Linkuri accesibilitate

„Prima lege care ne egalează juridic şi administrativ cu producătorii din UE“ (Adevărul)


Circa 30%din persoanele internate în instituțiile psihoneurologice au capacitate de exerciţiu și pot fi externate (Timpul).


Cotidianul „Adevărul” notează că vinurile autohtone vor fi clasificate după calitate, iar la producerea lor se vor utiliza tehnologii conforme cu standardele europene. Aceasta prevede un proiect de amendare a Legii viei şi vinului. Gheorghe Arpentin, preşedintele Uniunii Oenologilor din Moldova, susţine că punerea în practică a unui nou sistem de administrare a ramurii îi va responsabiliza pe producători. Eugen Pâslaru, directorul fabricii de vin „Sălcuţa“ din raionul Căuşeni, spune că noile modificări vor demonopoliza domeniul. „Vom fi noi în faţa legii şi în faţa cumpărătorului. Este prima lege care ne egalează juridic şi administrativ cu producătorii din UE“, explică viticultorul.

Tot „Adevărul” observă că de câteva luni, Catedrala „Naşterea Domnului“, precum şi parcul dimprejurul ei nu mai reprezintă panorama de altădată, cu care Chişinăul era recunoscut uşor de către localnici şi străini. Şi asta pentru că în spatele lăcaşului sfânt, la intersecţia străzilor Columna şi Puşkin, este construit un imobil cu locuinţe de lux, înalt de 14 etaje, peste locul unde a fost odată Casa Crupenschi, unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale ale Capitalei.

Totuşi, pe la Consiliul Naţional pentru Protecţia Monumentelor Istorice n-a trecut niciun reprezentant al companiei. „Nimeni de la această firmă n-a depus măcar o cerere la Ministerul Culturii, prin care să solicite un aviz de construcţie peste un monument istoric“, precizează Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor.

În fine, reporterii de la „Timpul” au aflat ca circa 30%din persoanele internate în instituțiile psihoneurologice au capacitate de exerciţiu şi pot fi exmatriculate. De cele mai multe ori însă, familiile acestora şi întreaga societate tinde să le izoleze, spun autorităţile. În acelaşi timp, în internatele destinate persoanelor cu dizabilităţi există o sumedenie de probleme începând de la prezenţa unui singur medic pediatru până la faptul că bolnavii nu sunt trataţi.
XS
SM
MD
LG