Nu prea are cu ce se lăuda cabinetul Ponta după patru luni de guvernare dar un lucru i-a reuşit fără doar şi poate: a paralizat activitatea Institutului Cultural Român. Într-o primă etapă, i-a împins spre demisie pe Horia Roman Patapievici şi pe cei doi directori adjuncţi, Mircea Mihăeş şi Tania Radu. A ameninţat, apoi, că va reduce drastic bugetul Institutului pe anul 2012. Înainte de a pleca de la conducere, Patapievici s-a dus la Florin Georgescu, ministrul Finanţelor, şi a obţinut promisiunea că această reducere nu se va mai opera. Promisiune vană: două săptămîni mai tîrziu, la rectificarea bugetară pe 2012, bugetul ICR era amputat cu o treime, ceea ce înseamnă că Institutul nu mai are niciun ban pînă la sfîrşitul anului. Nu mai are nici cum să ducă la capăt proiectele anunţate nici cum să pregătească manifestările de la salonul de Carte de la Paris, din martie 2013, cînd România este invitată de onoare. E inutil să spun că partenerii francezi nu mai înţeleg nimic.
Toată această acţiune de demolare a ICR este absolut iraţională. După cum iraţională este şi atitudinea premierului Victor Ponta. El a reluat, în ultima vreme, clişeele puse în circulaţie de cei care au aruncat cu noroi în Institutul Cultural Român. A spus, mai întîi, că bugetul ICR este mai mare decît bugetul Ministerului Culturii, ceea ce este fals. A declarat, apoi, că atunci cînd ICR a ieşit din subordinea preşedinţiei, i s-a dat o puternică lovitură lui Traian Băsescu, întrucît Institutul era bastionul propagandei băsesciene. Altă minciună: ICR n-a făcut partizanat politic iar în cele 17 institute din străinătate nu şi-a avut locul propaganda. A mai spus Victor Ponta una şi mai gogonată, chiar deunezi, cum că ambasadorii români în mari capitale străine stau, modest, la periferie iar diverşi „şefi culturali” se lăfăie, confortabil, în centru. Această enormitate se înscrie într-un şir lung de aberaţii similare, proferate de liderii actualei puteri. Poate cea mai halucinantă acuzaţie este că ICR coordonează o reţea de „agenţi de influenţă”, cu misiunea de a nărui imaginea României şi de a discredita eforturile pe care le face Uniunea Social-Liberală pentru a scoate ţara din impas.
Nici nu mai poţi discerne, în toate astea, unde se sfîrşeşte prostia şi unde începe ticăloşia. Sper totuşi să se pună capăt acestui joc absurd şi Institutul Cultural Român să-şi poată îndeplini menirea.
Toată această acţiune de demolare a ICR este absolut iraţională. După cum iraţională este şi atitudinea premierului Victor Ponta. El a reluat, în ultima vreme, clişeele puse în circulaţie de cei care au aruncat cu noroi în Institutul Cultural Român. A spus, mai întîi, că bugetul ICR este mai mare decît bugetul Ministerului Culturii, ceea ce este fals. A declarat, apoi, că atunci cînd ICR a ieşit din subordinea preşedinţiei, i s-a dat o puternică lovitură lui Traian Băsescu, întrucît Institutul era bastionul propagandei băsesciene. Altă minciună: ICR n-a făcut partizanat politic iar în cele 17 institute din străinătate nu şi-a avut locul propaganda. A mai spus Victor Ponta una şi mai gogonată, chiar deunezi, cum că ambasadorii români în mari capitale străine stau, modest, la periferie iar diverşi „şefi culturali” se lăfăie, confortabil, în centru. Această enormitate se înscrie într-un şir lung de aberaţii similare, proferate de liderii actualei puteri. Poate cea mai halucinantă acuzaţie este că ICR coordonează o reţea de „agenţi de influenţă”, cu misiunea de a nărui imaginea României şi de a discredita eforturile pe care le face Uniunea Social-Liberală pentru a scoate ţara din impas.
Nici nu mai poţi discerne, în toate astea, unde se sfîrşeşte prostia şi unde începe ticăloşia. Sper totuşi să se pună capăt acestui joc absurd şi Institutul Cultural Român să-şi poată îndeplini menirea.
