Linkuri accesibilitate

„Băţul cu două capete al liberalizării comerţului cu UE” (Economist)


Soarta Băncii de Economii (Panorama).


Într-un articol întitulat „Băţul cu două capete al liberalizării comerţului cu UE”, jurnaliştii de la ziarul „Economist” analizează plusurile şi minusurile acestui proces dorit de Republica Moldova şi care ar putea să obţină finalitate spre sfârşitul anului viitor. „Procesul de liberalizare a comerţului presupune pe de o parte beneficii din accesul Republicii Moldova la pieţele europene, ceea ce este o necesitate vitală pentru economia moldovenească, în să, de cealaltă parte, competitivitatea este disciplina la care rămânem restanţieri”, apreciază autoarea. „Dacă sectorul industrial este mult mai integrat în fluxul comercial cu Uniunea Europeană, atunci sectorul agroalimentar este punctul sensibil şi care necesită abordări speciale în negocierile privind semnarea acordului de liber schimb,” mai observă Natalia Ciuvaga.

Un articol din ziarul „Adevărul” anunţă că din anul 2013 în Republica Moldova se va introduce obligaţia unui nou vaccin pentru copii între 2 şi 5 ani, contra pneumoniei. Este deja al 12-lea tip de vaccin obligatoriu prevăzut în Calendarul Naţional al imunizărilor, observă autoarea, Irina Surdu, şi continuă: „specialiştii susţin că imunizarea împotriva infecţiilor pneumococice este absolut necesară în Republica Moldova, unde în primele zece luni ale acestui an numărul pacienţilor cu pneumonie a atins cifra de 25 de mii, cu 7 mii mai mulţi decât cu un an mai devreme. Medicii de familie, însă, se tem de reacţii adverse şi se plâng că Ministerul le oferă informaţii insuficiente despre această noutate.”

Ziarul „Panorama”, într-un articol despre soarta Băncii de Economii, scrie că „autorităţile nu se grăbesc să clarifice situaţia acestei instituţii financiar-bancare”. În timpul apropiat, BNM trebuie să prezinte un plan de rezervă pentru salvare a băncii care în acest an a înregistrat indici atât de scăzuţi încât este ameninţată chiar cu retragerea licenţei, scrie publicaţia. Voi cita doar o cifră din articol - capitalul statutar al băncii s-a redus timp de 9 luni de 11 ori, ceea ce s-a întâmplat pentru că a fost nevoie să se acopere riscurile.
XS
SM
MD
LG