Cu toate că în opoziţie de câteva luni, Partidul Democrat Liberal participă intens la guvernare. A întins în calea adversarilor politici aflaţi la guvernare un covor roşu de mine antipersoană şi nu e zi să nu asistăm la focuri de artificii pe scena politică. Au plecat la timp şi au lăsat în cârca altora nota de plată şi reparaţiile. Acum au pornit vânătoarea de oameni şi de vrăjitoare.
Rădăcinile eşecului privatizării Oltchim au fost cu atenţie prăsite şi îngrijite de pe vremea guvernărilor anterioare, când România s-a angajat să-şi amaneteze şi perlele false pe care le-a mai păstrat, pentru a nu mai deconta din buget managementul prost şi tâlhăriile găştilor politice. Temerile colectivităţii au fost alimentate şi manipulate cu ajutorul spectrului falimentului iar oamenii, docili, au aşteptat epuizarea speranţelor pentru a se revolta, chiar dacă mâna pe care vor acum s-o rupă nu e cea care le-a luat mâncarea de la gură.
Procedurile de privatizare au fost stabilite în urma unui audit bine plătit, dar care a făcut posibilă transformarea licitaţiei şi vânzării acţiunilor statului într-un circ dominat de un clovn ale cărui tumbe încep să strivească tot mai multă lume. Văzut la televizor spectacolul pare să aibă audienţă iar cota de piaţă a clovnului e în creştere, mai ales că acesta se hrăneşte cu resturi electorale abandonate de alţii care se tem de toxiinfecţii.
Oltchim se adaugă unei liste de privatizări în aşteptare pentru 2013, toate una şi una: Electrocentrale Bucureşti, complexele energetice Hunedoara şi Oltenia, Nuclearelectrica, Electrica şi recent intrata în insolvenţă Hidroelectrica. Aşadar, guvernul trebuie să privatizeze acele conducte energetice pe care le-au înţepat diverşi şmecheri de partid şi de stat ca să ne facă întunericul mai gros şi mai scump. Iar experimentul Oltchim ne face să ne întrebăm în buzunarul cărui pion politic va încăpea, de astădată, sistemul energetic naţional?
E drept că povara datoriilor pare de nesuportat ageamiilor fără pile şi relaţii politice care dacă bagă capul pe fereastra unui ghişeu, cade ghilotina peste el. Prădătorii ştiu însă cum să controleze hemoragia bugetară, s-o facă să le ude grădinile, pepinierele de cadre şi conturile. Ei sunt bine conectaţi la propriile victime, le ştiu slăbiciunile, le-au studiat tabieturile, ştiu unde-şi ţin banii şi medicamentele pe care se înstăpânesc autoritari. Nu e de mirare că victimele pretind ajutorul chiar de la cei care le-au prădat şi le-au ologit. De acolo-şi iau analgezicele şi antidepresivele.
Pe această uitare creativă mizează Adriean Videanu, Sulfina Barbu sau Elena Udrea, adică o parte din şeptelul de monştri sacri ai PDL, de şi-au reluat lecţiile de bună guvernare la televizor şi pe bloguri. De când s-a înfiinţat noul bloc politic al Alianţei România Dreaptă, efortul principal al PDL este să-şi travestească vedetele în oameni simpli şi iubitori de dreptate, aflaţi la un început virginal de carieră politică, plini de entuziasm şi dăruire, chiar dacă pentru a-l face să creadă asta publicul trebuie orbit.
Codul etic redactat de dna Macovei este departe de Proclamaţia de la Timişoara, căci dacă s-ar fi aplicat acele principii n-ar mai fi rămas din principalul partid de opoziţie decât perdelele de fum ideologic pe care le trag pe nas diverşi propagandişti pentru a ne putea spune ce viziuni au. Nici chiar dna Macovei, fostă procuroare pe vremea comunismului, nu ar mai fi fost selectată pentru a continua cursa politică, pentru a nu vorbi despre Emil Boc sau Mihai Răzan Ungureanu, amândoi foşti politruci comunişti. Grila de selecţie are ochiuri atât de mari încât rechinii partidului îşi permit să se joace în voie prin bazinul electoral.
Codul etic este asemeni caietelor de licitaţie personalizate, create special spre câştigul oamenilor de casă ai partidului. Nu e de mirare că listele electorale ale partidului au devenit atât de încăpătoare şi pline de nume, căci cât mai mici cu atât mai multe. De partea cealaltă, Uniunea Social-Liberală care nu a atins aceste culmi de ipocrizie, nu a invocat niciun criteriu decât algoritmul rezultat din menajul à trois dintre PSD, PNL şi PC şi se mulţumeşte să mănânce fitoplanctonul politic urât mirositor, dar nutritiv în speranţa că le va inspira încredere alegătorilor, aşa grasă şi simpatic de stângace cum e.
O altă bombă cu ceas care le-a explodat în mână membrilor cabinetului Ponta este cea a taxelor şi impozitelor locale. În martie, guvernul Ungureanu a adoptat o ordonanţă care prevedea, conform Codului fiscal, ca dările locale să crească în raport cu inflaţia ultimilor trei ani, cu aproximativ 16 procente. E mult, e puţin? Cert este că autorităţile publice locale nu sunt obligate să adopte această măsură însă cum instituţiile statului suferă de bulimie când e vorba despre buzunarul plătitorului mărunt de taxe, e de presupus că nu va rezista nimeni ispitei de a le lua oamenilor bani mai mulţi.
Ministerul finanţelor a publicat din reflex decizia pe pagina de internet pentru ca mai apoi, când fitilul i-a ajuns la degete, s-o arunce deoparte, încercând să abată atenţia către preşedinte care, chipurile, nu ar fi aprobat ordonanţa care le redă mamelor o bună parte din indemnizaţie. Ştiu cu toţii că măsura majorării taxelor trebuie aplicată, dar cu cât vorbesc mai târziu despre asta, cu atât fac mai bine sănătăţii electorale al USL. Poate de aceea şi amână sine die publicarea unei schiţe a bugetului pe anul viitor, chiar dacă invocă, pe bună dreptate, hopul electoral care ar putea schimba echipa de la guvernare şi politicile ei.
În fine, anul şcolar a început cu stângul şi cu o ruptură musculară la finalul liceului. Legea învăţământului adoptată vrac prin asumarea răspunderii guvernului Boc a început să plesnească pe la încheieturi. Bacalaureatul a devenit o răspântie sinistră unde sunt striviţi tot mai mulţi tineri prinşi în paradoxul temporal al unui examen pe care-l repetă la nesfârşit, fără să-l poată trece. De asemeni, clasa zero a devenit şi ea un impas matematic în care s-a blocat ciclul primar, pentru că orice ai înmulţi cu zero tot zero îţi dă.
Anul universitar, început şi el sub semnul plagiatului şi al fraudelor din fabricile de diplome, a dovedit că sistemul nu poate fi clădit de la faţadă, maimuţărind respectul pentru procesul de la Bologna, fără a săpa temeliile şi a ridica structura de rezistenţă. PDL a avut cinismul de a depune o moţiune simplă care să antologheze gafele şi victimele produse de propriile decizii educaţionale. Spera să poată trece şi aceste eşecuri în contul adversarilor politici, dar numele consilierului prezidenţial Funeriu, fost ministru al educaţiei în cabinetul Boc, este de neşters nu doar de pe listele electorale ale partidului, ci şi din amintirea celor implicaţi în procesul de învăţământ ( profesori, elevi şi părinţi).
Chiar şi tânăra speranţă de la justiţie, Mona Pivniceru, s-a învechit şi a început să calce gălăgios pe capsele şi petardele din sistem. Ignorând-o, cele două capete ale Procuraturii nu vor să se lase schimbate, ci doar să se schimbe între ele. Cei doi s-au distribuit în rolul de arhangheli ai justiţiei şi moralităţii, cu aripi de bronz, săbii de oţel şi decoraţii prezidenţiale în piept. În realitate, sunt şefii procurorilor care au băgat spaima în votanţii de la referendum, au pus între paranteze dreptul la opţiune politică şi i-au măcinat cu interceptările telefonice şi audieri-maraton pe cei care stau ca un nod în gâtul tătucului flămând de la Cotroceni, sunt campionii neînceperii urmăririi penale a lui Traian Băsescu şi a tuturor oamenilor preşedintelui. Pentru că li s-au terminat chiar şi mandatele prelungite, ei ar vrea să schimbe poziţiile în aplauzele membrilor CSM şi ale dnei Macovei, adevăratul ministru al justiţiei în guvernul din umbră al preşedintelui Băsescu.
E o perioadă plină de alunecuşuri juridice, pentru că se apropie momentul evaluării sistemului de justiţie în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare stabilit cu Uniunea Europeană. Multe cărţi politice sunt jucate de cei care pledează vehement, cocoţaţi în buzunarul de la piept al politicienilor ca la o tribună, pentru o justiţie independentă.
Ministrul justiţiei a transferat-o pe procuroarea generală, după ce i-a expirat mandatul şi a clarificat diferenţa dintre ce a plagiat şi ce a copiat în lucrarea sa de doctorat, a transferat-o, spuneam, la Ministerul de Externe, de unde a fost trimisă la Bruxelles ca o garanţie că totul rămâne cum a fost, că nu se va schimba nimic. Însă mulţi au ajuns la concluzia că, în România, lipsa de reforme şi imobilismul sunt nişte ştiri bune. Numai cine nu munceşte, nu greşeşte. Şi mai bine stai locului, decât să te schilodească bombele îngropate pe calea reformelor
