Speakerul Marian Lupu Călătorește în Africa de Sud pentru a lua parte, ca lider al Partidului Democrat, la Congresul Internaționalei Socialiste între 30 august și 1 septembrie.
Guvernul moldovean se întrunește astăzi în ședința sa săptămânală.
La Berlin, cancelara germană Angela Merkel, care propune aprofundarea integrării europene ca răspuns la criza din zona euro, se întâlnește astăzi cu premierul Italiei, Mario Monti, în cadrul unei serii de asemenea întrevederi cu lideri europeni avută de cancelară după revenirea din vacanță săptămâna trecută.
La Tampa, în Florida continuă astăzi Convenția Partidului Republican, la care Mitt Romney, a fost desemnat în mod oficial, drept contra-candidat al lui Barack Obama la alegerile prezidențiale din noiembrie în Statele Unite.
Kievul este vizitat de o misiune a Fondului Monetar Internațional, care va evalua proiectul bugetului ucrainean pentru anul viitor, programele de asistență socială și reformele în sectorul energetic de care depind împrumuturi internaționale pentru Ucraina.
O instanță superioară de la Kiev va decide azi asupra apelului depus de Iulia Timoșenco împotriva condamnării sale la șapte ani de închisoare pentru abuz de putere pe când conducea guvernul.
La Moscova se întâlnesc șefii de stat major din țările Organizației Tratatului de Apărare Colectivă.
La Teheran continuă, pentru a patra zi, summit-ul Mișcării de Nealiniere din care fac parte 120 de țări în dezvoltare. Astăzi este așteptat să ia parte și Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon care a rezistat presiunilor diplomatice de a se abține.
La Beijing se află astăzi în vizită președintele Egiptului, Mohamed Mursi care se întâlnește cu premierul chinez Wen Jiabao.
Ministrul de externe al Turciei, Ahmet Davutoglu, vizitează Statele Unite.
La Londra, se dă astăzi startul Jocurilor Paralimpice 2012.
Iar la Veneția începe a 69-a ediție a festivalului de film.