Aflat ieri şi alaltăieri la Forumul 2000, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu a acordat un interviu în exclusivitate postului nostru de radio. Din multele probleme discutate, legate de situaţia din regiune, de proiectele europene din Moldova, domnul Constantinescu mi-a răspuns la o întrebare legată de regretele pe care le are în ceea ce priveşte politica administraţiei sale faţă de Moldova.
Europa Liberă: Aveti vreun regret că este ceva ce nu aţi făcut ceva pentru Moldova pe cînd eraţi preşedinte al României?
Emil Constantinescu: Da. Raspunsul scurt este da. Si este normal să fie aşa, pentru că aş fi vrut să fac totul. Am învăţat, ca om de ştiinţă, toata viaţa, că trebuie să îţi organizezi timpul cu ceea ce poţi să faci. Cred că din fericire s-a realizat mai mult decît mă gîndisem şi uneori prin întîmplări ciudate. Preşedintele Lucinschi a dat un interviu recent în Romania în care povesteşte un eveniment pe care eu am fost jenat să îl povestesc şi anume cum s-a obţinut la Istanbul deblocarea conferinţei OSCE prin acceptarea de către Rusia să semneze evacuarea din Transnistria.
Europa Liberă: Care nu a avut loc în totalitate , cum bine ştim...
Emil Constantinescu: N-a avut loc. Dar a fost, tot preşedintele Lucinschi povestea, că la întilnirile cu ministrii de externe că i s-a reproşat că a fost unul din puţinele cazuri în care Rusia a semnat ceva, angajîndu-se la aşa ceva. De ce povestesc această întimplare? Pentru a repeta ce am spus şi unui corespondent de la un ziar rusesc aici, la Praga, ca sa poti să construieşti ca preşedinte, sau ca oficial, pentru ţara ta o relaţie bună cu Rusia, trebuie mai mult decît să ştii politică, trebuie să înţelegi sufletul rus. Am avut acest avantaj.
La Istanbul, lucrurile s-au petrecut în felul urmator : după şedinţa plenară la care participau preşedintii, ministrii de externe şi consilierii, unde eram, ca de obicei „umar la umar” cu preşedintele Rusiei, pentru că aşa suntem aşezaţi alfabetic, preşedintele Rusiei (Boris Ielţîn) a fost criticat de către preşedintele (Bill) Clinton, printr-o formulă retorică, foarte retorică şi demonstrativă: „V-am admirat cînd eraţi pe tanc, acum cînd tancurile sunt in Cecenia, nu mai sunteti eroul nostru”. (Ielţîn ) s-a enervat foarte tare şi la ieşire preşedintele Lucinschi i-a propus să ne retragem într-o săliţă să bem o cafea. Sigur că exista o relaţie veche, preşedintele Lucinschi, se ştie a fost membru al Biroului Politic, chiar in pozitia a treia, se cunoşteau de cînd (Lucinschi) era activist local in Siberia si (Ielţîn) primar al Moscovei, aveau o relaţie evidentă de prietenie, a spus haide să mergem împreună cu Emil şi cu ministrul de externe al Rusiei. Si am băut o cafea in 4. Existau presiuni, la nivelul ministrului de externe, si l-a întrebat ce se întimplă cu acelaşi document care întîrziase şi blocase, întîrziase foarte mult conferinţa de la Lisabona, la care participase. Atunci, preşedintele Lucinschi a găsit, în glumă, în jurul cafelei, să spună că uite astazi este ziua lui Emil - era 19 noiembrie - eu i-am adus o şampanie de la Cricova, cadou, aşa. Sigur ca ministrul de externe, oarecum oripilat, a spus preşedintele decide. Ceea ce s-a şi întimplat. Si preşedintele Ielţîn, dînd din mînă, a zis „hai semneaza”...
Există un mod de rezolvare a unor probleme importante, cel puţin sub aspect formal, printr-o astfel de relatie este interesantă şi după atîţia ani poate să fie povestită, pentru ca putem trage nişte învăţăminte, cum se spunea pe vremuri, pe vremea copilăriei noastre în comunism.
Ce invaţătură tragem din aceasta lectură? Păi învăţătura pe care o tragem din aceasta lectură este cea pe care o am şi o pot împărtăşi din întreaga mea experienţă de viaţă. Nu poţi realiza nimic în politică dacă nu încerci să-l înţelegi pe celălalt. Dincolo de declaraţii, dacă nu poţi să stabileşti o relaţie umană, bazată pe înţelegere şi pe respect… Este ceea ce am facut în Romania.
Pare extrem de ciudat pentru cei care reiau acum şi poate vor fi, la master, la doctorate, studiul documentelor, de observat că, pe măsură ce s-a produs o bruscă schimbare a cursului politicii romanesti, care, să recunoaştem de 7 ani urmase pînă la cupoanele Ciubais ale guvernului Văcăroiu din 96, urmase strict drumul Moscovei, încheind toate tratatele, inclusiv cu Milosevici, cu Iugoslavia, tot absolut. A fost o schimbare bruscă, prin parteneriatul strategic cu Statele Unite - in Romania nu a fost bineînţeles, dar la Moscova o fost perfect înţeleasa şi se ştia ce înseamnă un parteneriat strategic şi apoi campania pentru NATO şi Uniunea Europeană, toate acestea nu au primit o ripostă dură din partea Rusiei. De ce? Pentru că, permanent în conferinţele internaţionale îmi începeam discursurile, sau chiar în cele restrînse, spunind că Romania respecta statutul de mare putere a lumii al Rusiei şi că atîta timp cît interesele Rusiei nu vin în contradicţie cu cele ale Româiei nu vedem de ce am face niste declaratii agresive la adresa Rusiei.
Europa Liberă: Aveti vreun regret că este ceva ce nu aţi făcut ceva pentru Moldova pe cînd eraţi preşedinte al României?
Emil Constantinescu: Da. Raspunsul scurt este da. Si este normal să fie aşa, pentru că aş fi vrut să fac totul. Am învăţat, ca om de ştiinţă, toata viaţa, că trebuie să îţi organizezi timpul cu ceea ce poţi să faci. Cred că din fericire s-a realizat mai mult decît mă gîndisem şi uneori prin întîmplări ciudate. Preşedintele Lucinschi a dat un interviu recent în Romania în care povesteşte un eveniment pe care eu am fost jenat să îl povestesc şi anume cum s-a obţinut la Istanbul deblocarea conferinţei OSCE prin acceptarea de către Rusia să semneze evacuarea din Transnistria.
Europa Liberă: Care nu a avut loc în totalitate , cum bine ştim...
Emil Constantinescu: N-a avut loc. Dar a fost, tot preşedintele Lucinschi povestea, că la întilnirile cu ministrii de externe că i s-a reproşat că a fost unul din puţinele cazuri în care Rusia a semnat ceva, angajîndu-se la aşa ceva. De ce povestesc această întimplare? Pentru a repeta ce am spus şi unui corespondent de la un ziar rusesc aici, la Praga, ca sa poti să construieşti ca preşedinte, sau ca oficial, pentru ţara ta o relaţie bună cu Rusia, trebuie mai mult decît să ştii politică, trebuie să înţelegi sufletul rus. Am avut acest avantaj.
La Istanbul, lucrurile s-au petrecut în felul urmator : după şedinţa plenară la care participau preşedintii, ministrii de externe şi consilierii, unde eram, ca de obicei „umar la umar” cu preşedintele Rusiei, pentru că aşa suntem aşezaţi alfabetic, preşedintele Rusiei (Boris Ielţîn) a fost criticat de către preşedintele (Bill) Clinton, printr-o formulă retorică, foarte retorică şi demonstrativă: „V-am admirat cînd eraţi pe tanc, acum cînd tancurile sunt in Cecenia, nu mai sunteti eroul nostru”. (Ielţîn ) s-a enervat foarte tare şi la ieşire preşedintele Lucinschi i-a propus să ne retragem într-o săliţă să bem o cafea. Sigur că exista o relaţie veche, preşedintele Lucinschi, se ştie a fost membru al Biroului Politic, chiar in pozitia a treia, se cunoşteau de cînd (Lucinschi) era activist local in Siberia si (Ielţîn) primar al Moscovei, aveau o relaţie evidentă de prietenie, a spus haide să mergem împreună cu Emil şi cu ministrul de externe al Rusiei. Si am băut o cafea in 4. Existau presiuni, la nivelul ministrului de externe, si l-a întrebat ce se întimplă cu acelaşi document care întîrziase şi blocase, întîrziase foarte mult conferinţa de la Lisabona, la care participase. Atunci, preşedintele Lucinschi a găsit, în glumă, în jurul cafelei, să spună că uite astazi este ziua lui Emil - era 19 noiembrie - eu i-am adus o şampanie de la Cricova, cadou, aşa. Sigur ca ministrul de externe, oarecum oripilat, a spus preşedintele decide. Ceea ce s-a şi întimplat. Si preşedintele Ielţîn, dînd din mînă, a zis „hai semneaza”...
Există un mod de rezolvare a unor probleme importante, cel puţin sub aspect formal, printr-o astfel de relatie este interesantă şi după atîţia ani poate să fie povestită, pentru ca putem trage nişte învăţăminte, cum se spunea pe vremuri, pe vremea copilăriei noastre în comunism.
Ce invaţătură tragem din aceasta lectură? Păi învăţătura pe care o tragem din aceasta lectură este cea pe care o am şi o pot împărtăşi din întreaga mea experienţă de viaţă. Nu poţi realiza nimic în politică dacă nu încerci să-l înţelegi pe celălalt. Dincolo de declaraţii, dacă nu poţi să stabileşti o relaţie umană, bazată pe înţelegere şi pe respect… Este ceea ce am facut în Romania.
Pare extrem de ciudat pentru cei care reiau acum şi poate vor fi, la master, la doctorate, studiul documentelor, de observat că, pe măsură ce s-a produs o bruscă schimbare a cursului politicii romanesti, care, să recunoaştem de 7 ani urmase pînă la cupoanele Ciubais ale guvernului Văcăroiu din 96, urmase strict drumul Moscovei, încheind toate tratatele, inclusiv cu Milosevici, cu Iugoslavia, tot absolut. A fost o schimbare bruscă, prin parteneriatul strategic cu Statele Unite - in Romania nu a fost bineînţeles, dar la Moscova o fost perfect înţeleasa şi se ştia ce înseamnă un parteneriat strategic şi apoi campania pentru NATO şi Uniunea Europeană, toate acestea nu au primit o ripostă dură din partea Rusiei. De ce? Pentru că, permanent în conferinţele internaţionale îmi începeam discursurile, sau chiar în cele restrînse, spunind că Romania respecta statutul de mare putere a lumii al Rusiei şi că atîta timp cît interesele Rusiei nu vin în contradicţie cu cele ale Româiei nu vedem de ce am face niste declaratii agresive la adresa Rusiei.
