Jurnalul unei săptămâni cu Dorin Onofrei la Europa Liberă.
Dorin Onofrei - Născut pe 28 noiembrie 1968 în satul Ermoclia, r-ul Ştefan-Vodă. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti. A fost profesor de Limba şi Literatura Latină la Academia Internaţională pentru Studiul Istoriei Culturii şi al Religiilor din Bucureşti. În prezent este redactor la Editura Cartier. Autor de manuale de Limba şi Literatura Română, traducător.
Luni
A venit canicula ori, pre limba română, „căţeluşa”. Căldura, bineînţeles, e teribilă, termometrul spune la umbră 35 de grade Celsius, toată lumea ar vrea să fie acum altundeva, nu în jungla de asfalt şi beton. Ne-a venit în vizită un vechi prieten de la Bucureşti; l-am întîmpinat la gară şi am mers aţă spre casă, strecurîndu-ne printre maşini cu inscripţia „SE VINDE” pe lunete şi troleibuze care ne anunţă că ăsta e meritul nostru, pe lîngă panouri publicitare cu „Bombe” şi „Peatioročki” care formează peisajul capitaliei. Vorbim despre diverse chestii, inclusiv despre bătălia dintre marinar şi cuplul dottore – dormiglione. Amicul meu nu are de gînd să meargă la referendumul din 29 iulie. Aflăm de la radio că un cetăţean şugubăţ al Republicii Moldova a reţinut pentru patru ore un avion în aeroportul „Pulkovo”zbierînd: „Bomba!”, după care a fost, la rîndul său, reţinut. Poate era vreun agent publicitar la reţeaua de magazine din Chişinău, pocnit în moalele capului de inspiraţie.
Acasă, la un vin alb, putem pentru ca să zicem că respirăm. Nea Traian ne anunţă că e posibil să boicoteze referendumul, deoarece se teme de fraudarea acestuia. Zice că numai un bou ar rămîne consecvent cînd vede că nu are un partener pentru o treabă cinstită. Aşa da. Dar prietenul meu i-a luat-o înainte. Ajungem la concluzia că nici el nu e lipsit de vizuină politică.
Marţi
Arşiţă cumplită de dimineaţă. Dezbateri aprinse pe chestia băuturii celei mai reconfortante şi mai potrivite momentului. Amicul meu nu le prea are cu jvarţul – cîndva, demult, a sărit peste cal adăugînd, în repetate rînduri, în cana de cafea 2-3 pastile de cofeină şi o încurcase rău; acum, simte mirosul de cafea de la 10 paşi şi ocoleşte locul cu pricina – , de aceea optează pentru un ceai negru. Îl susţin, dar pun mîna şi pe o lămîie.
CBS-AXA zice într-un sondaj că topul încrederii în politicienii din Republica Moldova arată astfel: 1. Vlad Filat; 2. Vladimir Voronin; 3. Dorin Chirtoacă; 4. Marian Lupu; 5. Mihai Ghimpu. Dodonul se bălăngăne undeva, la coadă. De fapt, e musca de pe coadă.
La Florenţa, la o mănăstire părăsită, a fost descoperit, zice-se, scheletul Lisei Gherardini, care i-a servit drept muză lui Leonardo da Vinci şi pe care o cunoaştem ca Mona Lisa. Uite că lumea s-a apucat de dezgropat. Noi plimbăm cadavre prin sondaje, în loc să le îngropăm.
Au fost demişi Mihai Şleahtiţchi şi Alexei Roibu, înlocuiţi fiind cu manageri tineri şi promiţători. Cronica unei morţi anunţate, zise remanierea.
Miercuri
Prietenul meu se pregăteşte să ia calea Dîmboviţei. Nu are cu sportul nici în clin, nici în mînecă, în schimb îl delectează, ca pe mulţi alţii, scandalurile circumsportive, precum şi cele circum-alte chestii. Olimpiada de la Londra încă n-a început bine, dar organizatorii ne şi furnizează primele gafe. Începutul meciului de fotbal dintre echipele feminine ale Coreei de Nord şi Columbiei a fost amînat cu o oră. De ce? Pentru că fetele din ţara nemuritoarei învăţături Juche şi-au văzut, pe ecranul stadionului, portretele alături de drapelul rudelor de la sud de paralela 38. Ai zice că a fost darul de nuntă (drept, cam întîrziat) al Comitetului Olimpic Britanic pentru junele lider al Coreei de Nord, Kim Jong-un, întrucît, în aceeaşi zi, prezentatoarea de la televiziunea de stat (ca şi cum ar fi şi din altele p-acolo) a ridicat vălul misterului care trona deasupra tinerei care îl însoţise în public pe Kim al III-lea cu cîteva săptămîni înainte. Da, băiatul e căsătorit (fetelor, ştergeţi-l de pe lista holteilor VIP), şi încă din 2009, pe jumătatea lui o cheamă Ri Sol-ju, ba chiar ar exista şi un urmaş de aproape doi anişori (o fi Kim al IV-lea?)...
Nu pot să nu mă cutremur la gîndul că am putea fi şi noi felicitaţi – pentru remaniere guvernamentală ori pentru alt succes – şi mă întreb febril: am vedea drapelul roş-verde al RSSM ori roş-albastru al... ducă-se cu noaptea...
Joi
Căldură şi mai teribilă. Amicul meu a plecat şi m-a lăsat singur faţă cu reacţiunea. Aleşii norodului de la Bălţi s-au gîndit, probabil, şi ei la o felicitare din Albion pe calea drapelului şi au pus de niţică autonomie. Roşii încep şi dau şah, cum s-ar zice. Aştept mişcarea de răspuns.
De la Damasc, informaţii contradictorii. Unii zic că e linişte-n ţară şi pace în lume, alţii zic că se mai dau lupte de stradă şi bagă la greu filmuleţe trase la mobil. Trupele guvernamentale se deplasează spre Aleppo, unde, zice lumea, se va decide soarta meciului. Turcia închide hotarele, iar Erdogan declară despre Assad că mane, thekel, fares şi că e pe cale s-o întindă. Desigur, fără nicio legătură, îmi amintesc de Libya. Şi mă gîndesc la vectorul întinderii: şanţul ori Rusia?
Trec pe la editură pentru ultimele retuşuri la ediţia definitivă a Poverii bunătăţii noastre. Îl zăresc prin zonă pe Klimenko. Semn rău. Dar e tîrziu să mă întorc din cale. Îmi umflu pieptul şi păşesc ţanţoş spre destinaţie... Seara observ că mi s-a desprins pingeaua. Ştiam că ăla e o piază rea! Priveşte înapoi cu mînie!
Vineri
Mă trezeşte din somn un vecin de mai jos şi mi se plînge că îl picur cu climatizorul, că ăia n-au instalat bine aparatul, că e darabană cu viitor ruginiu pe pervazul lui. Uuuuuuuuuu, Klimenko, va veni şi clipa răsplatei!
În Turcia, au fost descoperite cîteva sculpturi de lei, foarte impresionante; fiarele parcă ar vrea să iasă din blocul de piatră care le ţintuieşte. Epoca Imperiului Hittit, vreo 3500 de ani în urmă. Pe atunci, erau lei şi pe acolo. Mai puţini totuşi decît în catastifele BNM. Un aspect interesant: sculpturile sînt mutilate, despicate. Arheologii spun că e o poveste de dată recentă: căutătorii de comori cred, în marea lor înţelepciune, că înăuntrul sculpturilor străvechi ar fi ascunse mari bogăţii şi încearcă să pătrundă la ele cu ajutorul dinamitei. Hm, merită reţinută ideea. Poate o putem implementa, cu modificările de rigoare, şi în unele căpăţîni de pe la noi. Cine ştie ce comori ascund tancurile şi alte măgăoi plasate strategic pe postamente? Cît despre cei căzuţi, să-şi afle în sfîrşit liniştea într-un cimitir, că, uite, nici italienii nu se sinchisesc să mute osemintele lui Garibaldi într-un loc mai potrivit. A?...
