Nu se mai fac bancuri ca pe vremuri! - spune multă lume care îşi aduce aminte cît de tare se rîdea sub comunism şi cît de rar se rîde după. Într-un punct, această observaţie e corectă. Divertismentul de cea mai proastă calitate a ocupat telviziunile şli a distrus umorul de calitate. În al doilea rînd, bancurile nu mai au savoarea clandestină din anii comunismului. În rest, observaţia e nedreaptă. După căderea comunismului a căzut şi cenzura. Asta a permis apariţia unui nou umor politic, publicat în reviste de satiră politică fulminantă şi jucat în spectacole de aşa numit cabaret politic.
Eroarea observaţiilor de tipul „nu mai e cum a fost" vine, de fapt, dintr-o iluzie statistică de care omul de rînd suferă fără vină. În aceaşi cateorie, vom găsi observaţiile care spun că s-au înmulţit crimele, violurile, că a crescut înşelăciunea bănească sau că s-au prăbuşit performanţele sportive. Pe de o parte, lumea s-a deschis şi asta înseamnă că hoţii şi dezaxaţii îşi pot face mai lesne de cap. Sportul a încetat să mai fie singura cale spre afirmare şi mulţi tineri au alte treburi la fel de interesante.
Dar iluzia vine din cu totul altceva. În anii comunismului se întîmplau de toate, numai că informaţia nu devenea publică. Partidul hotăra ce scrie presa iar cititorii aflau numai ce scie în ziare. Prin urmare, existau atîtea crime şi fărădelegi cîte hotăra partidul şi nu cîte se întîmplau de fapt. În mare, o parte a publicului se află în situaţia cuiva care a fost obligat să se descurce cu un ochi acoperit iar acum poate privi cu amîndoi. Se vede mai mult şi mai bine cu ochii liberi dar asta nu înseamnă că lumea de dinainte era jumătatea lumii de azi.
