Cu violoncelistul Steven Isserlis: despre muzică, politică și istorie

In ultimele două-trei săptămîni în presa internațională, în special în cea germană, s-a discutat intens despre relația dintre muzică și politică, pe de-o parte, cu ocazia lansării unei integrale pe disc a Simfoniilor beethoveniene, interpretate de Orchestra „Divanul Vest-Oriental”, compusă din instrumentiști atît israelieni cît și arabi, iar pe de alta, cu prilejul eșecului unei noi tentative, mult mediatizată, de a interpreta muzica lui Wagner în public, în Israel.

Intr-un interviu cu publicația „Die Welt”, urmat de un al doilea în revista „Der Spiegel”, pianistul și dirijorul Daniel Barenboim se pronunța decis pentru o înțelegere în relație a muzicii și politicii El îl dădea drept exemplu pe Beethoven, despre care spunea că ar fi fost de neînchipuit să rezoneze în acord cu un Hitler sau un Stalin, unul mare amator de Wagner, cel de-al doilea admirator al lui Mozart și, în particular, a unui concert pentru pian.

Am stat de vorbă zilele trecute despre acest aspect al reflecției intelectuale actuale în lumea muzicienilor cu un alt artist de mare prestanță, mare iubitor și interpret al muzicii lui Beethoven, violoncelistul britanic Steven Isserlis, pe care l-am întîlnit la „Academia Kronberg”, într-o mică localitate omonimă, Kronberg în Taunus. Steven Isserlis s-a aflat acolo în calitate de pedagog și interpret în cadrul unui proiect al Academiei muzicale, de perfecționare a unui mănunchi din cei mai dotați tineri muzicieni selecționați din întreaga lume.

L-am întrebat în interviul nostru dacă Daniel Barenboim nu merge prea departe, aducîndu-l pe Beethoven în actualitatea secolului XX și cum consideră el poziționarea compozitorului:

„Nu, sigur că nu ar fi de acord; Beethoven a fost ființă preocupată de problemele umanitare și un mare moralist. Știm cum a reacționat la gestul lui Napoleon de a se încorona împărat; cum a șters dedicația Simfoniei „Eroica”. Nici, nu intră în discuție Beethoven a fost un om extrem de bun...”

„Cred, însă - spune Steven Isserlis -, că este primejdios ca muzica să fie legată prea mult de politică. Chiar în cazul lui [Dmitri] Șostakovici, unde există în mod clar un context politic, fiindcă oamenii cred despre el că viața i-a fost amară și strivită de itsorie. Ei nu țin cont, totuși, de o doză de frumusețe și tandrețe din muzica lui. Fiindcă ea există! Parte a ei este foarte romantică. Și aș insista, ea trebuie luată ca muzică pură, fiindcă e suficient de admirabilă, pentru a fi judecată ca pură muzică, dacă Șostakovici nu ar fi avut viața pe care a avut-o.

Nu spun că muzica sa nu ar fi fost diferită - ar fi fost cu siguranță, dacă trăia o altfel de viață. Dar, ca și alți compozitori, este de presupus că a luat viața așa cum a fost și și-a transformat experiența în muzică, chiar dacă nu într-o manieră autobiografică. E omul care este și scrie muzica pe care o scrie.

In ce privește politica, sînt întotdeuna suspicios cînd oameni politici și artiști încep să vorbească despre ea și trebuie să adopte o poziție morală. Cred, totodată, că li se permite să vorbească despre lucruri pe care nu le înțeleg de loc, inclusiv cele politice, mai ales fiindcă sînt celebri. Așa că lucrurile trebuie privite cu prudență...”

L-am întrebat pe Steven Isserlis dacă nu consideră o datorie morală de a se exprima public, de a lua poziție, în cazuri flagrante de politici ce conduc la persecuții și discriminare, ca în cazul mai recent al Ungariei.

„Toată lumea este afectată de politică, nu există ființă vie pe planeta noastră care să nu fie în vreun fel afectată. [Pianistul] Andras Schiff a avut o luare de poziție foarte severă și pe bună dreptate, și în consecință nu se mai poate întoarce în Ungaria.

Ceea ce nu este foarte normal. Mama sa a murit și nu s-a putut duce pentru a-și rezolva lucrurile de familie din cauza temerii că ar putea fi arestat.


Eu nu am fost într-o asemenea situație și mă consider norocos că nu a trebuit să iau o astfel de poziție categorică dar, desigur, nu m-am dus în țara apartheidului, în Africa de Sud, atunci cînd am fost invitat. Totul este o chestiune de opțiuni și de grade de atitudine. Nu mă duc în nici o țară, dacă nu sînt de acord cu politica ei. La nevoie nu mă duc nicăieri, poate doar în Finlanda. Dar, după opinia mea, luările de poziție nu trebuie angajate decît atunci cînd este vorba de lucruri esențiale; și cu grija de a ști despre ce vorbești...”

„Casals a avut perfectă dreptate să i se opună lui Franco, iar mai tîrziu naziștilor. Intr-adevăr, Casals a trebuit să ia poziție și a luat-o. Este remarcabil! In timp ce, din nefericire, [Alfred] Cortot, marele lui prieten, care ar fi trebuit să ia poziție [în timpul celui de-al doilea război mondial], nu a făcut-o.”

Violoncelistul Steven Isserlis provine dintr-o familie mult afectată de istorie. O istorie ce a fost pusă pe hîrtie, dar este încă inedită, de către tatăl său, un om „admirabil” cum îl caracterizează el. I-am cerut să spună cîteva cuvinte despre destinul tatălui său.

„Un om minunat! S-a născut la Odesa, amuzant, în anul 1917*. În 1922, Lenin și-a dat acordul ca 12 muzicieni sovietici să plece în străinătate pentru șase luni și să răspîndească vestea despre măreția Uniunii Sovietice, ca oază culturală. O idee excelentă, dar nici unul din cei 12 nu s-a mai întors vreodată.

Bunicul meu, care era un pianist de mare faimă și compozitor, a fost unul dintre ei. Așa a ajuns familia să se stabilească la Viena, unde tatăl meu își amintește foarte bine că în căutarea unei locuințe, a întîlnit o proprietăreasă foarte bătrînă, în vîrstă de 102 ani, care îl cunoscuse pe... Beethoven. Nu mai vroia să închirieze camere la muzicieni, fiindcă, după spusele ei, Beethoven ar fi scuipat peste tot pe podea.

Tata a părăsit Viena în 1938, după ce, printr-un noroc, bunicului meu i se oferise să efectueze primul său turneu în Marea Britanie, plecînd cu numai o săptămînă înainte de Anschluss. A rămas acolo și după multe îngrijorări și intervenții a primit aprobarea ca tatăl și mama mea să-l umeze.”

Bunicul lui Steven, Julius Isserlis, s-a născut la Chișinău, dar studiile muzicale le-a făcut la Kiev și Moscova. Devenit un celebru pedagog, printre elevii săi din perioada interbelică s-a aflat tînăra ce avea să fie cunoscută ulterior sub numele soțului ei, Sofia Cosma. Steve Isserlis:

„Sofia Cosma a fost cea mai faimoasă elevă, mai ales că a devenit una din marile pianiste ale României. Radu Lupu mi-a povestit o istorie nefericită, dar în sine amuzantă. Conducea mașina, ascultînd-o la radio pe Sofia Cosma, care cînta un concert pentru pian de Rahmaninov și careva din orchestră a făcut o greșeală, sărind niște note. Radu a fost atît de surprins încît a închis o clipă ochii și a intrat cu mașina într-un stîlp de iluminat, iar în ciocnire a fost aproape să-și omoare mama.

Sofia Cosma a dispărut cu totul pentru părinții mei care au crezut-o ucisă de naziști în timpul războiului. Ea, însă, fusese deportată de sovietici, pentru mulți ani, într-un lagăr în Siberia. Și apoi, brusc a reapărut, spre fericirea tuturor. Am cunoscut foarte bine, prin intermediul tatei și a devenit pentru mine un soi de bunică. Era o adevărată doamnă și am cîntat în recital cu ea. O ființă minunată. Intre timp, cum știți, a murit, dar am păstrat legăturile cu fiica și ginerele ei, ca și cu nepoata ei. Știu că mai există înregistrări, fiindcă în Anglia, am fost un soi de agent al ei, iar Festivalul la care a participat de 2-3 ori, i-a înregistrat concertele.”

*George Isserlis a încetat din viață, luni 25 iunie 2012 și acest interviu îi este dedicat.