Jon Lord, clape, Ritchie Blackmore, ghitară, Ian Gillan, voce, Roger Glover, bas, Ian Paice, tobe. Pe la începutul anilor 70, componența trupei Deep Purple era ştiută pe de rost de majoritatea tinerilor şi adolescenților din România datorită postului de radio Europa Liberă, unde Cornel Chiriac a difuzat toate albumele lor apărute pînă în 1975, anul când a fost asasinat la Munchen.
Deep Purple făcea parte în acei ani dintr-un anume eşalon al muzicii occidentale, care explora sunete isvorâte direct din tulburatul an al revoltei tinerimii din Vest, şi mai ales din Franța: 1968. Făceau adică o muzică cu totul nouă, agresivă, revoltată, şi cu totul supărătoare pentru adulții acelor ani: hard rock.
Multă vreme acest tip de rock a fost asociat direct cu revolta împotriva inchistării, împotriva stagnării, împotriva conformismelor de tot felul. Nu pare deci deloc întîmplător că 1968 a fost şi anul când Jon Lord, pianist de formație clasică, şi Ian Paice (unul din cei mai mari baterişti ai lumii, dar asta avea să se afle după) au înființat grupul Deep Purple.
Un grup cu o carieră tumultoasă, plină de excese, certuri, împăcări şi controvere, care se întinde pe câteva decenii. Jon Lord şi Ian Paice au rămas singurii membri constanți ai grupului din 1968 şi până în 2002, când Lord a părăsi definitiv trupa.
Despre Jon Lord se pot spune multe, dar cred că e suficient să amintesc aici că sunetul clasic, blues şi jazz al orgii sale Hammond - un paradox, nu?, pentru hard rock - s-a întipărit definitiv în memoria afectivă a multora din cei care au azi peste 50 de ani.
Să acultăm „Fireball”, de pe albumul cu acelaşi titlu, un cântec pe care semnatarul acestor rânduri l-a auzit prima oară când avea 12 ani, la Europa Liberă, în 1971, anul când a fost lansat. Mulțumesc Cornel Chiriac!
Deep Purple făcea parte în acei ani dintr-un anume eşalon al muzicii occidentale, care explora sunete isvorâte direct din tulburatul an al revoltei tinerimii din Vest, şi mai ales din Franța: 1968. Făceau adică o muzică cu totul nouă, agresivă, revoltată, şi cu totul supărătoare pentru adulții acelor ani: hard rock.
Multă vreme acest tip de rock a fost asociat direct cu revolta împotriva inchistării, împotriva stagnării, împotriva conformismelor de tot felul. Nu pare deci deloc întîmplător că 1968 a fost şi anul când Jon Lord, pianist de formație clasică, şi Ian Paice (unul din cei mai mari baterişti ai lumii, dar asta avea să se afle după) au înființat grupul Deep Purple.
Un grup cu o carieră tumultoasă, plină de excese, certuri, împăcări şi controvere, care se întinde pe câteva decenii. Jon Lord şi Ian Paice au rămas singurii membri constanți ai grupului din 1968 şi până în 2002, când Lord a părăsi definitiv trupa.
Despre Jon Lord se pot spune multe, dar cred că e suficient să amintesc aici că sunetul clasic, blues şi jazz al orgii sale Hammond - un paradox, nu?, pentru hard rock - s-a întipărit definitiv în memoria afectivă a multora din cei care au azi peste 50 de ani.
Să acultăm „Fireball”, de pe albumul cu acelaşi titlu, un cântec pe care semnatarul acestor rânduri l-a auzit prima oară când avea 12 ani, la Europa Liberă, în 1971, anul când a fost lansat. Mulțumesc Cornel Chiriac!
