Linkuri accesibilitate

Alintaţi cu guri de foc


O luptă între grupurile politice europene, care se petrece experimental şi în premieră pe o scenă politică naţională şi, mai ales, în culisele acesteia.


Măcar primele lovituri de tun le-au tras împreună, în aceeaşi zi şi chiar în aceleaşi ceasuri. Gurile de foc au ocupat tribunele oficiale şi au încins microfoanele. Fiecare a fost liber să tragă încotro a vrut. Unii au tras pe stadioane. Alţii din Palatul Parlamentului, fosta casă de suflet a lui Ceauşescu. Unii şi-au dres discursurile cu tării naţionaliste, alţii cu varză de Bruxelles şi federalism european.

Nicicând nu au fost cele două tabere politice mai compatibile în diferenţele şi resentimentele reciproce care le unesc. Sunt adversari potriviţi, iar dacă adunăm plinul unora cu golul celorlalţi rezultatul va fi mereu zero. Se cunosc prea bine reciproc, îşi ştiu sentimentele şi, mai ales, resentimentele. De aceea, tonul şi retorica discursurilor nu sunt deloc întâmplătoare. Nici elementele organizatorice. Diferă doar publicul pe care-l manipulează.

Fiecare parte a jucat un scenariu electoral distinct: unul paternalist, altul populist. Dar până la urmă, nu au făcut decât să-şi arate muşchii şi să muşte în gol. E drept, Congresul Partidului Popular European fusese planificat cu ceva timp în urmă, deci ar fi avut loc oricum, indiferent de meteorologia politică românească. Dar aşa s-a spus şi despre congresul Internaţionalei Socialiste care urma să aibă loc la Bucureşti, dar a trebuit să schimbe agenda şi geografia după ce referendumul pentru suspendarea preşedintelui a eşuat iar imaginea lui Victor Ponta a fost deteriorată de acneea plagiatului.

Este, de fapt, o luptă între grupurile politice europene, care se petrece experimental şi în premieră pe o scenă politică naţională şi, mai ales, în culisele acesteia. Acum se experimentează mecanisme şi se creează precedente care ar putea fi de folos şi în alte democraţii fragilizate de criză sau lipsă de experienţă. De aceea mesajele şi gesticulaţia oratorilor, îmbrăţişările paterne între lideri europeni cu vizibilitate mărită (la tribună s-au aflat doi dintre cei trei care vor primi Premiul Nobel pentru pace în numele Uniunii Europene) şi rătăcitorii fii recent descoperiţi pe harta genomului democratic, mai mici şi mai sălbăticiţi de sărăcie şi balcanism, au fost prezentate cu încetinitorul, să înţeleagă tot votantul importanţa pozei finale de familie: un partid din România este membru cu drepturi depline, ba chiar cu vicepreşedinte ales, într-un mare partid european, indiferent ce amintiri trezeşte această poncifă electorală. Şi au avut cu toţii grija să acopere cu discursurile spumoase despre necesitatea federalizării Europei eterna placă secesionistă a pastorului Tokesi. Şi-apoi cine nu ştie în România că discursul politic este doar un cântec adormitor de sirenă?

Nu e clar cât a urmărit şi a înţeles votantul de rând din mesajele popularilor europeni. De fapt, el nu trebuia să vadă decât convoiul de girofaruri, să audă ţipătul ascuţit al sirenelor de poliţie, să simtă forţa aparatelor de resuscitare de care stă atârnat PDL-ul, să vadă că morţii vii ai guvernelor Boc şi Ungureanu sunt pe mâna unor doctori Frankenstein care ştiu şi pot să-i resusciteze.

A fost şi locul unde Traian Băsescu a făcut ce ştie el mai bine: a lăsat la garderobă imparţialitatea politică pentru a face o baie de mulţime de şefi de state. Nu de la reprezentativitatea internaţională s-a declanşat lupta lui cu Victor Ponta? Pumnul de oţel al Comisiei Europene este mecanismul perfect pentru controlarea unui guvern ostil. Preşedintele s-a pripit, e drept, la întâlnirea cu vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, când a spus că România nu a îndeplinit obligaţiile privind mecanismul de coordonare şi verificare şi statul de drept.

E o declaraţie contraproductivă cum a fost cea referitoare la lovitura de stat, un fel de pre-judecare sinucigaşă, enunţată înainte ca experţii Comisiei Europene să publice noul raport. Seamănă ca două picături de fiere cu informaţiile livrate în această vară de europarlamentarii PDL care au recâştigat fotoliul prezidenţial, plătindu-l însă scump, mai mult decât face. Ca şi afirmaţiile făcute de la tribuna Congresului PPE care pun la stâlpul infamiei actuala guvernare şi-o bat cu biciul popularilor europeni.

PDL a înţeles că, invocând în spaţii publice valorile europene şi frica abisală de totalitarism, declanşează mecanisme pavloviene în orice bun democrat. Nu întâmplător, preşedintele s-a distribuit din nou, cu o zi înaintea Congresului, în rolul de anticomunist şef, lansând al doilea volum, cel de anexe, al Istoriei comunismului. Popularii europeni care au iniţiat moţiuni şi iniţiative legislative pentru scoaterea comunismului în afara legii chiar pe când Traian Băsescu şi al lui erau în continuare nişte „puiuţi de comunişti” din Internaţionala socialistă nu au putut decât să aplaude gestul unui preşedinte care, altminteri, are multe dintre apucăturile predecesorilor său comunişti.

De partea cealaltă, liderii Uniunii social liberale demonstrează că învaţă şi ei din lecţiile trecutului, aducând pe stadion zeci de mii de oameni cu convocatorul. Au dovedit astfel că politica poate aduna în jurul unei puşculiţe cu bani mai mulţi oameni decât în jurul unei mingi de fotbal. Poate face să dea în clocot cazanul stadioanelor cu o diurnă substanţială, un bon de masă sau cu un repertoriu de spaime. Depinde ce pun pe foc şi ce fum se ridică. Poza lor de familie trebuie panoramată, ca să intre toţi în ea. E drept că nu a fost loc de George Becali, candidat-supriză care şi-a delegat doar portofelul la miting, şi ne întrebăm, uitându-ne la noua poză de familie, unde sunt oile acestuia că tot spunea Crin Antonescu, co-preşedinte al alianţei, că nu de oi se încurcă ideile. Aşa e, oile se încurcă de lupii care au ocupat, în mare măsură, tribunele oficiale.

Şahul etern din perioada referendumului continuă: timorat, PDL nu are curajul să dea ochii decât cu electoratul european din sala de congrese a PPE şi eventual cu infatigabilul Ioan Ghişe care se tot plimbă pe culoarele Parlamentului în căutarea unui coledzi electoral. PDL nu are curajul să-şi convoace electoratul pentru că după atâtea statistici măsluite, nu se ştie dacă mai există. Un miting eşuat acum ar fi sinucidere curată. Iar PDL vrea să trăiască bine, după ne-a spus la alegeri. Şi dacă ar fi după PPE, alegerile parlamentare au fost deja câştigate de partidul lui Traian Băsescu.

Fatalitatea face ca alegătorii să nu poată alege decât între populari şi populişti. Mulţi dintre votanţii autohtoni sunt exasperaţi de matrapazlâcurile şi infracţiunile capilor PDL. Micile economii şi afaceri au fost aspirate de găurile negre lăsate în economie de foamea lăcustelor de partid, dependente de banii publici şi fondurile europene. Reţeaua infracţională i-a făcut dependenţi pe unii politicieni de transfuziile de capital venite dinspre subteranele interlopilor.

Mulţi dintre liderii PDL care umplu listele de candidaţi la viitoarele alegeri se regăsesc şi pe listele Direcţiei anticorupţie şi au mari dificultăţi în a explica dacă au furat sau au primit ca mită primul milion. De altfel, guvernarea Ponta a şi început să deconteze din puşculiţa publică abuzurile şi furturile miniştrilor din cabinetele Boc şi Ungureanu. Iar faptul că şeful Comisiei Europene, şi el membru PPE, îi reproşează azi tâlhăriile făcute ieri cu banul public de PDL, ameninţând cu blocarea fondurilor şi revizuirea înţelegerilor face parte din logica luptei politice şi nu are legătură cu economia sau morala.

Însă mitingul de pe stadion a speculat cinic aşteptările unei adunări hipnotizate de luminiţa de la capătul tunelului şi de imaginea unor lideri care nu se tem de băile de mulţime câtă vreme sunt protejaţi de opt filtre de securitate şi folosesc un spumant puternic dezinfectant. Oamenii simpli s-au putut vedea la televizor, identificându-se cu stadionul pe care s-a jucat piesa contopirii cu mulţimea la luminile nocturnei. Livrat în opoziţie cu imaginile transmise din Palatul Parlamentului care evocau plenarele unde chipurile îşi pierd identitatea, se abstractizează, spectacolul de pe stadion, minuţios regizat de televiziunile de partid, face să pâlpâie amintiri vagi arhetipale pentru supravieţuitorii lagărului comunist.

A fost ca de obicei, o luptă între statistici şi ratinguri pe care au câştigat-o cei care au mizat pe stadion. E drept, cei care au ieşit de acolo sunt şi azi năuci din cauza sonorizării şi a reflectoarelor.
Previous Next

XS
SM
MD
LG