Linkuri accesibilitate

Premierul Ponta pregătit de criza zonei euro


Victor Ponta
Victor Ponta

Premierul socialist al României spune că indiferent de evoluţiile externe, salariile bugetarilor vor fi majorate.


La București, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și noul premier Victor Ponta au stat de vorbă astăzi despre căile de limitare a impactului unei agravări a crizei din Grecia asupra economiei românești. Relatează de la București Sabina Fati.

Premierul socialist al Romaniei i-a spus guvernatorului Bancii Nationale ca este pregatit sa ia masuri la orice problema care apare in Europa. Discutia dintre Mugur Isarescu, seful Bancii Centrale din Romania si primul ministru a avut loc pe fondul presiunilor care se fac simtite asupra pietelor financiare inca de saptamina trecuta, cind cele doua partide principale din Grecia, care sustin acordul dintre Atena si institutiile financiare internationale nu au reusit sa obtina impreuna majoritatea pentru a forma guvernul.

Premierul socialist al Romaniei, Victor Ponta a tinut sa dea asigurari ca indiferent de ceea ce se intimpla pe continent salariile bugetarilor vor creste de la 1 iunie cu 8 procente, iar de la 1 decembrie cu 7,5 la suta astfel incit taierile facute in urma cu doi ani sa fie complet recuperate. Seful guvernului de la Bucuresti sustine ca aceste majorari sint prevazute in deficitul bugetar, care a crescut astfel de la 1,9 la suta, cit fusese prevazut pentru 2012 la 2,2 procente din PIB. Premierul roman a spus de altfel ca nu intentioneaza sa renunte la a doua etapa de majorare a lefurilor nici daca situatia europeana se va inrautati drastic spre finele anului.

Pe de alta parte premierul socialist al Romaniei nu stie exact ce masuri ar trebui sa ia guvernul pentru a se proteja de o eventuala criza a mondei euro, atit in contextul situatiei dificile din Grecia, unde premierul in exercitiu Lucas Papademos a anuntat ca tara va intra in incetare de plati inca de la inceputul lunii viitoare daca situatia politica nu se va stabiliza, cit si tinind cont de datele de la Bucuresti, unde leul a atins un nou maxim istoric in raport cu euro.

Devalorizarea leului romanesc a inceput dupa caderea guvernului de dreapta, la sfirsitul lunii aprilie si si-a continuat acest trend inclusiv dupa stabilizarea situatiei politice. Principalul consilier al guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Adrian Vasilescu sustine ca este o situatie temporara, ca nu exista nici un motiv de „inspaimintare” si ca valoarea leului este data de cererea si oferta de pe piata. In acelasi timp specialistul de la Banca Centrala recunoaste ca exista 11 indicatori economici care influenteaza cursul leu-euro, dar ca influenta acestora se poate constata doar pe termen lung: intre 6 si 12 luni.

Asadar noul premier socialist al Romaniei vorbeste doar despre cresterea salariilor, evitind sa se pronunte despre problemele economice pe care le lasa spre rezolvare ministrului de resort si Bancii Nationale. In acest fel, Victor Ponta incearca sa-si conserve imaginea de politician de succes inaintea alegerilor generale din noiembrie. De altfel, despre discutiile pe care le-a avut premierul zilele acestea cu presedintele Traian Basescu si guvernatorul Bancii Centrale, exista doar declaratiile lui Victor Ponta, semn ca ceilalti doi parteneri de discutie si decizie ai statului roman se despart in multe privinte de noul sef al guvernului. Politica sa de crestere a cheltuielilor dupa mai bine de doi ani de masuri dure de austeritate nu este vazuta cu ochi buni nici de FMI, cu atit mai mult cu cit desi s-a inteles cu Fondul asupra unui deficit de 2,2 la suta din PIB, a declarat ulterior ca nu va depasi un deficit de 3 procente.
XS
SM
MD
LG