Linkuri accesibilitate

Vizita premierului Filat și a delegației guvernamentale moldovene la Sofia


Primii miniștri Vlad Filat și Boiko Borisov la Sofia
Primii miniștri Vlad Filat și Boiko Borisov la Sofia

Premierul Boiko Borisov a mulțumit părții moldovene pentru atitudinea față de comunitatea bulgară și Universitatea de la Taraclia.


Primul-ministrul Vlad Filat s-a întâlnit cu omologul său, Boiko Borisov, cu președintele Rosen Plevneliev și cu președinta Parlamentului Țețka Țaceva. A fost semnat un Acord privind cooperarea în domeniul situaţiilor excepţionale. Cei doi prim-miniștri au inaugurat Forumul economic moldo-bulgar.

La conferința de presă comună, Borisov a subliniat importanța conectării sistemelor de gazoducte ale Bulgariei, Republicii Moldova și României pentru independența energetică a celor trei state. În luna mai Bulgaria va face prima săpătură la un nou gazoduct cu România.

Borisov a văzut posibilități de dezvoltare a relațiilor economice prin folosirea zonelor libere din Moldova. El a criticat Rusia care aplică mărfurilor produse în Bulgaria cele mai înalte taxe vamale: „de parcă suntem cea mai bogată țară din Uniunea europeană”.

Premierul bulgar a adresat laude disciplinei fiscale din Moldova care a redus deficitul său bugetar la numai 2,4%. El a mulțumit Moldovei pentru atitudinea bună față de comunitatea bulgară menționând în special Universitatea de la Taraclia.
La întîlnirea cu studenții moldoveni din Bulgaria
La întîlnirea cu studenții moldoveni din Bulgaria

La rândul său Vlad Filat a menționat creșterea realizată în comerțul bilateral care a depășit, în 2011, 100 de milioane de euro. În cursul anului va putea avea loc o ședință comună a celor două guverne.

Premierul moldovean s-a întălnit cu reprezentanţii Asociaţiei „Plai natal”. Un sfert din cei 82 000 de străini care au primit în ultimii 10 ani cetățenie bulgară sunt din Republica Moldova.
Previous Next

XS
SM
MD
LG