Ca şi la alegerile locale, social-democraţii şi liberalii au ales, drept ţintă principală în actuala campanie pentru parlamentare, pe preşedintele Traian Băsescu. „Trebuie să terminăm definitiv cu regimul Băsescu”, este leit-motivul discursurilor electorale ale social-liberalilor. Partizanii preşedintelui sunt stigmatizaţi cu cele mai dure cuvinte: „clică”, „gaşcă”, „acoliţi”, „camarilă”. O altă temă favorită este mîndria naţională: sînt veştejiţi cei care se comportă „ca nişte slugi faţă de Europa”. Tiruri concentrice sînt îndreptate împotriva aşa-numitelor „instituţii băsiste”, mai ales împotriva Parchetului general, a Direcţiei naţionale anticorupţie şi a Curţii Constituţionale. Şi, evident, violent atacată este persoana însăşi a preşedintelui Băsescu, desemnat drept responsabil pentru toate lipsurile şi neajunsurile pe care le-a trăit în ultima vreme omul de rînd.
Un campion al campaniei anti-Băsescu este chiar primul ministru Victor Ponta. E drept, domnia sa practică un perfect limbaj dublu: în interviurile pe care le dă ziarelor occidentale declară că disputa cu Băsescu e un capitol închis şi că o coabitare este posibilă, în ţară se dezlănţuie la televizor şi la diverse mitinguri electorale, făcîndu-l pe Băsescu în fel şi chip, alternînd bădărăniile cu glumiţele ieftine de stadion. Oricum, întreaga Uniune Social-Liberală ascultă de un consemn clar: ori Victor Ponta va fi numit prim-ministru după scrutinul din 9 decembrie ori, în caz că Traian Băsescu refuză această numire, urmează automat o nouă procedură de suspendare. În aceste condiţii, era de aşteptat ca preşedintele să iasă la rampă. A făcut-o săptămîna aceasta, plătindu-i poliţe mai vechi şi mai noi lui Victor Ponta cu aceeaşi monedă. A ieşit la rampă pentru că, în definitiv, nu mai are ce pierde. Chiar dacă l-ar numi din nou pe Ponta prim-ministru e greu de crezut că actuala putere îl va tolera la Cotroceni. Preşedintele preferă prin urmare să spună pînă la capăt ce are de spus, în loc să înghită resemnat mitocăniile şi insultele care i se servesc zilnic.
Şi mai e ceva. Reacţia lui Traian Băsescu se produce într-un moment în care opoziţia s-a declarat de pe acum învinsă, singura necunoscută fiind proporţiile înfrîngerii. Alianţa partidelor de centru-dreapta s-a constituit prea tîrziu, n-a reuşit să capete vizibilitate, este neputincioasă în faţa maşinăriei de propagandă social-liberale care controlează mare parte din mass-media. O victorie covîrşitoare a USL în alegeri ne-ar aduce cu peste două decenii în urmă, cînd aproape trei sferturi din populaţia ţării vota cu Frontul Salvării Naţionale al lui Ion Iliescu. Poate că intrarea în arenă a lui Traian Băsescu va trezi din amorţeală opoziţia, determinînd-o să înţeleagă că e ruşinos să te predai fără luptă.
Un campion al campaniei anti-Băsescu este chiar primul ministru Victor Ponta. E drept, domnia sa practică un perfect limbaj dublu: în interviurile pe care le dă ziarelor occidentale declară că disputa cu Băsescu e un capitol închis şi că o coabitare este posibilă, în ţară se dezlănţuie la televizor şi la diverse mitinguri electorale, făcîndu-l pe Băsescu în fel şi chip, alternînd bădărăniile cu glumiţele ieftine de stadion. Oricum, întreaga Uniune Social-Liberală ascultă de un consemn clar: ori Victor Ponta va fi numit prim-ministru după scrutinul din 9 decembrie ori, în caz că Traian Băsescu refuză această numire, urmează automat o nouă procedură de suspendare. În aceste condiţii, era de aşteptat ca preşedintele să iasă la rampă. A făcut-o săptămîna aceasta, plătindu-i poliţe mai vechi şi mai noi lui Victor Ponta cu aceeaşi monedă. A ieşit la rampă pentru că, în definitiv, nu mai are ce pierde. Chiar dacă l-ar numi din nou pe Ponta prim-ministru e greu de crezut că actuala putere îl va tolera la Cotroceni. Preşedintele preferă prin urmare să spună pînă la capăt ce are de spus, în loc să înghită resemnat mitocăniile şi insultele care i se servesc zilnic.
Şi mai e ceva. Reacţia lui Traian Băsescu se produce într-un moment în care opoziţia s-a declarat de pe acum învinsă, singura necunoscută fiind proporţiile înfrîngerii. Alianţa partidelor de centru-dreapta s-a constituit prea tîrziu, n-a reuşit să capete vizibilitate, este neputincioasă în faţa maşinăriei de propagandă social-liberale care controlează mare parte din mass-media. O victorie covîrşitoare a USL în alegeri ne-ar aduce cu peste două decenii în urmă, cînd aproape trei sferturi din populaţia ţării vota cu Frontul Salvării Naţionale al lui Ion Iliescu. Poate că intrarea în arenă a lui Traian Băsescu va trezi din amorţeală opoziţia, determinînd-o să înţeleagă că e ruşinos să te predai fără luptă.
