După ce şoferii şi proprietarii de maxi-taxiuri au protestat zgomotos în faţa primăriei, am simţit un soi de nemulţumire care m-a făcut să renunţ la călătoriile cu microbuzul. Mi-am zis că nu mai urc în maxi-taxi oricît ar fi preţul călătoriei, chiar dacă acesta s-ar micşora în mod miraculos pînă la 1 leu. A fost o decizie grea şi asta pentru că nu am un automobil. Dar am hotărît să fac o mică schimbare în viaţa mea, fără pretenţia megalomană de a-i influenţa pe alţii.
Şi iată, am aproape două săptămîni de existenţă fără microbuze. Şi vreau să vă spun, stimaţi ascultători, că în definitiv se poate trăi şi fără ele. Importantă e voinţa. Fără ea nu poţi reuşi. Bunăoară, maxi-taxi-ul nr. 135 trecea chiar pe lîngă blocul meu, pe cînd pînă la staţia de troleu am de mers vreo 15 minute. Acum merg în fiecare dimineaţă pînă la staţie şi am găsit chiar un avantaj. Mersul pe jos îmi înlocuieşte absenţa sportului. De cînd parcurg distanţa pînă la staţia de troleu mă simt parcă mai revigorat. Fireşte, va veni implacabil iarna cu viscole şi cu geruri. Dar ştiu de pe acum că nu voi ceda, oricîte troiene va trebui să înfrunt.
Iar dacă stau să mă gîndesc mai bine, troleul mi se pare de-a dreptul fascinant în raport cu microbuzul. Nu are aerul acela stătut care te ameţeşte, şi nici praful care pluteşte în văzduh nu e atît de dens. Şi nici înghesuiala din troleu nu e atît de dezgustătoare ca cea din maxi-taxi. Şi nici gura mare a şoferului nu se prea aude în troleibuz. Şi, dacă vreţi, biletul în troleu costă doar 2 lei, nu 3 sau 5 lei, cît vor patronii rutelor de microbuze.
Aşa că eu am făcut alegerea vieţii. Nu sînt naiv şi nu am speranţa că starea lucrurilor în domeniul transportului în comun se va schimba în bine foarte curînd. Dar renunţînd la microbuze, eu mă opun unui fapt care îmi displace, îmi afirm un soi de libertate. Şi asta deja mi se pare o minusculă victorie în condiţiile noastre.
