O scurtă istorie a tentativelor de destituire a președinților de stat

Lansarea procedurii de destituire a președintelui României de către Parlamentul dominat de susținătorii noului guvern USL, condus de premierul Victor Ponta, a stîrnit un val de reacții negative în lumea politică internațională, motivat de ceea ce apare în ochii multora drept o încălcare a reglementărilor democratice și a Constituției țării. Tentativele de destituire a unui președinte de stat au fost, altfel, evenimente politice produse relativ des în istoria recentă, cum o demonstrează o relatare a corespondenților Europei Libere, rezumată de Victor Eskenasy.

Dicționarul de referință Oxford definește procedura de destituire (impeachment) drept o acuzație oficială, adusă în urma unui delict sau fărădelegi. In cazul unui funcționar public ea se referă la acuzații de infracțiuni în exercitarea îndatoririlor sale. In mod normal, procedura este declanșată în camera inferioară a unui organism legislativ, urmată de o judecată în camera superioară.

Exemplele istorice sînt relativ numeroase. In Statele Unite, Camera Reprezentanților a decis destituirea președintelui Andrew Johnson în 1868, dar el a rămas în funcție în urma votului din Senat. In 1974, Comisia juridică a Camerei Reprezentanților a acceptat trei acuzații pentru declanșarea procedurii de destituire a președintelui Richard Nixon, dar acesta a demisionat, înainte ca membrii Camerei să ia în discuție rezoluțiile de destituire.

In 1998, Camera reprezentanților a votat în favoarea procedurii de destituire a președintelui Bill Clinton, acuzat de minciună în relație cu o relație extramaritală. In Senat, însă, nu au au putut fi reunite cele două-treimi din voturi necesare înlăturării sale din funcție.

In Ucraina, în 1997, camera inferioară a Radei a inițiat procesul de destituire a președintelui Leonid Kuchma, după ce Comitetul parlamentar pentru reforma legislativă a votat în favoarea unei moțiuni ce aducea în discuția deputaților demiterea sa. Dar, la 9 septembrie, Rada a amînat acțiunea propriuzisă de destituire.

Președintele Rusiei, Boris Ielțîn, a evitat și el destituirea, solicitată în baza a cinci acuzații pentru diverse delicte, după ce oponenții săi au eșuat să reunească suficiente voturi pentru a începe procedura legală în mai 1999.

Primul lider european destituit de Parlament a fost Rolandas Paksas, președintele Lituaniei, în aprilie 2004. Paksas a fost acuzat de scurgerea unor materiale secrete și acordarea cetățeniei unui om de afaceri rus, în schimbul unui sprijin financiar în campania electorală.


Ulterior, în 2009, Paksas avea să fie ales deputat în Parlamentul European, în calitate de lider al partidului său, denumit al „Ordinei și Justiției”.

Un alt caz mult mediatizat a fost cel al președintelui Pakistanului, Pervez Musharraf. Liderii coaliției guvernamentale au finalizat în august 2008 un plan menit să-l destituie, pentru conduită necorespunzătoare și violarea Constituției. In consecință, Musharaf și-a dat demisia la 18 august, evitînd procedura legală.

România, cum se știe, este la a doua tentativă de destituire a președintelui Traian Băsescu, după ce acesta a supraviețuit primei proceduri parlamentare ce l-a suspendat, rămînînd la conducere în baza referendumului desfășurat la 9 mai 2007.

În toate aceste cazuri, procedurile de destituire s-au desfășurat în conformitate cu prevederile constituționale existente, ce nu au fost modificate special cu acea ocazie, așa cum este cazul în prezent în România.

In diverse Constituții, procedura de destituire este reglementată în mod clar. In Georgia, de exemplu, în actul fundamental al republicii se precizează că „președintele va fi suspendat sau demis din funcție, în conformitate cu procedura de destituire, în cazul în care nu mai puțin de două-treimi din numărul total al membrilor Parlamentului sprijină decizia. Discutarea învinuirilor aduse Președintelui și adoptarea unei decizii în Parlament, nu pot avea loc în caz de război, în cazul unei stări de urgență sau de lege marțială.”

Constituția Ucrainei prevede că președintele republicii poate fi înlăturat din funcția în baza unei proceduri de destituire, dacă aceasta este votată de cel puțin trei sferturi din numărul total de membri ai Radei, în baza unei examinări a cazului de către Curtea Constituțională. Aceasta trebuie să-și exprime în prealabil opinia despre respectarea procedurii constituționale de investigare și de derulare a procedurii de destituire. Iar Curtea Constituțională își poate formula opinia doar după ce Tribunalul Suprem al Ucrainei se pronunță asupra faptului dacă actele de care este acuzat președintele țării conțin elemente de trădare sau alte delicte de mare gravitate.

In sfîrșit, în Statele Unite, dreptul de destituire a înalților funcționari publici este reglementat în Articolul I, Secțiunile 2 și 3, din Constituția americană, referitoare la procedură, și de Articolul II, Secțiunea 4, care indică temeiurile pentru o o destituire: „Președintele, Vicepreședintele și toți funcționarii civili din Statele Unite vor fi înlăturați din funcție prin destituire pentru, și condamnare pentru, trădare, mituire sau alte delicte și fărădelegi e gravitate”.