Filmul intitulat simplu „Rommel“, în regia lui Niki Stein, difuzat joia trecută de televiziunea publică germană, ARD, a stîrnit numeroase controverse. Deja înaintea difuzării, s-a pus întrebarea dacă un film despre generalul lui Hitler, Erwin Rommel (1891-1944), nu cumva va continua procesul de mistificări istorice legate de ofiţerul controversat. În numeroase scrieri postbelice, Rommel fusese prezentat ca un militar genial şi curat, neimplicat în crimele săvîrşite de către nazişti. Asta, în pofida faptului că participase la invazia Poloniei din 1939, cînd armata nazistă alături de batalioanele SS participaseră la asasinate şi crime contra populaţiei civile.
Rommel fusese aureolat deja în timpul nazismului. Propaganda lui Goebbels l-a transformat într-un militar model care a comandat trupele Wehrmacht-ului (armata nazistă) în Africa de Nord, primind porecla „vulpea deşertului”. Dar tocmai acolo fusese bătut, în octombrie 1942, de către britanici. Ulterior a preluat comanda trupelor din vest care trebuiau să stopeze asaltul forţelor aliate din Normandia.
Filmul începe cu acest moment şi-l prezintă pe Rommel (interpretat de Ulrich Tukur) într-un mod mai mult decît discutabil şi dintr-o perspectivă care-i umanizează portretul de feldmareşal de fier. Astfel, el apare ca un personaj înzestrat cu însuşiri şi virtuţi militare ieşite din comun. Întregul demers al regizorului se concentrează pe cimentarea mitului că Rommel ar fi fost un susţinător al grupului de conspiratori care a pus la cale atentatul contra lui Hitler, din iulie 1944.
Într-un documentar difuzat după filmul artistic amintit, mai mulţi istorici au arătat că Rommel fusese un nazist, asemenea altor ofiţeri superiori - deci un vasal credincios al Führer-ului. Nu întîmplător, Hitler îl aprecia, iar el s-a simţit flatat de simpatiile Führer-ului.
Filmul artistic încearcă să impună speculaţiile, potrivit cărora Rommel n-ar fi ştiut nimic despre nimicirea evreilor şi că ar fi aflat doar din terţe relatări despre crimele regimului. Într-o oarecare măsură, regizorul a ţinut cont de ambivalenţa generalului faţă de Hitler. Această atitudine a generalului faţă de Führer a fost, însă, mai degrabă rezultatul faptului că nu s-a-mpăcat cu diletantismul militar al lui Hitler şi nu o urmare a distanţării faţă de ideologia promovată de regim.
După eşecul atentatului din 1944, Rommel intră în vizorul poliţiei secrete (Gestapo-ul), deoarece avea relaţii cu unii dintre ofiţerii conspiratori. O participare sau susţinere activă a conspiratorilor din partea lui Rommel nu a fost dovedită niciodată. Filmul sugerează contrariul, speculînd tocmai sfîrşitul generalului. Deoarece, aparatul represiv îl considera drept un susţinător al atentatorilor, i se pune în vedere că va fi judecat. Pentru a scăpa de această „ruşine” i se „permite”, cu încuviinţarea lui Hitler, să se sinucidă. Propaganda oficială susţinea că ar fi murit din cauza rănilor după un bombardament. Regimul organizează funeralii de stat.
Filmul mizează pe aceste aspecte tragice ale biografiei lui Rommel, transformîndu-l într-un erou.
Poate fi contracarat „mitul Rommel”?, se întreba un comentator. Tot el a dat şi răspunsul: Da, dacă încetează alimentarea mitului cu alte noi mistificări.
