Linkuri accesibilitate

Blocaj politic românesc


Cea mai importantă bătălie este la nivel simbolic între Traian Băsescu şi USL pentru a stabili cine reprezintă România la summit-urile UE.


Romania este blocata din cauza conflictului deschis dintre presedintele Traian Basescu si noua majoritate parlamentara formata de socialisti si liberali reuniti sub eticheta USL: Uniunea Social-Liberala.

Razboiul se da pe mai multe fronturi, dar cea mai importanta batalie este la nivel simbolic si are loc intre cele doua forte Traian Basescu si USL pentru a stabili cine reprezinta Romania la summit-urile Uniunii Europene: presedintele sau premierul. Traian Basescu i-a cerut Curtii Constitutionale sa transeze aceasta dilema, dar imediat dupa aceasta cerere, majoritatea USL a trecut prin parlament o lege care stabileste pe de o parte ca premierul reprezinta Romania la Bruxelles, iar pe de alta parte ca legislativul poate media intre puterile statului. Ambele prevederi tind sa incalce Constitutia, potrivit careia presedintele tarii, oricare ar fi el, este cel care mediaza, in vreme ce tot legea suprema consemneaza ca presedintele este “reperezentantul statului roman”.

Cu o majoritate larga actuala putere incearca sa modifice in mod brutal echilibrul institutional din Romania, de pilda socialistii si liberalii au hotarit pentru prima data in istoria postcomunista a tarii sa-si imparta impruna cu maghiarii si progresistii Consiliul de Administratie de la televiziunea publica prin excluderea unui partid parlamentar, PDL, care a cistigat alegrile acum patru ani cu 30 la suta. In acelasi timp ministrul interimar al invatamintului a cerut Inspectiei Muncii sa verifice toate contractele de munca ale presedintiei, precizind ca il intereseaza mai ales situatia fostului ministru Daniel Funeriu, caruia nu i-a gasit diplomele de bacalureat si de licenta sau echivalarea acestora. Funeriu si-a luat titlul de doctor in chimie la Universitatea Louis Pasteur din Strasbourg, sub coordonarea laureatului premiului Nobel, Jean Marie Lehn, insa puterea de la Bucuresti il hartuieste pe fostul ministru al invatamintului, acum consilier presidential, fiindca il banuieste ca el a dus revistei Nature documentele care demonstreaza plagiatul premierului Victor Ponta.

Deocamdata Parlamentul de la Bucuresti modifica in ritm alert legislatia in asa fel incit presedintele Traian Basescu sa poata fi demis cu usurinta, dar e posibil ca in viitorul nu prea indepartat sa-i ia majoritatea atributiilor, mai ales cele care ii confera control asupra principalelor servicii secrete, in asa fel incit seful statului sa ramina in cele din urma un presedinte decorativ.

Pina atunci, insa, Traian Basescu spera ca poimiine Curtea Constitutionala sa-i dea cistig de cauza si sa decida ca cel care reprezinta Romania la intilnirile cu liderii europeni va fi presedintele, nu premierul.
XS
SM
MD
LG