În ultima zi a lunii noiembrie, deputații Adunării Populare a regiunii găgăuze au votat unanim, în prima lectură, un proiect de lege privind desfășurarea unui referendum pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală patronată de Moscova. Cel puțin asta susțin deputații fracțiunii comuniste de la Comrat. Controversatul referendum e programat să se desfășoare pe 3 februarie 2013. Însă liderul mișcării „Noua Găgăuzie”, Ivan Burgudji, susține că serviciul de presă al Adunării Populare a contrazis informația vehiculată de PCRM, precizând că propunerea comuniștilor a ajuns deocamdată doar în comisiile permanente ale Adunării Populare. Până se limpezesc lucrurile cu referendumul – inițiativă ce poartă un caracter provocator la adresa puterii centrale de la Chișinău – am consemnat un schimb verbal contondent între bașcanul Mihail Formuzal și liderul liberal Mihai Ghimpu, unul făcând radiografia creierului adversarului, celălalt expediindu-și oponentul într-o specie de paraziți forestieri. Asta face ca tema referendumului găgăuz să fie comentată la Chișinău mai degrabă în cheie bășcălioasă.
Este regretabil că politicienii noștri se exprimă într-un limbaj de crâșmă spre a comunica opiniei publice cam ce cred unii despre alții (vă puteți imagina un asemenea schimb de replici între doi politicieni responsabili din Statele Unite, Marea Britanie sau Germania? Oare câte zile și-or mai păstra ei fotoliile?). Mihai Ghimpu ar trebui să se abțină să comenteze injuriile lui Formuzal. Există o formulă magică, pe care politicienii moldoveni nu vor să o asume, deși ea le-ar pune în valoarea superioritatea morală. Și anume: „Nu cobor la nivelul oponentului meu, el se descalifică singur prin insultele pe care le rostește.” E mai simplu și mai eficient decât să transformi viața politică într-o menajerie.
Dincolo de aceste clinciuri verbale, e clar că asistăm la o nouă încercare de destabilizare a situației politice din Moldova, acum prin angajarea unor forțe separatiste de la Comrat. Se pot face speculații că ideea referendumului vine să susțină presiunile Moscovei la adresa Republicii Moldova. În orice caz, ea se sincronizează cu agresivitatea Transnistriei, a cărei administrație a făcut în ultimele săptămâni gesturi de vădită ostilitate, cum ar fi interzicerea difuzării unor posturi TV moldovenești în stânga Nistrului, inclusiv a Televiziunii publice. Toate aceste decizii și acțiuni antimoldovenești, la care mai adăugăm pledoaria lui Rogozin pentru deschiderea unui consulat la Tiraspol, problema gazelor sau șicanarea exportatorilor noștri agricoli, par a fi răspunsul Rusiei la vizitele unor înalți demnitari europeni în Moldova, reprezintă contramăsuri menite să stăvilească elanul pro-occidental al Chișinăului.
Ni se amintește că avem câteva „pietre de moară” legate de gât, care ne „priponesc” – acesta-i cuvântul – în sfera de influență răsăriteană. Va fi nevoie de multă abilitate, nu de replici suburbane, pentru a tempera pofta de șantaj a liderilor găgăuzi, încurajați de Tiraspol și Moscova. De asemenea, cred că și partidele moldovenești s-ar cuveni să-și facă niște clarificări interne. PD are mai mulți deputați în Adunarea Populară care au avut o atitudine ambiguă în chestiunea referendumului propus de comuniști. Un partid serios nu poate tolera comportamentul neloial al membrilor săi, atunci când aceștia subminează construcția politică din care partidul face parte.
Se vorbește mult de descentralizare și autonomie locală ca șansă a dezvoltării regionale, ca parte a procesului de emancipare și europenizare. Mi-e teamă că în cazul „special” al Republicii Moldova această tendință alimentează niște parcele ale separatismului, lovind în înseși fundamentele statului moldovean.
