Tânărul primar al Chişinăului, liberalul Dorin Chirtoacă, pierzând lupta cu gropile şi întunericul de pe străzile din Chişinău, s-a decis să intre în categoria „ctitorilor voievodali”: va pune în practică viziunea pe care a avut-o acum câţiva ani, când a vizitat Istanbulul şi a fost impresionat de Catedrala „Sfânta Sofia”.
O copie a acesteia va fi construită în parcul din faţa blocului de birouri „Kentford”, la intersecţia arterelor Calea Ieşilor şi Ion Creangă. Vestea a căzut ca un trăsnet. Locul ales pentru amplasarea viitorului edificiu de cult nu este un maidan părăsit de la marginea oraşului, bătut de câini vagabonzi şi vânturând gunoaie, ci se află chiar în centrul capitalei. Va fi sacrificat un parc bine amenajat, îndrăgit de orăşeni, un spaţiu verde care mai filtrează aerul extrem de poluat al intersecţiei de tip giratoriu, despre care am amintit.
Protestele presei, societăţii civile și ale unor ONG-uri ecologiste s-au izbit de recalcitranța funcţionarilor de la primăria Chişinău, care au declarat că actele juridice legate de viitoarea construcţie sunt perfect legale. Or fi, însă marea ilegalitate constă în neglijarea şi sfidarea opiniei publice, care ar fi trebuit consultată în această chestiune. Nu poţi construi, chiar şi o biserică, oriunde şi oricum.
Argumentele celor care se opun acestui proiect aduc în discuţie, în primul rând, oportunitatea ridicării unui nou lăcaş de cult într-un oraş în care au fost inaugurate numeroase biserici în ultimii 20 de ani, dar unde nu s-au prea construit spitale, şcoli, grădiniţe de copii, săli de sport, muzee, biblioteci, librării, galerii de artă...
Criticii mai radicali ai proiectului vorbesc şi despre „o inflaţie a ortodoxismului pravoslavnic”, agresiv şi intolerant, care se opune europenizării societăţii moldoveneşti. Dacă ne reamintim protestele Bisericii şi ale unor grupuri de credincioşi împotriva adoptării unor norme din legislaţia europeană, e greu să nu admitem legitimitatea acestor reproşuri. Însă, până la urmă, e treaba unei societăţi cum îşi ordonează priorităţile.
Nu contestăm dreptul unei comunităţi (în cazul de faţă, se pare, Uniunea ucrainenilor) de a-şi edifica un templu după pofta inimii, însă o asemenea iniţiativă nu ar trebui să-i scandalizeze, să-i frustreze pe ceilalţi cetăţeni ai oraşului. Nu vorbim despre divergenţe pe teren confesional, ci de nişte relaţii care definesc o civilizaţie urbană.
Din punct de vedere al amplasării şi al armoniei arhitecturale, proiectul nu este deloc unul fericit. Noua biserică va fi înghesuită într-o intersecţie de străzi, zgomotoasă şi aglomerată, care nu mai lasă loc pentru meditaţie şi pocăinţă. Nu vor exista spaţii adiacente pentru parcări şi ceremonii în aer liber. Accesul publicului va fi îngreunat din cauza traficului intens din zonă şi a unor pasaje pietonale subterane delabrate.
În plus, noul lăcaș de cult va fi strivit de masivitatea de beton și sticlă a blocului „Kentfort” din proximitate. Sau poate că proiectanţii s-au gândit să demoleze și această clădire? Simţul lor estetic n-ar trebui să tolereze o asemenea flagrantă nepotrivire!...
Ultima iniţiativă arhitecturală, cu iz religios, lansată de primărie, relevă amatorismul, pragmatismul pecuniar şi interesul populist al edililor Chişinăului, dornici să se pună bine cu Biserica, să manipuleze şi să recolteze voturi. În același timp, administrația orașului a admis să fie distruse mai multe monumente cu valoare istorică şi artistică din Chișinău, declarându-se neputincioasă să oprească buldozerele.
Primarul Dorin Chirtoacă, pesemne, și-ar dori să fie eternizat într-un tablou votiv, precum vechii domnitori, cu miniatura unei biserici în brațe, numai că trăim totuși alte timpuri.
