Irina Gotişan de vorbă cu directorul editurii Cartier, Gheorghe Erizanu, despre noua carte a istoricului francez, Michel Pastoureau, „Negru. Istoria unei culori”.
„Negru. Istoria unei culori” este noua carte a istoricului francez, Michel Pastoureau, apărută la editura Cartier. Lucrarea a fost prezentată, recent, la Librăria din Centru şi poate fi citită în română graţie scriitorului Emilian Galaicu-Păun. Printre admiratorii operelor lui Pastoureau este şi Gheorghe Erizanu, directorul editurii Cartier. Irina Gotişan l-a întrebat ce impresii i-a lăsat cartea şi de ce cititorii ar trebui să o aibă în biblioteca personală?
Europa Liberă: Dvs. ca scriitor, dar şi ca cititor, în primul rând, cum aţi parcurs această carte, ce v-a atras atenţia?
Gheorghe Erizanu: Nu sunt la prima carte a lui Pastoureau, după mine este excelent „Ursul”, istoria unui rege decăzut, în care sunt foarte multe fapte, dar sunt expuse într-un limbaj foarte accesibil. În fond, sunt cărţi care sunt la limita sau la frontiera dintre cartea academică şi cartea de popularizare, dar ea nu cade în vulgaritatea cărţii de popularizare, dar are un limbaj foarte accesibil.
Informaţiile pe care Pastoureau le oferă, tot timpul, sunt foarte şi foarte pertinente. Este dobă de informaţie. Problema lui Pastoureau, pe piaţa de carte românească, este că acest gen de carte sau cartea istoricilor francezi, sau felul lui de a scrie, a francezilor, dacă vorbim de Republica Moldova, nu este prea înghiţit. Fiindcă ai noştri acceptă doar cărţile de popularizare şi atunci când văd că o carte de istorie conţine şi note, şi date, şi bibliografie, şi indice, păi există o repulsie a cititorului. Or, segmentul de profesionişti este destul de îngust.”
Europa Liberă: De ce această carte trebuie să fie citită de oamenii obişnuiţi?
Gheorghe Erizanu: „Orice carte are cititorul ei. În primul rând, până la 1946, atunci când la Paris a fost deschisă prima expoziţie în care se spunea, franc, că negru este o culoare, fiindcă până la 1946 negrul nu era considerat o culoare, de la Da Vinci, primul care spune că negru nu este o culoare. Această idee a perpetuat şi câteva sute de ani, negru, alături de alb, nu erau considerate culori, care făceau parte din spectrul descoperit de Newton. Atunci negru şi alb nu şi-au găsit locul în spectru.
Toată istoria aceasta a culorii, de la începuturi, fiindcă viaţa noastră a început de la o beznă sau a început de la negru şi evoluţia ei, adică, sunt informaţii pe care un om cult ar trebui să le cunoască şi nu sunt informaţii pe care le găseşti pe Wikipedia sau pe Google. Sunt informaţii bine structurate, bine aşezate, bine scrise.”
Europa Liberă: Cum credeţi de ce autorul a ales anume culoarea neagră, după cartea Albastru ar fi trebuit să urmeze, poate, o altă culoare din spectrul pe care îl cunoaştem, una mai luminoasă?
Gheorghe Erizanu: „Putem privi culoarea neagră nu doar ca o culoare mai puţin luminoasă, depinde din ce unghi o privim. Eu cred că, tentaţia a fost aceea că negrul, chiar şi astăzi sunt voci care spun că negrul nu este o culoare. Este o polemică, este o carte polemică. Albastru, fiind culoarea nobililor, vine cu negru care exprimă o provocare pentru o parte dintre cei care consideră că negru nu este o culoare.”
Europa Liberă: Dvs. ce argument aduceţi cititorilor ca să-i convingeţi să citească această carte?
Gheorghe Erizanu: „Orice carte vine cu informaţie. Nu putem trăi doar într-o lume virtuală, trebuie să ştim ce pipăim, cum trăim, de ce trăim? Fiindcă noi nu descoperim nimic. Cel puţin în cazul când citeşti o carte câştigi un prieten şi, de obicei, cărţile nu trădează.”