Campionul mondial la volei pentru paralimpici, bosniacul Ermin Jusufovici, a câştigat lupta nu doar cu adversarii săi de pe teren, ci şi cu viaţa. Acum câţiva ani, el a supraveţuit exploziei unei mine de teren. Ermin şi-a spus povestea corespondentei noastre la Sarajevo, Maja Nikolic. Irina Gotişan a rezumat această istorie de viaţă.
Copilăria lui Ermin Jusufovici a fost umbrită de războiul bosniac, început în 1992 şi care a ţinut timp de trei ani. Împreună cu familia, a fost nevoit să se mute de mai multe ori, pentru că locuiau în apropierea liniei de demarcaţie.
„Astăzi copiii colectează albume şi imagini, sau diferite fleacuri, dar noi concuram cine are o mai bună colecţie de gloanţe sau aşchii şi cozi de la grenade, pe care le numeam fluturi. Aşa era viaţa noastră pe atunci.”
Pe când era adolescent, un pas în direcţia greşită i-a schimbat definitiv viaţa. Mama şi fratele său veniseră în câmp pentru lucrări agricole. Tăiau stinghii, pe care urma să le folosească drept suport pentru curpenele de fasole. Ermin s-a pornit în câmp să-i ajute. Era deja timp de pace, dar... a mers câţiva metri prin câmp când, la un moment dat, s-a auzit explozia unei mine. Ermin a rămas fără picioare.
„Când ai 16 ani şi ţi-i dat să trăieşti aşa ceva, totul ţi se pare distrus, iar ambiţiile tale devin lipsite de sens. Trebuie să începi să-ţi propui alte scopuri şi să iei totul de la capăt. Am fost norocos să îi am mereu lângă mine pe ai mei. Ei au crezut în mine şi aşa am reuşit să merg înainte.”
Ermin nu a renunţat la şcoală. În 1998 a devenit membru al unui club de volei pentru paralimpici, din oraşul Lukavac. Peste trei ani, câştigă prima medalie de aur la Campionatul European pentru paralimpici din Ungaria. Era deja în echipa naţională.
În 2004 câştigă medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Atena. Ermin Jusufovic devenise un sportiv de talie mondială. Cea mai mare victorie a sa a fost în 2005, când s-a casătorit cu Merima
„O dată cu Merima, viaţa mea a devenit completă, a câştigat calitate. Am simţit că această dragoste şi căsătoria mea au fost cea mai mare victorie dintre toate. Desigur, o dată cu apariţia fiului nostru povestea vieţii mele a devenit una perfectă.”
Astăzi, la 31 de ani, Ermin Jusufovic spune că în fiecare zi se bucură de viaţă cu adevărat. Are un cămin, un loc de muncă şi o familie fericită.
„Eu trăiesc cu accidentul meu în fiecare zi. Îmi pun proteza în fiecare dimineaţă, dar crede-mă, îmi amintesc foarte rar acea întâmplare, cu excepţia când trebuie să dau un interviu sau vorbesc despre asta la o conferinţă. Eu, pur şi simplu, am o viaţă atât de dinamică şi plină că nu am timp să disper sau să-mi amintesc. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să supravieţuiesc în cel mai bun mod posibil. Întotdeauna privesc înainte şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta.”
