Gheorghe Cojocaru: „Anul acesta Republica Moldova marchează două decenii de la admiterea în Organizația Națiunilor Unite, în alte importante organisme internaționale și, totodată, două decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice cu o serie de state occidentale sau foste republici sovietice. Să amintim aici că declararea independenței de stat la 27 august 1991 nu a dus imediat la recunoașterea internațională a Republicii Moldova. Autoritățile de atunci au trebuit să formuleze și să urmeze o agendă a dobândirii pas cu pas a consacrării existenței noului stat independent pe plan internațional”.
Europa Liberă: Mai nou, în presă întîlnim tot mai frecvent reproşuri adresate României, că a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova şi astfel ar fi stăvilit posibila reunificare a României cu Republica Moldova. Ce efecte a avut recunoașterea diplomatic a noului stat Republicii Moldova în contextul internațional a vremii, a l'epoque, cum spun francezii?
Gheorghe Cojocaru: „A fost un moment pozitiv care putea să determine formarea unui context favorabil recunoașterii internaționale de mai departe a Republicii Moldova, desprinsă de fosta Uniune Sovietică. Însă, deciziile de anvergură de politică externă se luau de marii actori ai lumii, pentru care Republica Moldova, care adoptase cursul spre independență, era doar o parte din moștenirea sovietică, o parte din complicatul set de probleme care trebuiau gestionate cu multă atenție. De aici și o anume prudență a Occidentului în abordarea relațiilor cu noile state independente, între care și Republica Moldova”.
Europa Liberă: Când anume s-a volatilizat această prudenţă la care faceţi trimitere dumneavoastră? Cînd marile state ale lumii au dat „lumină verde” recunoașterii internaționale a Republicii Moldova?
Gheorghe Cojocaru: „După ce au fost stabilite și asumate regulile elementare de conduită pe plan internațional, adică după ce Republica Moldova a aderat la instrumentele internaționale referitoare la drepturile omului, a subscris la principiile Tratatului de neproliferare a armelor nucleare, la documentele privind forțele convenționale și măsurile de întărire a securității în Europa etc.
Pe plan intern, Republica Moldova a trebuit să confirme angajamentul de a edifica un stat democratic, bazat pe drept și pe economia de piață. Odată întrunite aceste premise, Moldova, ca și alte republici foste sovietice, a început să obțină recunoașterea internațională după disoluția URSS la sfârșitul anului 1991”.
Europa Liberă: Altfel zis Republica Moldova a obţinut brevet de stat cu acte în regulă şi cu promisiunea să devină unul democratic. Per total, ce a însemnat pentru Republica Moldova obținerea acestei recunoașteri internaționale și stabilirea ulterioară a relațiilor diplomatice cu peste o sută de țări ale lumii?
Gheorghe Cojocaru: „A însemnat recunoașterea sa ca actor plin al sistemului de relații internaționale, după cum și a dezideratelor sale de a deveni un stat democratic, integrat în contextul de valori și principii moderne. Or, această consacrare pe plan internațional constituie un suport indispensabil pentru consolidarea independenței Republicii Moldova, un instrument inestimabil pentru promovarea intereselor sale în lumea întreagă și, totodată, un ajutor strict necesar și o încurajare directă a aspirațiilor sale de integrare plenară în familia europeană”.
