Linkuri accesibilitate

De ce este Valeriu Pasat laureat al Premiului Național?


Arcadie Barbăroşie: „A făcut cercetări arhivistice foarte importante.”




Premierul Vlad Filat și-a apărat vineri decizia de a-l premia cu 100 de mii de lei pe fostul ministru al Apărării, Valeriu Pasat, împreună cu alți nouă laureați ai unui Premiu Național decernat de Ziua Independenței. Politicianul Pasat a provocat nemulțumirea guvernului în 2010, când a creat o nouă formațiune politică care s-a aliat cu Mitropolia Moldovei într-o campanie pentru predarea obligatorie a religiei ortodoxe în școală, în detrimentul altor confesiuni. Tamara Grejdean ne vor bește despre meritele de istoric ale lui Valeriu Pasat pentru care guvernul a decis să-i decerneze acest premiu.

De Ziua Independenţei Republicii Moldova zece personalităţi din diferite domenii, printre care publicistul ConstantinTănase, preşedintele comitetului Naţional olimpic, Nicolae Juravschi, directorul artistic al Teatrului Satiricus, Alexandru Grecu şi scriitorul Andrei Strîmbeanu vor primi Premiul Naţional în valoare de o sută de mii de lei. Referindu-se la acest premiu ca la o apreciere dată unor talente, Prim-ministrul Vladimir Filat a precizat în declaraţia sa cum şi de ce a ajuns Valeriu Pasat în lista premianţilor:

„Ceea ce ţine de domnul Pasat, candidatura dânsului a fost înaintată de către Academia de Ştiinţe, iar la baza acestei înaintări este tot ce a făcut domnul Pasat în domeniul istoriei, este vorba şi de munca depusă în vederea editării acelor cărţi relevante care au reflectat foarte multe situaţii dramatice întâmplate în ţara noastră. A fost această înaintare, şi membrii comisiei au decis să i se ofere această distincţie.”

Despre activitatea lui Valeriu Pasat ca cercetător la Institutul de Istorie, stat şi drept şi-a exprimat opinia istoricul Octavian Ţicu, care a vorbit despre valoarea publicaţiilor şi contribuția lui în domeniul cercetărilor istorice, pentru care fostului şef al SIS-ului i se decernează Premiul Naţional:

„Opera lui istorică este una de mare talent şi noi nu putem să negăm lucrul acesta. Documentele pe care le-a pus în valoare, lucrările pe care le-a publicat, prin multitudinea lor au o contribuţie academică incontestabilă. Dacă urmărim traseul lui ca istoric atunci o să vedem că este unul într-adevăr remarcabil, atât asupra perioadei foametei, asupra deportărilor, a avut şi acces la arhive însă asta nu-i diminuează din importanţă pentru că mulţi au avut acces însă puţini au reuşit să fie atât de prolifici încât să poată să pună în circuitul acesta academic o gamă atât de variată de documente.”

I-am cerut opinia şi analistului politic, Arcadie Barbăroşie care crede că atunci când vorbim de Premiul Naţional acordat lui Valeriu Pasat nu trebuie să punem pe acelaşi cântar activitatea lui ştiinţifică ca istoric împreună cu aceeai din sfera politicului:

„A făcut cercetări arhivistice foarte importante, cercetări privind deportarea, a publicat cercetări importante privind biserica şi statul în perioada comunistă şi cred că pentru aceste merite i s-a conferit premiul naţional. În ce priveşte activitatea politică, acestea sunt alte lucruri, deci eu nu cred că noi trebuie să confundăm aceste două faţete diferite ale domnului Pasat, nu cred că trebuie să existe discriminare pe criterii politice în procesul acesta, în acordarea premiilor naţionale.”

Valeriu Pasat nu şi-a exprimat încă opinia despre faptul că se află pe lista premianţilor. Premiul Naţional a fost instituit anul trecut printr-o hotărâre de guvern pentru a promova performanţele înregistrate de stat în diverse domenii şi pentru a-i încuraja pe cei care au obţinut rezultate demne de notat în favoarea imaginii Republicii Moldova.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG