La Dublin se încheie o nouă rundă de negocieri în formatul 5+2 pentru rezolvarea crizei transnistrene. Liderii delegaţiilor Moldovei şi Tiraspolului, Eugen Carpov şi Nina Ştanski vor participa in cursul serii la o conferinţă de presă, alături de ambasadorul Erwan Fouere, care a mediat discuţiile de trei zile.
La Chişinău se află preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi comisarul pentru extindere Stefan Fule. În cursul dimineţii, Barroso va ţine un discurs programatic, la Palatul Naţional. Tot astăzi, Barroso se întâlneşte cu premierul Vlad Filat, cu care va organiza şi o conferinţă de presă comună. Vor urma discuţii cu preşedintele Parlamentului Marian Lupu şi cu preşedintele Nicolae Timofti.
In agenda internaţională: Coordonatorul politicii externe europene Catherine Aston îşi încheie turneul în Tadjikistan şi Kirghistan, unele din cele mai represive ţări din lume.
La Stockholm se încheie Forumul Societăţii Civile din cadrul Parteneriatului Estic.
Sîmbătă, pe 1 decembrie, Vladimir Putin va ţine un discurs, transmis prin video, despre priorităţile Rusiei când preia conducerea grupului principalelor 20 de economii ale lumii. Totodată va fi lansat un site special, dedicat preşedinţiei ruse la G20.
Şi tot sâmbătă, 1 decembrie, este ziua internaţională de luptă împotriva epidemiei de HIV/SIDA.