Câteva zeci de credincioși ortodocși și preoți au făcut astăzi ocolul clădirilor oficiale de la Chișinău, mulțumindu-i Celui de Sus că i-a scăpat, joi, de numărul diavolului - așa numesc ei codul numeric de identificare din registrul de evidență al populației, chiar dacă Mitropolitul însuși crede altfel. Parlamentul a votat o lege care le permite să renunțe la buletinele de identitate și pașapoartele biometrice care conțin acest cod. După rugăciune, protestatarii și-au strâns astăzi corturile din fața Parlamentului unde au petrecut 17 zile. Lucia Diaconu s-a interesat la ce drepturi renunță ei odată cu actele biometrice.
După ce deputaţii au acceptat să modifice legea despre evidenţa electronică a populaţiei, contestată de enoriaşii protestatari, aceştia se declară mulţumiţi că nu vor fi obligaţi să deţină acte cu cod personal de evidenţă:
„Noi am stat aici 17 zile, deputaţii ne-au lăsat forma numărul 9 ca acei oameni care nu vor şi nu pot să aibă acest număr de identificare să poată să locuiască în Moldova cu altfel de documente. Nu chiar totul au acceptat, vom mai protesta şi altă dată, dar principalul am obţinut, aşa socotim şi plecăm acasă,” ne-a spus Nadejda din Făleşti, una din protestatare în timp ce îşi strîngea ultimele lucruri într-o pungă.
Grupul de enoriaşi şi-a instalat corturile în faţa Palatului Republicii unde s-au ţinut şedinţele Parlamentului acum două săptămîni, cînd pe masa deputaţilor a ajuns un proiect de lege prin care Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiei urmărea ajustarea actelor de identitate la standardele internaţionale. Cei care au ieşit în stradă şi-au exprimat nemulţumirea faţă de evidenţa electronică a populaţiei şi faţă de codul de identificare din buletinul de identitate, pe care îl califică drept un semn al diavolului.
Legiuitorii au decis că pot să le intre în voie protestatarilor aşa încît cei care nu vor dori să-şi perfecteze buletine electronice vor putea să-şi facă acte provizorii, fără cod numeric, şi drept urmare nu vor putea fi fi trecuţi în Registrul electronic al populaţiei. Chiar dacă acest lucru ar crea anumite dificultăţi, pentru că evidenţa acestor persoane va trebui să fie ţinută manual.
„Noi vom ţine un Registru pentru evidenţa manuală a acestor persoane şi desigur că asta ne va îngreuna lucru. Dar noi nu credem că va exista un număr mare de doritori de aceste buletine provizorii. Pentru că ele vor isca anumite complicaţii. Documentul provizoriu nu le dă posibilitatea să-şi perfecteze paşapoarte pentru străinătate, prin urmare nu vor putea ieşi din ţară,” a declarat pentru postul nostru de radio Alexandru Stoianoglu, preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică.
Europa Liberă a solicitat şi poziţia oficială a bisericii. Iată ce ne-a declarat secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş:
„Biserica s-a expus vizavi de faptul că nu vede nicio problemă în a obţine cnp-urile. Este vorba doar de un grup de solicitanţi în acest sens. Ierarhii sau alţi preoţi care consideră că nu este o problemă pentru ei în a obţine documente de identificare a persoanei cu astfel de coduri sînt mai mulţi decît cei care nu solicită acest lucru. Vorbesc acest lucru făcînd trimitere la informaţiile pe care le deţinem noi reieşind din dosarele care sînt în posesia cancelariei mitropolitane - majoritatea din clericii Bisericii Ortodoxe din Moldova sînt posesori ai documentelor de identificare a persoanei.”
Potrivit unei informaţii de pe site-ul Întreprinderii de Stat Registru, în Moldova actualmente ar fi înregistrate 5123 de persoane care au solicitat aşa-numitul formular pentru date personale ce ţine loc de buletin de identitate sau care continuă să facă uz de paşaport de tip sovietic. De altfel, deputaţii liberali au iniţiat adoptarea unei legi care ar obliga aceste persoane să renunţe la paşaportul de tip sovietic, întrucît atestă cetăţenia unui stat inexistent.