Linkuri accesibilitate

Infracțiuni incompatibile cu calitatea de pedagog


Liliana Palihovici
Liliana Palihovici

Liliana Palihovici: „o persoană care a fost condamnată pentru trafic de fiinţe nu mai poate fi angajată în calitate de profesor în şcoală”.


Guvernul a avizat ieri pozitiv propunerea deputatei Liliana Palihovici privind trierea mai atentă a cadrelor didactice. Mai exact, d-na Palihovici vrea ca persoanele cu antecedente penale, inclusiv stinse, care au săvârșit infracțiuni contra minorilor, sãnãtății publice sau conviețuirii sociale să nu se poatã angaja în școli nici ca profesori, nici ca personal auxiliar. Liliana Barbãroșie a întrebat-o pe inițiatoarea proiectului de ce este nevoie de schimbare.

Liliana Palihovici spune că persoanele condamnate vreodată pentru o anumită categorie de infracţiuni n-ar trebui să mai fie admise nici pe aproape de sistemul de învăţământ. Deputata afirmă că îi are în vedere pe cei care au fost judecaţi pentru viol împotriva minorilor, trafic de persoane sau droguri şi că ar şti de existenţa unor cazuri în care autorii unor astfel de crime să fi ajuns, după ispăşirea pedepsei, cu cazierul curat în instituţii de învăţământ:

„Eu nu consider că o persoană care a fost condamnată pentru trafic de fiinţe mai poate fi angajată în calitate de profesor în şcoală. Despre ce o să înveţe această persoană copilul? Sau cei care au fost condamnaţi pentru vânzare de droguri. E acelaşi lucru – sunt infracţiuni pur şi simplu incompatibile cu calitatea de pedagog. Chiar dacă şi-a ispăşit pedeapsa. Spre exemplu, dacă a foct judecat pentru abuz asupra minorului la 3 ani , îşi ispăşeşte pedeapsa, iar aopi se duce şi obţine funcţia de manager şcolar.”

Liliana Palihovici mai afirmă că esenţa propunerii sale ar fi fost distorsionată de unele instituţii de presă care au lăsat să se înţeleagă că şi victime ale acuzaţiilor false, nedovedite în instanţă, ar fi vizate oarecum de acest amendament:

„Persoana care a fost achitată din lipsă de probe este nevinovată. Ar fi bine ca cei care dezbat proiectele, mai întâi să le citească”, s-a arătat indignată deputata.

Criticii iniţiativei au văzut în această restricţie şi o negare a dreptului la reintegrare şi reabilitare a unor foşti infractori. L-am întrebat pe avocatul Vladislav Gribincea, directorului Centrului de Resurse Juridice, dacă există vreun temei pentru astfel de interpretări:

„Interdicţii similare există şi în alte legi. Spre exemplu, în legea cu privire la avocatură se menţionează că persoanele care comit infracţiuni grave cu intenţie nu pot deveni avocaţi, chiar dacă antecedentul s-a stins. Această prevedere a fost contestată la Curtea Constituţională şi CC a spus că având în vedere importanţa profesiei de avocat o astfel de interdicţie este justificată. În cazul sistemului de învăţământ, lucrurile sunt chiar mai pronunţate. Prin natura sa infracţiunile împotriva minorilor sunt de o gravitate deosebită. Trebuie de văzut versiunea finală, dar ce este clar este că regula ar trebui să funcţioneze doar în cazul că vina este dovedită. În caz contrar, este prezumţia nevinovăţiei”, ne-a spus Vladislav Gribincea.
Previous Next

XS
SM
MD
LG