Moldova trăieşte o inflație a întrunirilor publice. Platforma Civică Acțiunea 2012 a anunţat un Marş al Unirii pe 16 septembrie în Chişinău. Vestea a cabrat grupările „stataliste” şi pro-ruseşti (nimeni nu observă acest absurd conflict semantic: dacă ești statalist trebuie neapărat să fii și pro-rus), grupări care vor să organizeze contramanifestaţii în aceeaşi zi. Şi de parcă n-ar fi fost de ajuns, s-a descoperit că tot pe 16 septembrie urmează să se desfăşoare Festivalul Etniilor.
Primarul Capitalei a propus ca marşul unionist să fie amânat pentru o altă zi, iar premierul Filat, cu piciorul pe trapa avionului de Moscova, le-a cerut unioniştilor să renunţe la manifestaţie, pentru a nu tulbura liniştea publică şi a nu pune în pericol integrarea europeană. Mai devreme, speaker-ul Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, liderul liberal, recunoscut pentru vederile sale pro-româneşti, folosind, e drept, argumente diferite, au sugerat că marşul unionist este inoportun. Preşedintele PD a vorbit chiar despre „un scenariu foarte bine chibzuit, promovat de către o parte dintre formaţiunile de extremă”. Lupu vede extremişti doar la dreapta eşichierului politic şi-i ignoră pe cei de sorginte pro-rusă, dar această percepție deformată este, cum se zice, o marcă înregistrată în Republica Moldova.
Tot despre forţe străine care vor să destabilizeze ţara a vorbit şi directorul interimar al SIS-ului, Valentin Dediu, fără a da detalii. Igor Dodon a venit la şedinţa guvernului cu un proiect de lege care interzice marşurile unioniste, pe motiv că acestea subminează statalitatea. Parlamentarul socialist a decis să interzică ceea ce îi deranjează credinţele politice. Acum, în aceeaşi logică a lui Dodon, este de aşteptat să vină altcineva, de la polul opus al spectrului politic, și să propună interzicerea marşurilor socialiste, întrucât acestea contrazic orientarea pro-europeană a Republicii Moldova!
După cum vedem, aleșii poporului traversează un frison al interzicerilor, în disprețul Constituţiei care stabileşte libertatea de exprimare şi pluralismul politic. S-a ajuns aici, pentru că în Moldova legile nu sunt respectate. Contramanifestaţiile violente de la Cahul şi Bălţi, care au bruiat marşurile unioniştilor, nu au fost pedepsite de autorităţi, iar această impunitate a celor care înţeleg să-şi exprime opiniile prin aruncatul cu pietre în adversari i-a încurajat să insiste.
Opţiunea unionistă în Moldova este una pe cât de legitimă istoric, pe atât de delicată. Ea a fost atâția ani o idee penală, pentru care riscai să faci puşcărie sau să fii internat într-un spital de psihiatrie, încât mulți nu o acceptă din reflex. Asociat cu integrarea europeană, idealul unionist are aderență printre tinerii basarabeni care, în maximalismul lor, vor să ofere o alternativă pentru Moldova, cea rămasă împotmolită între Est și Vest, ca un loc al nimănui.
Unionismul are drept de viaţă în Republica Moldova, dar el trebuie să ia în calcul condițiile interne și externe, dar mai ales să fie promovat la „firul ierbii”, în Basarabia profundă. Și aici nu lozincile, ci cultura, educația, dialogul au un rol covârșitor. Sigur că li se poate reproşa actualilor guvernanți o preocupare exagerată față de reacţiile Moscovei, dar și cei care îi acuză n-ar trebui să uite că situaţia de astăzi din Moldova este diferită de ororile de pe timpul guvernării comuniste, când puteai să fii snopit în bătăi în plină stradă de polițiști și agenți în civil pentru convingerile tale politice.
Avem un consens social încă destul de fragil în Republica Moldova. Şi acest capital precar se cuvine protejat şi întărit, căci dacă eşuăm pe direcţia europeană şi se întorc „tovarășii” la putere, unioniştii nu vor avea posibilitatea nici măcar să-și rostească propriul nume.
