial rus, Rogozin a vorbit mai concesiv la Chișinău și nu a avut niciun scrupul de limbaj la Tiraspol. A blamat tendințele unioniste de la Chișinău, a ținut „lecții de istorie a Moldovei”, deși în 1992, același Rogozin a stat alături de separatiștii lui Smirnov în lupta lor împotriva „agresorilor fasciști” de la Chișinău – cum i-a calificat pe basarabeni în cărțile sale actualul emisar al Kremlinului.
Rogozin a anunțat modernizarea trupelor rusești din Transnistria și a decretat „dreptul exclusiv” al Rusiei de a disloca aici o misiune de menținere a păcii, ba chiar de a monta noi instalații militare ca răspuns la amplasarea scutului antirachetă american în România. Cât de departe sunt aceste intenții belicoase ale Moscovei de doleanțele Chișinăului privind măsurile de încredere și demilitarizarea forțelor de pacificare!... Rogozin a mai notificat, cu cinism, autorităţile de la Chișinău că Moldova va trebui să plătească datoriile Transnistriei la gazul rusesc, în cazul în care nu va recunoaște Tiraspolul ca parte egală la negocieri. Așadar, mesajul e limpede: Rusia nu va ceda niciodată Transnistria, să nu ne facem iluzii, formatul 5+ 2 e doar un joc al aparențelor, reintegrarea celor două maluri ale Nistrului nu se poate face decât în cadrul sferei de influență a Moscovei.
Cum pot fi contracarate amenințările rusești? Evident, printr-o fermă politică de apropiere de Statele Unite și Uniunea Europeană. Pentru asta însă politicienii de la Chișinău ar trebui să ia niște lecții de logică și coerență. Dorin Chirtoacă, primarul capitalei, a acuzat lașitatea, lipsa de demnitate a guvernului Filat față de emisarul rus, susținând, în ton cu alți fruntași ai PL, că Rogozin nu ar fi trebuit primit. Nu știu dacă Moldova, atât de vulnerabilă cum este, își poate permite gesturi de frondă în raport cu trimișii Kremlinului, mult mai important este să manifeste curaj și inteligență la masa de negocieri. Populismul ieftin și demagogia patriotardă ne poate costa prea scump.
Dacă integrarea europeană e singura noastră salvare, același Dorin Chirtoacă, întrebat asupra Legii Anti-discriminare, declara că aceasta nu reprezintă o prioritate pentru Moldova. Partidul Liberal se află într-o mare contradicție. Proclamă rezistența dârză în fața Rusiei și, în același timp, servește interesele Rusiei, refuzând adoptarea unei legi cerută de strategia noastră de apropiere de Occident, o lege de care au nevoie cetățenii acestei țări nu doar pentru a călători fără vize în Europa, ci pentru a nu mai fi umiliți la ei acasă. Comuniștii și Biserica Ortodoxă au transformat Legea Anti-discriminare într-o sperietoare. E uimitor să vezi Partidul Liberal, făcând cu ochiul acestui club reacționar, din motive electorale. Retorica iresponsabilă și ipocrită a patrioților noștri alimentează statutul de colonie al Republicii Moldova, permițându-le unor indivizi ca Rogozin să ne insulte mai departe fără nicio reținere.
Premierul Filat – poate singurul lider din coaliția de la putere care susține clar adoptarea Legii Anti-discriminare – are dreptate să spună că Moldova nu poate ieși din starea ei de ostatic și de țară subdezvoltată decât asumând integral exigențele lumii civilizate, spre care a declarat că vrea să meargă.
Europenitatea înseamnă nu doar bravadă anticomunistă și rezistență geopolitică în fața Rusiei, ci și consecvență în apărarea drepturilor omului, mai ales atunci când te numești „liberal” și „democrat”.
