Linkuri accesibilitate

Cred că uneori americanii pierd ceva important când se grăbesc tot timpul


Jurnalul săpămânal cu Monika Hartsel.


S-a născut la Charlottesville, Virginia, SUA la 16 aprilie 1987. Şi-a făcut studiile la facultatea de religie, sociologie şi antropologie la St. Olaf College. În iunie 2009 a venit în Moldova în calitate de voluntar al Corpului Păcii. În perioada 2009-2011 a predat cursuri de limbă engleză la Liceul Mihail Sadoveanu din satul Giurgiuleşti. În 2010 a organizat un proiect pentru tinerii jurnalişti din Giurgiuleşti lansînd un post de radio local online Radio Giurgiu.

Luni

In fiecare seara cînd incepe sa apuna soarele şi este mai racoare alerg de-a lungul Prutului. Multa lumea din sat nu ințelege de ce eu fug atîta—chiar m-a oprit o matusica şi m-a întrebat daca am vazut un sarpe. Multi dintre sateni muncesc fizic, deci eu ințeleg de ce li se pare straniu cind ei vad ca depun atîta efort pentru a face sport. Este mai interesant să alerg în Giurgiulesti decît în oraşul meu natal, Eau Claire Wisconsin, pentru ca aici cunosc mai tot satul şi dau buna seara la fiecare. Desi e zi de luni am cu cine să stau de vorba. Ma opresc lînga un cioban care paşte oile şi el imi povesteşte cum era în sat in timpul razboiului mondial. Stînd pe malul rîului care curge lin si este atît de pasnic nici nu pot să-mi imaginez ca aici a fost candva razboi. şi vazînd gradinele bogate, pline cu fructe şi legume, este greu sa imi inchipui ca a fost şi foamete in localitatea aceasta. Cînd ajung acasa sora mea gazda Tania, care are 8 anisori, ma aşteapta la poarta. Ea vrea sa se joace cu mine. Incercam sa facem un puzzle afara dar nu putem sa stăm jos ca țințarii ne doboara. Mergem în casa şi eu arunc o ultima privire in ograda noastra liniştita şi frumoasa. ştiu în suflet ca mie, ca si multor Moldoveni care traiesc in strainatate, mi se va face dor de Moldova după ce voi părăsi aceasta țara.

Marți

Dimineata o mica adunare cu echipa de tinerii jurnalişti de la „Radio Giurgiu.” Chiar daca e vara toți vin la timp—ştirile niciodata nu intarzie. Elevii activeaza la radio online de un an şi jumate si zilnic posteaza pe internet cele mai importante ştiri locale. Impartasim impresiile traite la mai multe institutii media de la Chisinau. A fost posibil gratie unui grant oferit de departamentul de stat al Statelor Unite. In capitala viitorii jurnalisti au descoperit ce face un adevarat profesionist si au învațat cat de importanta este o presa libera si independenta. Nici nu-mi ajung cuvinte sa descriu cît de mult stimez aceşti elevi. Dupa ce am iesit din studiol radio, am vazut ca mai multi elevi erau in fața şcolii. Ei asteptau notele de la examen. Anul acesta problema corupției şi copiatul la examene, mai ales la Bacalaureat, a fost abordata foarte des la ştiri. Cîțiva parinți s-au apropiat sa-mi ceara ajutor la examenul Engleza, şi ca in fiecare an, am refuzat. Eu am fost invațata de mica ca copiatul este o crimă care poate s-o comita un elev. În sistemul american sunt consecințe nefaste pentru cei care îndraznesc sa copieze deci cazuri de copiat sunt destul de rare. Îmi pare rău ca uneori aici în Moldova cei cu buzunare mai adânci sunt cei care iau notele mai mari decît cei care au muncit din greu pe tot parcursul anului de studii.

Miercuri

M-am sculat devreme pentru ca este prea cald sa mai dorm. E bine ca eu sunt energica dimineata şi am multe de facut. Dupa micul dejun (omleta cu ceapa si brinza proaspata) am plecat la lucru. Împreuna cu partnerii mei am implementat un proiect pentru a cumpara carti noi pentru biblioteca copiilor si pentru a promova cititul in clasele primare. Intru pentru putin timp în biblioteca sa văd cum merge treaba cu cărțile noi. Pana nu demult copii au frecventat biblioteca foarte rar pentru ca colecția a fost saraca şi multe cărți erau scrise in Chirilica. Eu mă bucur foarte mult sa văd copiii citînd la biblioteca pentru ca pe cînd eu eram mica stateam mult cu nasul in carți. Am ieşit din biblioteca mulțumita deoarece se vede ca proiectul este unul de success. Am ajuns în birou si imediat a intrat una dintre elevele mele. Poate 3 ani in urma cînd lucram in Statele Unite m-aş fi simțit cam agitata ca cineva ma deranjeaza cînd am de lucru, dar am învațat in Moldova ca o conversație buna merita o pauza. Cred ca uneori Americanii pierd ceva important cind noi tot timpul ne grăbim—pierdem oportunitatea de a ne asculta unul pe altul, sa discutam, sa înțelegem ceva nou.

Joi

Ca o voluntara a Corpului Păcii eu ştiu ca este important niciodata sa nu fac ceva pentru comunitate ci sa fac ceva cu comunitatea mea. De fapt, este scopul nostru ca dupa 2 ani (sau 3 in cazul meu) asistența noastra sa nu mai fie necesara pentru ca cei din comunitate sa continue activitatea de unii singuri. Am fost fericita sa văd ca scopul acesta a fost îndeplinit la liceul M. Sadoveanu. În timpul iernii un grup de tineri foarte activi si motivați au fost la o conferința în orasul Cahul, unde au invațat cum se scrie un proiect. Elevii au hotarat sa elaboreze un proiect si sa imbrace scaunele prapadite din sala de festivități. Totul merge struna. Cind am vrut sa dau o mina de ajutor mi-am dat seama ca intr-adevar n-am avut nimic ce sa fac. Elevii si directorul grupului de Scouti au finalizat munca. Ce supriza minunata!

Vineri

Am inceput sa planific o tabara de vara pentru clasele a II- V-a care va avea loc in iulie. Eu ştiu ca nu va fi prea relaxanta pentru mine (deja pot sa aud 30 de copii strigînd „Miss Monika!”) dar cu toate aceasta mie imi place sa lucrez cu copiii mici. Cind esti un copil fiecare joc simplu este interesant, fiecare lucru nou este ca un mister, in fiecare zi poți sa descoperi ceva. Aş vrea şi eu sa văd lumea ca un copil din nou. Dupa lucru am mers in vizita la o batrîna din sat care gazduieste o colega ca si bunica mea. Ea a fost una dintre primele mele prietene in sat, şi chiar daca vîrstele noastre sunt diferite, cred ca noi ne ințelegem bine. Amîndoua avem persoane dragi care traiesc departe, ambele ne simțim singure din cînd în cînd. La casa bunici, vreau nu vreau, trebuie sa mănînc mult. Bem compot de visine si mincam cartofi cu carne de pui. În fiecare zi avem aceeaşi conversatie: Eu: “Bunica, mulțumesc, dar nu mie îmi place carnea. Sunt vegetariana.” Bunica (ignorând ce am zis şi punînd o bucata de pui mai mare pe farfurie mea): “Da, da, da, mănînca Monika, hai!” Dupa masa eu învaț cum sa fac foi dulci. Seara am completat un formular pentru programul meu de masterat care va incepe in August dupa ce ma voi intoarce in SUA. Emoțiile mele sunt amestecate; pe de o parte vreau acasa, vreau sa mai invăți, vreau sa văd familia si prietenii mei, dar pe de alta parte vreau sa rămîn aici alături de bunica, de copiii de la scoala, de Moldovenii care m-au acceptat cu brațiile deschise.
Previous Next

XS
SM
MD
LG