Dacă am fi urmat cu fidelitate recomandările pentru lectură pe care le auzim de la scriitorul Galaicu-Păun în fiecare seară de luni la Radio Europa Liberă am fi adunat pînă azi nu mai puţin de 400 de cărţi în bibliotecile noastre. Varietatea universurilor şi a autorilor pe care i-a cuprins rubrica sa „Cartea la pachet”, în cei aproape opt ani de cînd se difuzează, ar putea negreşit concura cu o călătorie palpitantă în jurul lumii.
Ba chiar cu mai multe călătorii în jurul mai multor lumi, precizează autorul rubricii Emilian Galaicu-Păun. „Practic fiecare carte fiind o lume, în fiecare luni seara i-am luat cu mine, uneori foarte departe; am avut cărţi de autori din America Latină, din Japonia, din Africa, din zone tribale, dacă vreţi, pe de altă parte i-am oferit ocazia să descopere lumea aproapelui, pentru că am prezentat şi o mulţime de autori români din Basarabia sau din România cu o realitate proximă – era suficient să întinzi mîna să dai de această realitate.”
Să păstreze această varietate a fost ceea ce a dorit să realizeze cu această rubrică, ne spune Emilian Galaicu-Păun: „Cartea pe care o prezint este rodul unei selecţii. Nu este singura carte citită în săptămînă, sînt cel puţin două-trei din care am ales. Am încercat să prezint cărţi de la cît mai multe edituri. Deci ştiu că sînt cîteva mari edituri care sînt mereu în top şi oricînd poţi apela la bibliotecile lor, de exemplu Poliromul sau Humanitas sau RAO dar ar fi fost prea restrictivă această panoramă şi am încercat să deschid cît se poate de tare. Sigur că mizînd pe valoare.
Graţie acestei rubrici am descoperit «o marginalitate» care mi-a spus foarte mult, uneori mai mult decît capodoperele despre fiinţa umană, despre angoasele noastre, despre fricile şi bucuriile noastre.”
Efortul scriitorului a fost recompensat azi de Biblioteca Naţională a Moldovei. La Gala premiilor naţionale GALEX 2012, Emilian Galaicu-Păun a primit unul din premiile pentru cel mai bun scriitor promotor al cărţii şi lecturii. Iată cum şi-a argumentat opţiunea unul dintre membrii juriului şi directorul Bibliotecii Naţionale Alexe Rău:
„El ne trimite la cele mai bune cărţi. Această informaţie succintă dar foarte exactă şi bine ţintită să zic eu aşa este deja un punct de pornire foarte bun pentru ascultători. E ca şi cum ai da căldură, lumină şi un pic de umezeală pentru un grăunte care poate încolţi după aceea şi din el să crească un bun cititor.”
Tot la Biblioteca Naţională am stat de vorbă şi cu o ascultătoare fidelă a rubricii „Cartea la pachet” care se numeşte Alexandra Beşleagă.
„Cartea dezvoltă imaginaţia, deschide lumea, deschide frumuseţile lumii. O minune-i, doamnă, cartea, o minune! Eu nu ştiu dacă pînă acuma sînt oameni care n-au înţeles ce este cartea şi nu sînt atraşi de ea ei sărmanii sînt sărăciţi, sînt nefericiţi într-un fel.”, mi-a spus Alexandra Beşleagă cînd am rugat-o să-mi explice în ce vede ea rostul cititului.
Cititoarea împătimită respinge pretinsa justificare că această îndeletnicire ar fi doar o pierdere de timp în acest secol al vitezei şi al tehnologiilor ultraavansate, întrucît cititul îţi oferă un timp în plus, cel comprimat cu măiestrie de autorii de cărţi.