Linkuri accesibilitate

Angela Merkel a avertizat că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu va avea consecințe


Angela Merkel şi Traian Băsescu, Bucureşti 2010.
Angela Merkel şi Traian Băsescu, Bucureşti 2010.

O nouă luare de poziție a Germaniei față de criza politică din România.

Steffen Seibert, purtătorul de cuvînt al lui Merkel, a calificat drept inacceptabilă suspendarea lui Băsescu. El a făcut de asemenea cunoscut că Merkel şi preşedintele suspendat au avut o convorbire telefonică detaliată, în cursul căroia „temerile guvernului federal au fost confirmate.”

Seibert este citat de agenția France Presse cu declarația: „Cancelarul federal consideră inacceptabil ca o țară a Uniunii Europene să încalce principiile fundamentale ale statului de drept. Uniunea Europeană se bazează pe valori comune: toate guvernee trebuie să le respecte, şi asta e valabil şi pentru guvernul României.”

France Presse relatează că la obişnuita sa întîlnire cu presa de luni, Seibert a calificat votul de suspendare a lui Băsescu drept „inacceptabil”, şi o violare a principiilor democratice.

El a mai spus că Berlinul urmăreşte cu „adîncă îngrijorare” evenimentele din România.

„Măsurile luate de guvernul român sub premierul Ponta în privința procedurii de suspendare sînt inacceptabile. (...) Suspendarea, vineri, a lui Băsescu şi inițierea refefrendumului au avut loc prin violarea principiilor de bază ale statului de drept şi, mai presus de toate, prin nerespectarea instituțiilor constituționale.”

Steffen Seibert, purtătorul de cuvînt al şefei guvernului german Angela Merkel, a mai spus că Germania şi Uniunea Europeană aşteaptă ca guvernul român să „restabilească încrederea în țara sa şi respectul său față de statul de drept.”

France Presse reaminteşte că vinerea trecută, Germania a avertizat că evenimentele de la Bucureşti vor avea consecințe asupra cererii României de a intra în zona Schengen, care urmează să fie discutată în septembrie.

Replica premierului Victor Ponta nu s-a lăsat aşteptată, presa din România îl citează ci declarația: „nu Angela Merkel va vota la referendumul din 29 iulie, ce va decide votul majorității românilor nu poate fi schimbat nici de Băsescu, nici de Merkel".

Potrivit Hotnews.ro, Victor Ponta a afirmat că reacția cancelarului german ar fi fost influențată „în mod sigur de minciunile şi calomniile proferate” de cei din opoziție.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG