Săptămâna festivităților consacrate Independenței și Limbii Române în Republica Moldova a reluat un scenariu bine cunoscut, îndelung rodat în ultimii 21 de ani: discursuri ale politicienilor, depuneri de flori, imnuri, cântece și dansuri la Chișinău, solemnități în centrele raionale. În fond, ce să mai inventezi? Peste tot, în orice țară, Ziua Națională reprezintă punerea în scenă a unui ritual de legitimare, în care sunt trecute în revistă datele „aurorale” ale națiunii, citați „părinții fondatori”, evocată „rezistența eroică” în fața invadatorilor și eliberarea de sub „asuprirea tiranilor”. Spre deosebire de alte popoare, în Moldova, înaintea valorilor democratice, cea mai sensibilă problemă rămâne criza identitară. Deloc întâmplător, în discursul său din parlamentul de la Chișinău, Angela Merkel a vorbit despre ravagiile național-socialismului și ale stalinismului asupra destinului acestui pământ. Am putea adăuga, în siajul ideilor cancelarului german, că dintre comunitățile care au suferit de pe urma Pactului Ribbentrop-Molotov, doar Basarabia a rămas de partea cealaltă a zidului: Polonia și Țările Baltice s-au alăturat de mult Europei unite. Republica Moldova are statut de țară independentă, dar este ea o țară liberă?
Întrebarea poartă o încărcătură dramatică. Dacă n-ar fi așa, întregul scenariu sărbătoresc, pus în scenă de actuala putere, nu ne-ar fi dat un gust sălciu, o senzație de oboseală, zădărnicie și redundanță. E timpul ca guvernanții de la Chișinău, democrați și pro-europeni, să se ridice la nivelul așteptărilor celor care i-au votat.
În Moldova, fără „biciul” Occidentului, nimic nu se mișcă, totul se împotmolește în corupție, minciună și afaceri veroase. Comentariile deloc complezente ale lui Dirk Schuebel, de exemplu, au fost tratate cu vizibilă iritare de către oficialii de la Guvern, obișnuiți cu mitul „poveștii de succes”. Reprezentantul Comisiei Europene la Chișinău i-a reproșat actualei puteri că nu are o viziune asupra viitorului Republicii Moldova, că ritmul reformelor este lent, că politicienii moldoveni pun mai presus de binele public interesele personale și de clan. Kalman Mizsei, predecesorul său în această funcție, a rostit critici similare, spunând că nu constată progrese semnificative în Republica Moldova. Este drept că dl Mizsei, cum bine ne amintim, nu s-a dovedit la fel de vocal și exigent cu fosta guvernare comunistă, dar asta poate și pentru că exprima detașarea de atunci, lipsa de implicare a Occidentului într-o țară cu regim autoritar. Azi, după ce au investit atât de mult în noile autorități de la Chișinău, europenii și americanii nu mai sunt dispuși să tolereze vorbe neacoperite de fapte.
Independența Moldovei nu poate fi întreținută doar prin discursuri, recepții de stat sau prin rularea obsesivă la televiziunea publică a secvențelor de acum 21 de ani, cu mulțimile din Piața Marii Adunări Naționale. „Bieții oameni”, îți vine să spui, privind acele chipuri radioase din documentarele de epocă, care vibrau la sloganurile generoase ale noilor lideri. Cadrele de arhivă nu mai pot însufleți patriotismul moldovenilor: din 1991 încoace, ei au trăit prea multe dezamăgiri și pierderi, au suferit, s-au afundat în sărăcie, și-au părăsit vetrele, căutându-și printre străini o viață mai bună. Ce-ați făcut cu Independența noastră?...
„Cetățenii și instituțiile care veghează asupra ordinii constituționale nu vor permite ca țara să fie întoarsă din drumul său spre Uniunea Europeană”, sublinia în alocuțiunea sa de Ziua Independenției președintele Nicolae Timofti. Am dori să împărtășim convingerea șefului statului, dar avem îndoieli. În Moldova, până acum, aproape totul a fost reversibil. Cu excepția grafiei latine.
© RFE/RL Inc. Reproducerea acestui material se poate face doar cu acordul scris al Europei Libere și/sau al autorului.
