„Vocile amuțite” și istoria fără voce a Festivalului de la Bayreuth

Spre deosebire de România, unde partidele de guvernămînt își caută aliați printre promotorii notorii ai rasismului, fie el de nuanță antisemită sau anti-Roma, prefăcîndu-se că nu văd înflorirea pe internet a unor pretinse emisiuni educative de televiziune ce neagă Holocaustul sau, spre deosebire de Ungaria, unde numele lui Horthy a ajuns să fie dat unor... prăjituri, în Germania ultimelor săptămîni este practic imposibil să deschizi paginile culturale ale marilor cotidiane fără să vezi dezbateri critice cu referire la istoria Festivalul de la Bayreuth și a condamnabilei relații cu nazismul.

Anularea în urmă cu zece zile a contractului unui bariton rus, Evgheni Nikitin, pe al cărui piept se aflau tatuate însemne naziste, nu a făcut decît să reaprindă o dezbatere cultural-politică declanșată cu mai bine de un deceniu de strănepotul compozitorului de la Bayreuth, Gottfried Wagner, în cartea sa autobiografică a cărei ediții germane poartă un titlu relevant: „Cine nu urlă cu lupul”.

„Lupul” sau „unchiul Wolf” fiind, pentru cei care nu știu, apelativul lui Hitler, utilizat de două generații Wagner, care au condus Festivalul, pînă la preluarea acestuia, cu cîțiva ani în urmă, de cuplul Katharina Wagner și Eva Wagner-Pasquier.

Gottfried Wagner, frate al Evei, dezvăluise încă din 1997 existența unei întregi arhive ascunse de tatăl său, Wolfgang, referitoare la relațiile dintre familie și naziști, în primul rînd Hitler.

Sub presiunea mediatică pe care a stîrnit-o cartea sa, Wolfgang Wagner a ridicat o parte din voal și a permis unei cercetătoare vieneze, Brigitte Hamann, să vadă parte din documentele necesare unei monografii despre Winifred Wagner, nora lui Richard și a Cosimei, prietenă apropiată și protejată a lui Hitler, rămasă pînă la moarte o admiratoare a liderului nazist. Volumul masiv semnat de Brigitte Hamann, intitulat „Winifred Wagner. O viață în inima Bayreuth-ului lui Hitler”, a apărut în 2002 și a fost tradus în limba engleză în 2005.

Dar, nu toate documentele au fost puse la dispoziția cercetătoarei. Iar a o implica numai pe Winifred Wagner în relația dintre familia Wagner, instituția Festivalului de la Bayreuth și Hitler a fost considerată de mulți critici o manevră de salvare a prestigiului.

Prestigiul este și el astăzi în joc într-un moment în care, semnalează presa germană, între altele, practic, cererea de bilete la Festival s-a înjumătățit. Dacă în trecut erau zece cereri pentru un bilet disponibil, astăzi ele s-ar reduce la numai cinci și acelea cu sensibile oscilații în funcție de spectacole și zilele săptămînii.

Sub presiune, Katharina Wagner s-a declarat săptămîna trecută dispusă să pună capăt oricărui embargo asupra arhivei istorice, declarînd că tăcerea din partea membrilor familiei nu mai poate fi tolerată. Aparent puțin suprinsă de această declarație generalizatoare, partenera sa, Eva Wagner-Pasquier, s-a apărat, spunînd citată de „The Scotsman”: „In ce mă privește, nu am nici o problemă să fac public întreg tot materialul ce se află în proprietatea mea exclusivă și se referă la această problemă”.

Problema este însă că o parte a ceea ce Katharina a denumit „scrisorile explozive” din corespondența dintre Winifred și Hitler se află în proprietatea altei ramuri a familiei, anume în posesia Améliei Hohmann, și ea nepoată a lui Winifried, fiica Verenei și a lui Bodo Lafferenz, cel care - scria în 1997 Gottfried Wagner - „în calitate de colaborator al lui Robert Ley... fusese însărcinat, din ordinul lui Hitler, să acorde Festivalului de la Bayreuth sprijinul tehnic și material al organizației naziste Kraft durch Freunde. Or, se pare, fiica Verenei, Amélie, nu dorește să expună partea de „vină”, altfel spus implicarea nazistă, a părinților ei.

Intre timp, eveniment la Bayreuth, la 28 iulie a fost inaugurată expoziția „Vocile amuțite. Expulzarea evreilor din Operă, 1933-1945”, o expoziție itinerantă, al cărei parcurs a început în 2006, fiind expusă pînă acum la Hamburg, Berlin și Dresda.

Cum nota un critic cultural pentru publicația „Bussiness Week”, semnificația expoziției „nu a avut nicăieri o rezonanță mai mare decît la Bayreuth”, unde biografiile a 53 de muzicieni care au cîntat la Festival sînt expuse pe panouri în parcul Operei lui Wagner, cel în care publicul festivalier își plimbă ținutele festive și ia masa în lungile pauze ale spectacolelor.

Intre marii cîntăreți wagnerieni de origine evreiască se distinge Friedrich Schorr, cel care a interpretat rolul lui Wotan între 1925 și 1931, și despre care Winifred Wagner comenta într-o scrisoare către Hitler că este de nesuportat „ca un membru al rasei care ne distruge din punct de vedere politic, moral și artistic” să dețină rolul regelui divinităților germanice.



Intre puțini alții, Schorr a reușit să scape barbariei naziste, emigrînd în 1938 în Statele Unite, nu însă, de exemplu, și soprana Henriette Gottlieb, care a murit în 1942 în ghetto-ul de la Lodz. Expoziția rămâne deschisă pînă la 14 octombrie, găzduită după încheierea Festivalui în Neues Rathaus, clădirea primăriei din Bayreuth...