Linkuri accesibilitate

Despre „discrepanţe flagrante”


Vladimir Beşleagă, Lidia Kulikovski şi Iulian Ciocan.
Vladimir Beşleagă, Lidia Kulikovski şi Iulian Ciocan.

Punct şi de la capăt: cu Vasile Botnaru şi invitaţii săi Vladimir Beşleagă, Lidia Kulikovski şi Iulian Ciocan.

Mai întâi, vă propun un exerciţiu de lexicologie sau de semantică. Încercaţi să număraţi sinonimele cuvântului „discrepanţă”, după care să-i găsiţi antonimele şi veţi vedea că sunt mult mai puţine. De ce oare? Întrebarea la care încercăm să răspundem astăzi este însă alta: cum poţi să rămâi teafăr la minte, în condiţiile de nepotrivire flagrantă între ceea ce predică dascălii la şcoală, preoţii în biserică sau deputaţii de la amvonul parlamentar şi întâmplările cotidiene din care ies învingători, de regulă, şmecherii şi bădăranii. Aşadar, în studioul de la Chişinău al Europei Libere astăzi se află scriitorul Vladimir Beşleagă, directoarea Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, Lidia Kulikovski şi colegul nostru de la Europa Liberă, scriitorul şi publicistul Iulian Ciocan.

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru
Europa Liberă: Mă interesează să audă ascultătorii noştri de la dumneavoastră, oameni înţelepţi, cu experienţă, cum să-i ajutăm pe alţi oameni, în special, pe copiii care se duc la şcoală şi or să audă că nu e bine să facă una, alta, a doua, a treia, în timp ce, după ore, văd că de fapt au succes şi au priză, şi sunt populare alte iei, alte principii, decât cele pe care le aud la şcoală. Domnule Beşleagă?

Vladimir Beşleagă: „Există un termen care se numeşte fiinţă morală, adică în fiecare om, viaţă, există un principiu moral, fără de care o personalitate n-ar exista sau n-ar fi personalitate, dar acest principiu moral nu este ceva înnăscut, nu este ceva dat apriori. El se cultivă din copilărie, de la naştere, poate chiar dinainte de naştere încă. Atunci, când se formează fetusul în mamă, el moşteneşte aceste principii, fără să le cunoască, fără să le ştie, dar pe parcursul vieţii ele trebuie să fie cultivate în permanenţă şi, când spunem noi de cei 7 ani de acasă, din familie, de la mama, acolo se pune baza fiinţei morale a omului. Ceea ce se implantează, ce se formează în om – cei 7 ani de acasă – aceasta formează baza pentru viitorul lui, pentru întreaga lui viaţă.”

Europa Liberă: Şi dacă omul acesta creşte în familia lui Hitler şi nu în familia lui Indira Gandhi?

Vladimir Beşleagă: „Şansele sigur că sunt diferite. De aceea există principii generale promovate şi formulate, şi implantate, în primul rând de credinţă, de religie. Aceasta este baza cea mai cuprinzătoare, întrucât confesiunile religioase sunt cele care formulează aceste principii: fie principiul credinţei iudaice sau creştine, sau mahomedane, sau altele. Toate confesiunile religioase au la bază principiile morale supreme care sunt aceleaşi, aşa cum este singurul Dumnezeu pentru toţi, numai că fiecare îl numeşte în felul lui, aşa şi principiile morale de bază sunt aceleaşi în toate credinţele, în toate religiile. Sigur, fără fanatizare, fără exagerări, fără nu ştiu ce. Dar toate societăţile, care au vrut să prospere, au început de la educaţie. Pregătirea generaţiilor tinere – de aici începe totul.”

Europa Liberă: Doamnă Kulikovski, dumneavoastră, bufniţa, care staţi pe un morman de cărţi, mă iertaţi pentru această comparaţie...

Lidia Kulikovski: „Îmi place.”

Europa Liberă: Presupun că veţi pleda pentru un mijloc care este, după mine, eficient şi testat – cartea ca ancoră a moralităţii.

Lidia Kulikovski: „De fapt, toţi specialiştii spun că toţi copiii, când se nasc, sunt genii. Dar ajung ce ajung, pentru că nu s-a lucrat cu ei. Fiinţa umană este o fiinţă care poate fi modelată. Sunt de acord cu domnul Beşleagă care a zis că trebuie să educăm cultura, trebuie să-l educăm după careva valorii, principii. Este un profesor la London School of Economics, Hamel, el a scris o carte extraordinară, „Ce mai contează acum”. Primul ce contează acum sunt valorile. Iată un Occident foarte dezvoltat, care noi zicem că nu pune accent pe valori, scoate o carte de management, de economie, în care pune în capul locului valorile. Omul în familie învaţă una, merge la şcoală – alta, la universitate – alta, pentru că valorile se schimbă, în funcţie de vârstă. Iar apoi, terminând o facultate, omul trebuie să se adapteze la context. Contextul însă nu este cel pe care l-a învăţat la universitate. Discrepanţa este între ceea ce are el în cap cu ceea ce se face, pentru că societatea noastră este orientată spre vârfuri: VIP-upi, politicieni, iar politicienii noştri sunt primii care încalcă foarte multe lucruri. Dumneavoastră aţi zis că iată, Guvernul dă bani pentru poliţie, din capul locului, ştiind că vor fi mulţi infractori. Ei, Iulian Filip zice: „Dacă aţi da bani la cultură, n-aţi avea nevoie de poliţie”. Poate că are dreptate. Lucrez în sfera culturii, stau pe mormane de cărţi şi am obiceiul să le răsfoiesc. Dar lucrez şi cu materialul care intră în biblioteci. Mai sunt care vin la biblioteci şi văd oameni care nu au o cultură a informaţiei, nu au o cultură a lecturii. Şi atunci ne întoarcem iarăşi şi zicem: „Undeva o etapă anterioară a fost sărită sau cei care s-au ocupat de etapa anterioară a copilului, a liceanului, a studentului, nu şi-a făcut corect meseria. Bunica îl învaţă, dar el vede că un politician, care fură, trăieşte mai bine. Discrepanţa o fac, zic eu, vârfurile...”

Europa Liberă: Doamnă Kulikovski, şi dumneavoastră, şi domnul Beşleagă cumva sugeraţi că din exterior vine responsabilitatea. Dar cum să-l facem să simtă omul personal că este responsabil de modul în care va ajunge: moral sau amoral?

Lidia Kulikovski: „Deci, aici fiecare instituţie, începând cu grădiniţă, şcoală şi biblioteca de la care vin eu, consider că trebuie să-şi facă treaba bine, să fie responsabil de sectorul de educaţie, pentru că oricum fiecare din aceste instituţii de fapt sunt cu profil de educaţie, de civilizare. Noi – în ultimă instanţă – ca bibliotecă. Şi dacă îşi fac treaba bine, dacă un învăţător vrea ca acest copil să fie educat, să aibă acel minimum de cultură generală, citind un număr de autori. Sunt buni, sunt răi, în viziunea copilului sau chiar a profesorului, are nevoie de acest suport intelectual şi cultural copilul. Nu e destul să citeşti bestseller-uri, trebuie să citeşti şi autorii autohtoni. Aici cred că domnul Beşleagă e de acord cu mine. Trăim într-o ţară foarte tânără, nu avem case de cultură, nu avem localuri, unde un om ar putea intra să se socializeze, să se exprime, să spună ce are de spus.”

Europa Liberă: Chiar după „Luminiţe” îmi pare rău, foarte mult îmi pare rău. Spuneţi de scriitorii autohtoni, avem doi în studio aici: unul este domnul Beşleagă şi chiar „Zborul Frânt” trebuie citit, probabil, ca o carte de căpătâi.

Lidia Kulikovski: „Şi îl citeşte. Îl citeşte lumea.”

Europa Liberă: Şi îl mai avem pe Iulian Ciocan care, în fiecare dimineaţă, livrează pastile despre realitatea cu amănuntul, despre care noi vorbim astăzi. Iulian, totuşi responsabilitatea este personală?

Iulian Ciocan: „Vasile, îţi răspund imediat la întrebarea ta, nu înainte de a face o mică precizare în legătură cu cele spuse de doamna Culicovschi. Regretul meu este că promovarea literaturii basarabene de către biblioteci, de către alte foruri culturale aici, la noi, se transformă nu de puţine ori în promovarea mediocrităţii. Mulţi dintre scriitorii noştri basarabeni sunt foarte slabi. Mulţi dintre aceşti scriitori foarte slabi ajung în faţa copiilor, în cadrul unor biblioteci. Cu asta pun punct şi acum îţi răspund la întrebarea ta. Există o părere că moldovenii sunt foarte ospitalieri, foarte buni, foarte blajini, foarte inimoşi. Există părerea că Moldova este ţara oamenilor frumoşi şi harnici. N-am spus-o eu, a spus-o ex-preşedintele Mircea Snegur. Ei bine, ceea ce am văzut eu, în ultimii 20 de ani, infirmă cu brio această idee. Mi se pare că e vorba de un mit, de o minciună sfruntată. Anii neguroşi ai tranziţiei au plămădit un individ căruia i-am spus, într-o tabletă anterioară, homo mercantilus, un individ care nu are nicio valoare, în afara aceleia de a acumula bani. Cultul banului a luat proporţii înfiorătoare, în anii tranziţiei. Totul se măsoară prin prisma banului. A crescut deja chiar şi o generaţie întreagă, în capetele căreia răsună numai chemarea paralelor, o generaţie care se gândeşte numai la maşini, telefoane mobile sofisticate, vile şi călătorii în ţări exotice.”

Europa Liberă: Iulian, trebuie să sar în apărarea moldovenilor. Acelaşi lucru îl vedem în Ucraina, în România, în Rusia – zone care ne sunt accesibile.

Iulian Ciocan: „Da, bine. Probabil că e un fapt specific spaţiului post-sovietic, în general.”

Europa Liberă: Şi de asta te întreb: până la urmă, aceasta este responsabilitatea individului? Cum se poate obţine ca individul să se simtă responsabil, dacă va spune mereu: „Dom’le, şcoala nu mi-a dat educaţie, prim-ministrul nu mi-a dat suficienţi bani pentru cultură, n-am unde să merg să mă culturalizez, educ.” Dar totuşi, cum să facem ca individul, de la o vârstă anume, de la 18 ani, când i se cuvine, să înţeleagă că, până la urmă, aceasta e alegerea lui: să fie moral, aşa cum spune domnul Beşleagă sau să meargă pe pârtia pe care o descrii dumneata: cultul banului, Jeep-anul şi valorile pe care le impune realitatea pe care o iubeşti dumneata.

Iulian Ciocan: „Nu ştiu exact care ar fi soluţia, pentru că, în mod normal...”

Europa Liberă: Păi dar asta vreau: soluţia.

Iulian Ciocan: „Deci, soluţia ideală ar fi ca oamenii pentru răul pe care îl fac: pentru mişmaşuri, pentru corupţia pe care o proliferează să fie pedepsiţi de organele statului.”

Europa Liberă. Ok. Deci, asta e soluţia: cei care dau exemple proaste acolo, sus, să fie pedepsiţi şi asta ar fi...

Iulian Ciocan: „Însă lucrul acesta mi se pare imposibil, chiar şi din simplul motiv că foarte multă lume merge în politică tocmai pentru a parveni, pentru a face bani, pentru a face mişmaşuri. Politica este un teritoriu foarte generos în această privinţă.”

Europa Liberă: Şi aceasta e posibil, pentru că-i lăsăm noi...

Iulian Ciocan: „Sigur.”

Europa Liberă: Domnule Beşleagă, cum să obţinem ca individul să-şi asume responsabilitatea? În credinţă tot aşa – nu se face preotul vinovat de faptul că cineva nu este suficient de credincios sau că păcătuieşte în timpul postului. Până la urmă, este responsabilitatea individului. În condiţii de discrepanţă, cum să-l determinăm pe individ să aleagă moralitatea?

Vladimir Beşleagă: „În ultimă instanţă, totuşi individul este responsabil de totul şi nu mediul, şi nu atât anturajul, şi contextul. Până la urmă, individul are dreptul şi datoria, şi obligaţiunea de a opta pentru anumite principii şi a le apăra, şi a le promova, şi a le cultiva - individul. Dacă societatea îi creează lui anumite condiţii, îi dă posibilităţi şi individul nu vrea să se cultive şi nu vrea să devină moral, atunci n-ai făcut nimic – degeaba... Şi aici sunt două aspecte la care aş vrea eu să mă refer: formarea unei personalităţi sau a unei fiinţe morale se face, de obicei, pe două căi. În primul rând, din fragedă copilărie, formarea se face prin analogie sau prin model. De mic copil, fiinţa umană îşi ia drept model pe proprii săi părinţi sau chiar pe profesor, mai târziu. Ceea ce îi spune profesorul sau ceea ce îl învaţă nu are efect şi nu are însemnătate atât de mult, decât ceea ce face el, cum se comportă. Şi dacă părinţii ajung să fie modele pentru copil, în perioada celor 7 ani de acasă, iar în timpul studiilor la şcoală profesorul devine model adevărat sau la facultate – aceasta are mult mai mare efect şi mai mare importanţă decât chiar orice principiu abstract le-ai spune.”

Europa Liberă: Cunoaştem cazuri când modelele profesorilor sunt mai puternice decât modelele oferite de părinţi.

Vladimir Beşleagă: „Nu este deloc rău, pentru că profesorul este pedagog. El are pregătirea specială. Acuma am auzit că se introduce în şcoală şi psihologul, adică un specialist în cunoaşterea sufletului uman. Al doilea aspect este atmosfera în societate: cum sunt promovate valorile despre care vorbea doamna Culicovschi, ce sunt considerate valori. Dacă sunt valorile materiale puse în primul plan, atunci omul se orientează la aceste valori sau, cum a spus domnul Iulian, au devenit mercantili. Deci, acesta este modelul societăţii, la anumite etape, unde se pune pe prim plan valorile materiale sau valorile confortului. Dar, dacă o societate promovează valorile morale adevărate: buna credinţă, bunul simţ, bunătatea sufletească, întrajutorarea... De acuma depinde de societate.”

Europa Liberă: Dacă sunteţi un extraterestru, paraşutat aici, în Moldova, cum vă convingeţi că într-adevăr acestea sunt valorile promovate?

Vladimir Beşleagă: „Eu spun aşa: cultivarea principiilor morale este o chestie individuală şi nu-i vine fiecăruia uşor să le cultive şi să le respecte. Dar depinde de anturaj, de societate cum le apreciază: ori trece peste ele şi le ignoră, ori le dă drept modele.”

Iulian Ciocan: „Domnule Beşleagă, cei care le vor ignora întotdeauna vor constitui o majoritate. Cei care vor fi mână în mână cu bunul simţ şi cumsecădenia vor fi mereu o minoritate. Deci, pentru a obliga această majoritate să îmbrăţişeze nişte valori morale, e nevoie de nişte legi dure. Or, la noi vedem: 2 ani de închisoare sau 5.000 de lei. Judecătorul are şi el un spaţiu de manevră imens.”

Europa Liberă: Iulian, adică meciul e pierdut? Dacă ne întoarcem la monarhie, aristocraţie şi cei care aveau drept de vot – erau în minoritate.

Vladimir Beşleagă: „Dar ei impuneau criteriile. Aristocraţia impunea criteriile.”

Europa Liberă: Da, au reuşit să impună. Da.

Iulian Ciocan: „Eu cred că noi am creat aici, în ultimii 20 de ani, un monstru de societate, care, din punctul meu de vedere, are nevoie de ani-lumină, ca să fie cumva remediat, reparat.”

Vladimir Beşleagă: „Dar eu cred că în societatea noastră încă mai există anumite principii, care provin din societatea tradiţională. Noi încă nu am trecut prin malaxorul civilizaţiei industrial-tehnice. Încă mai păstrăm din morala veche, tradiţională, milenară şi prin aceasta noi avem anumite reflexe care îi fascinează oarecum pe străini, pe europeni.”

Europa Liberă: Doamnă Kulikovski, vă rog pe dumneavoastră să-mi răspundeţi la întrebarea aceasta: ce icoane avem puse la colţ?

Lidia Kulikovski: „La începutul emisiunii, ne-aţi întrebat de unde această discrepanţă şi care este soluţia. Am ajuns cum am ajuns. A fost o învălmăşeală şi acest haos continuă şi cine dă din coate – obţine, cine nu – se transformă în altceva. Instituţiile educaţionale, instituţiile culturale trebuie să-i înveţe pe cetăţeni cum să se motiveze de a deveni ceva în viaţă. Deci, unde mă duc să dau, la care facultate? La noi fiecare al treilea de acum e jurist, avem instituţii... toate universităţile-s de jurişti şi economişti. Nu mai au ce face în această ţară. Statul cred că deliberat a dat frâu liber să fie orice aduce profit, pentru că suntem o societate... cum spunea că suntem mercantili, de sus până jos. Şi dacă toată lumea are bani să devină economist sau jurist. În schimb, pedagogi nu avem. Şi dacă astăzi nu are cine educa, motiva un copil, să-i spună că el trebuie să fie o personalitate, să obţină ceva în viaţă, este cred că şi târziu să intervenim la o vârstă de 20-30 de ani.”

Europa Liberă: Culmea este că Ministerul Educaţiei acuma a dat un ordin prin care se dă mână liberă unor administratori din şcoli şi ei scapă cu multă uşurinţă de cadrele didactice cu experienţă, chipurile, făcând loc pentru cadre tinere, dar fără underground. Apropo, am văzut un personaj mercantil, dar extraordinar de motivat. L-aţi văzut şi dumneavoastră, poate la televizor, la TVM, un cizmar, care face papuci, îi coase de mână. A spus extraordinar de bine: pe el îl motivează că nimeni nu mai poate în Republica Moldova, nu mai coase ca el pantofi manual, cap-coadă.

Lidia Kulikovski: „Exact. El este unicul meşter.”

Europa Liberă: Genul acesta de mercantilism mi se pare absolut justificat.

Iulian Ciocan: „Ceea ce spui este adevărat. Să-ţi faci bine jobul este un lucru foarte ok. Nu ştiu dacă este suficient. Eu, necunoscându-l pe acest cizmar, mă întreb: bine, el îşi face jobul ok, deci are foarte mulţi clienţi. Aceasta e suficient, ca să primenim ţara? Eu nu ştiu.”

Europa Liberă: Este un prim pas, Iulian. Pentru că omul spune că el vrea să conducă maşina corect ca în Belgia, el este corect cu oamenii, ţine la prieteni. E o premisă, pentru început, suficientă, ca să ne pornim pe traseul de care ai zis, de ani-lumină.

Iulian Ciocan: „Posibil. Deci, revenind la cele spuse de domnul Beşleagă, care cumva invoca nişte valori tradiţionale, nişte lucruri care ţin cumva de milenii şi care s-au păstrat. E adevărat, domnule Beşleagă, ele ar trebui să fie la baza societăţii noastre. Şi eu, de exemplu, observ că în sărbătorile acestea religiose toată lumea dă buzna la biserici, toată lumea în proporţie de 95% e acolo: cu agheasmă, cu colaci. Şi atunci mă întreb cum e posibil într-o ţară de aceasta, profund religioasă, profund ortodoxă, cu oameni atât de cucernici şi pioşi, cum este posibil să existe o proliferare uluitoare a evaziunii fiscale, a cumetrismului, a multor, multor lucruri dezagreabile. Şi atunci întrebarea care îmi apare, în mod normal, este: „Dar nu cumva evaziunea fiscală, corupţia, mişmaşul sunt promovate chiar de oamenii aceştia cucernici care dau buzna în biserică? Sau sunt făcute numai de acele 5% care nu se duc la biserică?”

Vladimir Beşleagă: „Eu am să-ţi răspund.”

Iulian Ciocan: „Vă rog.”

Vladimir Beşleagă: „Despre statalitatea Republicii Moldova sau despre ce fel de stat este acesta, Republica Moldova: un stat slab, un stat abia în devenire, un stat cu viitor, se poate discuta foarte mult. Dar la bază stă reflexul social tradiţional că statul pentru populaţia noastră, a românilor basarabeni, a moldovenilor, a fost totdeauna ceva străin, adus şi impus din afară. Statul nu a fost o necesitate interioară, el nu s-a născut în mod firesc. Atunci când într-o societate, în sânul unui popor se naşte această formaţiune - care este o descoperire a umanităţii, pentru că fără stat societatea nu poate exista - trebuie să fie ordine, trebuie să fie nişte legi, trebuie să fie nişte reguli, scrise şi nescrise, ca să poată exista societatea şi acesta este statul. Pentru noi statul a fost totdeauna străin, impus din afară şi niciodată el n-a fost respectat. Şi atunci domină nu conştiinţa de stat şi de lege, dar domină conştiinţa de familie, de patriarhalism, concepţia aceea veche, unde toţi se cunoşteau unii pe alţii şi merg pe lângă, ocolesc legile acestea care ar trebui să fie respectate. Şi se merge pe patriarhalism, pe societăţile primitive.”

Europa Liberă: Adică statul cu legile lui şi familia cu legile ei?

Vladimir Beşleagă: „Da, paralel. Şi atunci asta se face şi, cum spuneai dumneata: salariul în plic, evaziunea fiscală, corupţia, eu mă înţeleg mai uşor cu funcţionarul care, chipurile, reprezintă statul, în mod familiar, aşa ca şi cum ar fi cumătrul meu. Nu domină legea.”

Europa Liberă: Ce e de făcut, ca să se întâlnească, domnule Beşleagă, ca lucrurile acestea să coincidă?

Vladimir Beşleagă: „Pentru aceasta se cere, cum spunea şi doamna Kulikovski, timp, ca să se coacă condiţiile. Pentru aceasta se cere un nivel de evoluţie economică, ca omul să fie independent, din punct de vedere economic. Dar în mizerie şi în sărăcie statul nu se va consolida niciodată.”

Europa Liberă: Lăsăm să evolueze în mod normal sau se poate forţa, doamnă Kulikovski?

Lidia Kulikovski: „Credinţa de care Iulian vorbea a fost o nevoie interioară întotdeauna a omului faţă de lipsa nevoii de statalitate, pe care a menţionat-o domnul Beşleagă. Şi multă lume s-a întors de la biserică după deschiderea, după ’89, când s-au deschis biserici. Faptul că primele persoane politice stăteau preferenţial, în rândul întâi, enoriaşii erau uitaţi... Şi atunci, sub ochii noştri, iarăşi această discrepanţă dintre: ori eşti tu o persoană politică, ori eşti tu un model, dar cei de la fisc îşi cumpără Mercedes de 270.000 şi vin la biserică, în faţa catedralei, să-l sfinţească! Furat! Şi clericii sfinţesc. Şi aici este o discrepanţă. Şi atunci când ai nevoie interioară să mergi într-o biserică, iertate, Doamne, să-mi fie spusele, vezi oameni foarte umili, oameni care nu găsesc răspuns la întrebările lor din viaţa cotidiană şi merg la biserică – nici acolo nu le găsesc. Şi atunci ce să facă omul? Eu vin de la bibliotecă. Eu zic să citească mai mult, ca să poată face totdeauna o opţiune corectă, pentru că atunci când ai material, ce compara, poţi...”

Europa Liberă: Doamna Kulikovski a deschis exact ultima rundă de răspunsuri la întrebarea mea: care este colacul de salvare, care este soluţia salvatoare, ca să rezistaţi dumneavoastră personal sau un radioascultător al nostru, în schizofrenia asta generalizată. Domnule Beşleagă?

Vladimir Beşleagă: „Eu, în finalul acestei emisiuni, aş vrea totuşi să amintesc că cei care au fost modele sau cei care au inspirat încredere, în perioadele grele, în perioadele cruciale din ultimele decenii, chiar înainte de destrămarea imperiului, au fost oameni intelectuali, a fost intelectualitatea şi printre ei oamenii de creaţie, şi printre aceştia – scriitorii. Scriitorii au fost cei care au declanşat mişcarea de eliberare naţională, de emancipare. Pe urmă s-a dus scânteia în lumea pedagogilor, a altor intelectuali şi s-a pornit această mişcare. Dar pe urmă a venit reculul şi au fost marginalizaţi scriitorii, au fost compromişi, au fost excluşi din viaţa politică. Dacă la început, în cele 2 parlamente, la Chişinău şi la Moscova, aveam 16 scriitori, pe urmă n-a mai rămas nici unul. Au fost daţi la o parte.”

Europa Liberă: Ei, pe alocuri scriitorii s-au mai compromis şi ei.”

Vladimir Beşleagă: „S-au compromis, da, ca totdeauna. Adică s-au adaptat, au profitat. Dar vreau să spun că în ultimul timp eu observ un fenomen foarte interesant. Dacă noi discutăm probleme de moralitate şi de discernământ, şi de adevăr, printre aceştia este Mircea V. Ciobanu, care ţine o rubrică la Jurnal de Chişinău, care se numeşte „Ruperea rândurilor”, unde pune probleme de care nu se ocupă nimeni, în nicio zonă. Nu am auzit eu ca cineva să pună problema valorilor, scara valorilor, adevărurilor.”

Europa Liberă: Dar noi acuma ce facem, domnule Beşleagă?

Vladimir Beşleagă: „Noi? Încercăm şi noi să mergem pe această linie.”

Europa Liberă: Deci, înţeleg că sugestia dumneavoastră: colacul de salvare sunt intelectualii. Un exemplu, bunăoară, ar fi Mircea V. Ciobanu.

Vladimir Beşleagă: „Mircea V. Ciobanu, care pune în discuţie valoarea valorilor sau preţul valorilor. În genere, în societăţile noastre de tranziţie: şi în Moldova, şi în România, intelectualii au început să bată alarma şi să spună că s-au distrus criteriile valorilor. Aşa se întâmplă în lume, în viaţă.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, modest fiind, eu înţeleg că îl daţi exemplu pe Mircea V. Ciobanu. Eu le recomand ascultătorilor noştri să accepte acest colac de salvare pe care dumneavoastră îl daţi şi eventual să se uite la numele Vladimir Beşleagă, ca un colac de salvare sau o ancoră morală, care s-ar putea să ajute personal pe cineva să înţeleagă ceva...”

Lidia Kulikovski: „Să umple găleţile celor care-s sărăciţi.”

Europa Liberă: Exact. Iulian Ciocan, dumneata ai o speranţă, o luminiţă în capătul tunelului, care te ajută pe dumneata personal sau eventual pe cineva?

Iulian Ciocan: „Eu am un copil şi cred că poate el va reuşi să facă ceva. Dar eu personal nu am nicio speranţă.”

Europa Liberă: Foarte bun colac de salvare.

Iulian Ciocan: „Vroiam să mai spun doar o singură idee. Societatea noastră e un fel de puzzle – compusă din fortăreţe familiale. Fiecare e baricadat în fortăreaţa familială. Deci, singura soluţie eu o văd ca să mai ieşim, din când în când, din fortăreaţa aceasta şi aici am vrut să revin iarăşi la ideea cu jobul bine practicat. Deci, e prea puţin să practici bine jobul. Deci, tu poţi să fii un meseriaş foarte bun, să faci cizma foarte bine şi să te duci după aceasta la BAC, şi să plăteşti bani pentru copilul tău. Şi atunci nimic nu se schimbă, chiar dacă eşti mare meseriaş şi bun profesionist.”

Lidia Kulikovski: „Eu sunt mai optimistă. Chiar mă îngrijorează pesimismul lui Iulian. Dar avem nevoie de tabletele lui, pentru că pun în evidenţă problemele, le pun în discuţie. Iată, dacă noi, în continuare, problemele pe care le pune el, le identifică – le dezbatem, le dezbatem, le promovăm, să le citească lumea. Dar eu sunt foarte optimistă, deşi sunt din secolul trecut, zic că avem destui oameni de valoare. Sunt mai bătrână şi copiii mei sunt realizaţi. Şi nu sunt copii răi. Ştiu că unde vor lucra, vor fi realizaţi, vor respecta valorile. De ce să nu cred că şi alţi părinţi vor acelaşi lucru? Pur şi simplu, acelaşi Vladimir Beşleagă, acelaşi Iulian Ciocan, eu, ca instituţie… Trebuie să punem permanent neajunsurile în discuţie, valorile în dezbare şi să atragem cât mai multă lume.”

Europa Liberă: Mi-a sugerat o idee foarte interesantă Dmitri Bîkov de la Eho Moskvî, pe care-l ascult cu plăcere de fiecare dată, scriitorul şi publicistul, şi el a ajuns la concluzia sugerată de altcineva la rându-i că de fapt condiţiile nocive s-ar putea să fie prielnice pentru oamenii vrednici. Aşa că eu rămân şi eu optimist şi îl contrazic şi eu pe Iulian. S-ar putea că, în aceste condiţii de evoluţie, poate mai forţată un pic, poate naturală, s-ar putea să câştige minoritatea cu valori şi principii la bază. Mersi mult.
XS
SM
MD
LG