Andrei Railean s-a născut la 12 august 1956 în satul Slovianca, raionul Sîngerei. A absolvit Colegiul de Contrucţii din capitală şi Institutul de Stat de Formare Continuă, specialitatea Psihopedagogie. Din anul 1981 activează în cadrul învăţămâmtului secundar profesional. În prezent este maistru superior, profesor de discipline tehnice, în cadrul Şcolii Profesionale nr 6 din Chişinău.
Luni
Deşi sunt pedagog de peste trei decenii, la fiecare început de an şcolar mă trec emoţii de nedescris. Activez la Şcoala Profesională nr. 6 din capitală. Nu ducem lipsă de elevi. Astăzi suntem gata să-i primim cu braţele deschise pe cei 325 de elevi care astăzi ne vor trece pragul pentru prima dată. În timpul careului am zărit feţele pline de emoţii ale elevilor, dar mai ales ale părinţilor. Îmi ştiu învăţăceii, sunt foarte silitori, pe alocuri chiar aş îndrăzni să-l contrazic pe Dimitrie Cantemir care i-a descris nu tocmai iubitori de învăţătură şi carte. Emoţiile zilei nu s-au oprit aici.
La 3 septembrie se aniversează Ziua Armatei Naţionale, e ziua cînd merg să-i ofer feciorului flori. În această zi l-aş cuprinde, i-aş spune cît de mult îl iubesc, cît sunt de mândru de el, dar din păcate a plecat prea devreme de lângă noi. Oleg, maiorul tatei, să-ţi fie calea luminată.
Marţi
Odată cu începerea anului şcolar îmi recapăt ritmul normal al vieţii: serviciu, acasă, familia. Prima care se trezeşte şi are grijă să-l alunge şi pe Moş Ene din preajma pernei mele este Veruţa, soţia mea. Cu ea îmi impart şi grijile şi bucuriile. De multe ori mă întreb, ce m-aş face fără ea?
La birou, înainte de începerea orelor, conectez radioul setat de mult timp pe frecvenţa la care pot asculta Europa Liberă.
Miercuri
Cu greu am dormit noapte trecută. Soţia s-a zvârcolit în aşternut. Îşi făcea griji pentru că Diana, mezina noastră, nu i-a răspuns la telefon. Cînd va înţelege noua generaţie că atunci cînd părinţii îi roagă să-i mai sune din cînd în cînd, nu înseamnă că vor să le controleze viaţa, ci doar îşi fac griji, îi iubesc şi astfel vor să-şi mai aline dorul? Ce-mi rămâne de spus? Las că va avea copiii ei şi mă va înţelege.
Spre seară primim o veste bună. Ginerele Vitalie a fost înaintat în funcţie. Din această lună va fi specialist în cadrul Secţiei de supreaveghere a normativelor în contrucţii. De asemenea, i se va conferi şi gradul de locotenent. Ne-am bucurat pentru el. Ştim că a muncit din greu pentru a obţine această funcţie. Sperăm să-i fie utilă experienţa pe care o va acumula pe parcurs.
Joi
Ziua de azi mi-am petrecut-o printre elevi şi cărţi. Recunosc, în copilăria nu vroiam să mă fac pedagog. Deseori mi-o amintesc pe mama, Tinca, îndemnându-mă: „Măi Andruşa, să te faci orice vrei tu numai nu învăţător”. Ironia sorţii, tocmai învăţător m-am făcut. Sunt sigur că dacă mama ar fi astăzi printre noi ar fi mulţumită că am ales această cale.
Eu cred că e una dintre cele mai nobile meserii din lume. Nu oricine are răbdarea şi iscusinţa să le ofere altora cunoştinţele pe care le-a acumulat pe parcursul vieţii. Părerea mea e că un profesor nu poate fi egoist. E ca o jertfă. Tot ce ştii tu oferi pe tavă altora.
În partea a doua a zilei am făcut unele demersuri pentru a organiza o excursie elevilor în una din cele mai mari staţii de deservire auto din ţară. Ştiu că pentru elevi sunt foarte importante lecţiile practice, cu toţii sunt dornici să cunoască mai repede condiţiile în care vor lucra, utilajul pe care îl vor folosi şi, desigur, salariul pe care îl vor primi.
Vineri
Astăzi am simţit că toamna a intrat în drepturi. Vremea s-a cam răcit. Veruţa, care a ieşit din casă cu o jumătate de oră mai devreme, m-a prevenit să mă îmbrac mai călduros.
La serviciu am ajuns, ca de obicei, primul. În timp ce îmi planificam ziua de muncă, ascultam la Radio Europa Liberă, interviul cu viceministra Educaţiei, dna Tatiana Potâng, despre studierea opţională a religiei în şcoli. Un subiect foarte important pentru societatea noastră în care valorile morale, din păcate, sunt uitate în cutia Pandorei.
De la birou merg mai repede spre casă unde voi avea o întâlnire cu una dintre femeile vieţii mele – Alexandra, scumpa mea nepoţică de aproape cinci ani. A moştenit înţelepciunea şi ochii tatălui. De fiecare dată cînd o privesc îmi dau seama că Oleg este lângă noi. Doamne, ce fiu înţelept am, ştiind că va trebui să plece de lângă noi, a avut grijă să ne lase o alinare.
