Academia Kronberg și proiectul „Muzica de cameră conectează lumea”

In Germania, nu de parte de Frankfurt pe Main, într-un mic oraș medieval, la Kronberg în Taunus, în 2002 a fost creată Fundația Academia Kronberg, o instituție muzicală dedicată sprijinirii tinerilor deosebit de talentați, violiniști, altiști și violonceliști. Kronberg a devenit astăzi un centru internațional important de perfecționare muzicală și, în același timp organizatorul unui festival bianual, de mare prestanță, al muzicii pentry violoncel. Mai mult de la Victor Eskenasy care a stat de vorbă, între alții, cu Steven Isserlis, un foarte cunoscut violoncelist britanic.

In 2008, Academia Kronberg a sugerat organizarea unui studiu asupra „valorii culturii” și a învățămîntului muzical în instituțiile educative ale lumii. Sondajul a fost organizat de Institutul BrandControl de la Frankfurt în cooperare cu Editura muzicală Schott, iar rezultatele sale au fost prezentate la Tîrgul de carte de la Frankfurt în 2010.

Printre cele 16 criterii de judecată a instituțiilor de învățămînt muzical au figurat prezența unor muzicieni de faimă în calitate de profesori, măsura în care studenții se limitează la tineri artiști dotați excepțional, calitățile didactice superioare ale profesorilor, reputația națională și internațională, perspectivele de carieră pe care le oferă absolvenților, măsura în care este încurajată dezvoltarea personalității studenților ș.a.m.d.

Academia Kronberg și Festivalul de violoncel s-au situat foarte bine în clasamentul final, alături de Institutul Curtis din Statele Unite sau Academia de Muzică „Hans Eisler” din Berlin. Cei intervievați în cadrul sondajului au remarcat în mod special accentul care se pune la Kronberg pe „integrarea artiștilor de mare talent din generația viitoare”.

Cine vizitează Academia Kronberg și asistă la formula aleasă de perfecționare a tinerilor soliști se convinge repede de calitatea învățămîntului și, implicit, de atracția pe care o exercită Academia. In mod practic, la activitățile organizate anul acesta în ciclul intitulat „Muzica de cameră conectează lumea”.

Tinerii selectați, 24 la număr, pregătesc piese de muzică de cameră împreună cu un profesor care cîntă alături de ei, într-o formație mergînd de la cvartet pînă la orchestră de cameră, în cadrul unor repetiții/curs, foarte colocviale și deschise publicului.

„Studenții” de anul acesta, grupul „juniorilor”, cum este numit - ciclul se desfășoară chiar în aceste zile, între 20 și 30 iunie - provin din cele mai diferite țări, mulți dintre ei din estul Europei. Între ei am notat patru din diverse orașe ale Rusiei, cîte unul din Ucraina, Belarus, Georgia și Serbia, doi americani, doi soliști din China - între care violoncelistul Bonian Tian, distins cu premiul I anul trecut la Concursul „George Enescu” si premiul al II-lea la Concursul „André Navarra” -, trei coreeni, un venezuelian ș.a.m.d. Nici un român, din păcate...

„Seniorii”, profesori și parteneri ai tinerilor în muzica de cameră, sînt, ca și în anii trecuți, personalități cu totul deosebite ale vieții muzicale internaționale: violoniștii Gidon Kremer și Christian Tezlaff, violoncelistul Steven Isserlis, altistul Iuri Bashmet și pianistul Andras Schiff.



Fiecare dintre ei conduce cîte trei repetiții zilnice cu grupul său de „juniori”, după care, în perioada 26-30 iunie, au loc șapte concerte finale. Orchestra de muzică de cameră îl are în frunte, ca exemplu, pe Gidon Kremer, care pregăște pentru concerte Adagio-ul din Simfonia a 10-a de Gustav Mahler și Sinfonia cu același număr a lui Mieczyslav Weinberg.

Înaintea repetițiilor de sîmbăta trecută, cu un cvintet de coarde de Mozart și cel celebru de Franz Schubert, am stat de vorbă cu violoncelistul britanic Steven Isserlis, al cărui bunic, un celebru pianist și pedagog, a fost originar din Chișinău. Steven a ținut să-mi vorbească de conecțiile sale cu R. Moldova și România:

„Da, bunicul meu este născut la Chișinău; eu am fost, cred, în 1997 și îmi amintesc că a fost o experiență extrem de interesantă. Publicul a fost restrîns, dar minunat; cei prezenți au ascultat atît de atenți, fantastic! Îmi amintesc că am întîlnit un violoncelist moldovean, al cărui nume din nefericire nu-mi vine acum în minte. Aveam cu noi o traducătoare, un soi de kagebistă, pe care am trimis-o la culcare, la hotel. Iar noi am mers la casa violoncelistului, am cîntat amîndoi pînă la două dimineața, el ne-a dat de mîncare, un excelent vin moldovenesc și totul a fost o mare plăcere!”

„In România am fost odată și aș vrea să merg din nou, fiindcă am fost foarte scurt la Festivalul „George Enescu” la București, unde am cîntat Simfonia concertantă, pe care am învățat-o special. Am avut o relație foarte stranie cu această piesă, fiindcă îl iubesc pe Enescu, o figură atît de importantă, de minunată, în muzică.

Lucrarea, trebuie să spun, nu mi-a plăcut, dar a trebuit să o învăț deși, de regulă, nu învăț piese care nu-mi plac. Și apoi, brusc, m-am îndrăgostit de ea, cu două săptămîni înainte de concert. Deodată, totul a căpătat sens, mi-a plăcut și am cîntat-o. Acum, însă, din nou, după ce mi-a trimis cineva imprimarea concertului meu, nu mi-a mai plăcut; dar dacă ar fi să o reiau aș înțelege-o din nou, fiindcă este vorba de un mare muzician, unul cu adevărat dintre cei mai mari, cred, ai tuturor timpurilor.”