Ziaristul american Sasha Issenberg a publicat de curând o carte despre tehnicile şi trucurile folosite în campaniile electorale „Laboratorul victoriei: secretul ştiinţei de a câştiga alegeri”. Ileana Giurchescu rezumă interviul realizat de corespondenta Europei Libere la Washington, Heather Maher cu Sasha Issenberg:
În ultimii zece ani, este de părere Sasha Issenberg, campaniile electorale şi-au rafinat mult metodele de a atrage alegători, fie că este vorba să-i convingă să iasă la vot sau sa-i convingă să voteze cu un anumit candidat.
În primul rând, explică Issenberg, se folosesc tehnici de testare, foarte asemănătoare cu cele folosite pentru a testa medicamentele. Mai mulţi membri ai unei campanii electorale merg în diverse regiuni sau cartiere, bat din uşă în uşă, pun diverse întrebări despre înclinaţiile politice, strâng date despre componenţa socială sau etnică a zonei cercetate după care pot stabili, aproape ştiinţific, dacă merită sau nu să se concentreze pe regiunea respectivă.
În acelaşi timp, continuă Sasha Issenberg, membri ai campaniilor electorale strâng informaţii, publice, despre obiceiurile comerciale ale potenţialilor alegători: ce cumpără, unde cumpără, ce stil de viaţa au – informaţii de acest gen care, iarăşi, pot indica măsura în care alegătorii sunt inclinaţi să meargă la vot şi pentru cine vor vota. Înarmaţi cu aceste informaţii, ştiu cu cine să vorbească şi mai ales cum să vorbească.
Ce gen de informaţii publice sunt relevante?
Este vorba în primul rând de informaţii pe care le pune oricine, care se înscrie să voteze, explică Issenberg: nume si prenume, adresa, de cele mai multe genul si eventual apartenenţa etnică. La care se adaugă, desigur, partidul pentru care ai votat ultimele dăţi si frecvenţa cu care ai participat la vot, la nivel local sau naţional.
La care se adaugă informaţii din băncile de date comerciale – informaţii pe care campaniile electorale au început să se exploateze cam cu 10 ani în urmă: genul de informaţii pe care, în general, le strâng magazinele sau băncile pentru a stabili dacă vor acorda un credit unui potenţial client: dacă şi-a mai cumpărat un televizor sau o maşină în ultimul an, dacă venitul familiei este de sub sau peste 50 de mii de dolari pe ani.
Pot fi, continuă Issenberg, şi informaţii de la administraţiile locale: dacă cineva a primit dreptul de a construi un bazin, dacă are un drept de port armă sau unul de vânătoare. Se adaugă informaţiile statistice despre cartierul în care locuieşti: nivelul chiriilor sau preţul caselor, componenţa etnică, media de vârstă.
Înarmaţi cu toate aceste date, explică Sasha Issenberg, strategii campaniilor electorale trebuie să facă o alegere decisivă: cu cine vorbim, cu cine nu. Mai precis, dacă un potenţial alegător sau grup de alegători, poate fi convins să iasă la vot şi să voteze cu candidatul lor. Dacă nu, nu merită investiţia pentru că orice campanie electorală este o investiţie, de bani, oameni şi efort.
Grupul cel mai interesant, pentru strategi, este cel al posibililor alegători, cei care împărtăşesc convingerile unui anumit candidat sau partid dar nu au obiceiul de a merge la vot. Cum s-a întâmplat cu patru ani în urmă, când campania lui Barack Obama reuşit să mobilizeze votul tinerilor, un grup cunoscut pentru faptul că nu este votant constant.
În opinia lui Sasha Issenberg, în alegerile din acest an, campania lui Barack Obama este mult mai eficientă decât cea a contracandidatului republican Mitt Romney, pentru simplul fapt că orice preşedinte în funcţie are patru ani să-şi cunoască şi definească electoratul.
În ultimii zece ani, este de părere Sasha Issenberg, campaniile electorale şi-au rafinat mult metodele de a atrage alegători, fie că este vorba să-i convingă să iasă la vot sau sa-i convingă să voteze cu un anumit candidat.
În primul rând, explică Issenberg, se folosesc tehnici de testare, foarte asemănătoare cu cele folosite pentru a testa medicamentele. Mai mulţi membri ai unei campanii electorale merg în diverse regiuni sau cartiere, bat din uşă în uşă, pun diverse întrebări despre înclinaţiile politice, strâng date despre componenţa socială sau etnică a zonei cercetate după care pot stabili, aproape ştiinţific, dacă merită sau nu să se concentreze pe regiunea respectivă.
În acelaşi timp, continuă Sasha Issenberg, membri ai campaniilor electorale strâng informaţii, publice, despre obiceiurile comerciale ale potenţialilor alegători: ce cumpără, unde cumpără, ce stil de viaţa au – informaţii de acest gen care, iarăşi, pot indica măsura în care alegătorii sunt inclinaţi să meargă la vot şi pentru cine vor vota. Înarmaţi cu aceste informaţii, ştiu cu cine să vorbească şi mai ales cum să vorbească.
Ce gen de informaţii publice sunt relevante?
Este vorba în primul rând de informaţii pe care le pune oricine, care se înscrie să voteze, explică Issenberg: nume si prenume, adresa, de cele mai multe genul si eventual apartenenţa etnică. La care se adaugă, desigur, partidul pentru care ai votat ultimele dăţi si frecvenţa cu care ai participat la vot, la nivel local sau naţional.
La care se adaugă informaţii din băncile de date comerciale – informaţii pe care campaniile electorale au început să se exploateze cam cu 10 ani în urmă: genul de informaţii pe care, în general, le strâng magazinele sau băncile pentru a stabili dacă vor acorda un credit unui potenţial client: dacă şi-a mai cumpărat un televizor sau o maşină în ultimul an, dacă venitul familiei este de sub sau peste 50 de mii de dolari pe ani.
Pot fi, continuă Issenberg, şi informaţii de la administraţiile locale: dacă cineva a primit dreptul de a construi un bazin, dacă are un drept de port armă sau unul de vânătoare. Se adaugă informaţiile statistice despre cartierul în care locuieşti: nivelul chiriilor sau preţul caselor, componenţa etnică, media de vârstă.
Înarmaţi cu toate aceste date, explică Sasha Issenberg, strategii campaniilor electorale trebuie să facă o alegere decisivă: cu cine vorbim, cu cine nu. Mai precis, dacă un potenţial alegător sau grup de alegători, poate fi convins să iasă la vot şi să voteze cu candidatul lor. Dacă nu, nu merită investiţia pentru că orice campanie electorală este o investiţie, de bani, oameni şi efort.
Grupul cel mai interesant, pentru strategi, este cel al posibililor alegători, cei care împărtăşesc convingerile unui anumit candidat sau partid dar nu au obiceiul de a merge la vot. Cum s-a întâmplat cu patru ani în urmă, când campania lui Barack Obama reuşit să mobilizeze votul tinerilor, un grup cunoscut pentru faptul că nu este votant constant.
În opinia lui Sasha Issenberg, în alegerile din acest an, campania lui Barack Obama este mult mai eficientă decât cea a contracandidatului republican Mitt Romney, pentru simplul fapt că orice preşedinte în funcţie are patru ani să-şi cunoască şi definească electoratul.
