Cei 5 turiști uciși în atacul sinucigaș de miercuri la aeroportul Burgas din Bulgaria în Israel. Autoritățile israeliene au spus că atacul a fost pus la cale de gruparea islamistă radicală Hezbollah și de Iran. Autoritățile bulgare au spus că autorul atentatului în care a murit și șoferul bulgar al autobuzului cu turiști era cetățean străin, dar identitatea lui nu a fost stabilită încă. Ce a descoperit ancheta până acum ne spune de la Sofia, Petio Petkov.
Autoritățile bulgare nu au stabilit încă cine este autorul atentatului de la aeroportul Burgas, soldat cu 7 victime. Nu a fost confirmată știrea apărută în cotidianul sofiot „Monitor”, că el ar intrat în Bulgaria din România și a petrecut cîteva zile la Russe.
În schimb se știe că în ziua care a precedat atacul terorist, atentatorul a fost la Pomorie, oraș aflat la 30 de km de la Burgas. Procurorul regiunii Kalina Ciapcănova a anunțat că el a încercat să închirieze un autoturism pe o singură zi. Vorbea englezește „cu accent straniu”. A oferit 50 de leva /25 de euro/ dar proprietarul companiei a avut suspiciuni și a refuzat. A fost la stațiunea Ravda, nu departe de Burgas. A sosit la aeroport cu un taxi. Șoferul a fost interogat. În cursul dimineții a fost vâzut încă odată în zona aeroportului.
Procurorul a declarat că pînă acum nu există informații despre participarea unor cetățeni bulgari. Ministrul de interne Țvetanov a spus însă că ipoteza este analizată. El a respins informația că în Bulgaria există o celulă Hezbollah care ar putea fi implicată. Informația a apărut în ziarul „New York Times” și are la baza opiniile unui înalt funcționar american. Ordinul a venit din Iran iar acțiunea este privită ca un răspuns la moartea unor fizicieni iranieni, despre care Teheranul afirmă că sunt victime ale Israelului, a spus funcționarul american.
A fost respinsă ipoteza că teroristul este Mehdi Ghezali – cetățean suedez în vârsta de 33 de ani arestat în perioada 2002-2004 la Guantanamo.
Interpolul va trimite o echipă în Bulgaria. Baza de date a organizației conține 33 de milioane de documente inclusiv pentru 2,5 milioane de pașapoarte americane declarate pierdute sau furate.
Președintele Centrului American pentru Studii Balcanice Alex Alexiev, fost consilier al premierului Filip Dimitrov în probleme de securitate, a declarat că cea mai probabilă pare legătura iraniană și Hezbollah. Un potențial atentator din organizația islamistă pro-iraniană a fost arestat în Cipru. Au avut loc tentative de atentate la Baku și Bangkok. Atacul de la Burgas face parte dintr-o campanie teroristă internațională, a spus Alexiev.