Linkuri accesibilitate

„Comedia politicii” la români


Indiscutabil e doar faptul că avem o ţară dominată strivitor de USL şi că aceasta nu are astăzi în faţă nicio forţă care să i se opună.


De ce este România altfel? – se întreabă istoricul Lucian Boia într-o pasionantă carte recent apărută, iar printre aspectele care, din păcate, ne singularizează se află şi „comedia politicii”, aflată – ireversibil, s-ar zice - sub semnul neautenticităţii. Ca şi în nenumărate alte momente ale istoriei, românii cred că totul se poate „aranja”, că important este să te „descurci”, că e absolut normal să faci compromisuri.

Ceea ce am văzut în ultimele zile a dat încă o dată măsura acestei lumi
Prof. Alexandru Călinescu
Prof. Alexandru Călinescu
în care albul devine mîine negru şi în care cuvîntul dat nu are nici o valoare. În campania electorală, ţinta social-liberalilor a fost preşedintele Băsescu iar acesta, la rîndul lui, a răspuns atacurilor în aşa fel încît să nu lase vreo poliţă neplătită. Orice punte de legătură părea tăiată între preşedinte şi cel care, prin victoria în alegeri, ar fi trebuit confirmat în funcţia de prim-ministru, Victor Ponta.

S-au construit tot felul de scenarii, s-au avansat tot soiul de speculaţii, s-a vorbit despre asul din mîneca lui Băsescu, despre trădătorul din rîndurile social-democraţilor ş.a.m.d.. Cînd colo, ce să vezi? Duşmanii ireductibili se întîlnesc frumos, în miez de noapte, la Cotroceni, cad la pace, semnează un document pe care Traian Băsescu îl flutură în faţa camerelor de luat vederi atunci cînd îl înmînează mai-marilor Uniunii Europene. Iar acea mult aşteptată şedinţă de la palatul Cotroceni, cînd preşedintele trebuia să se consulte cu partidele pentru a decide asupra noului premier, durează fix 20 de minute. Alegerea, în ciuda declaraţiilor belicoase ale lui Băsescu din timpul campaniei, era deja făcută.

Au intervenit iarăşi forurile de la Bruxelles şi de la Washington, pentru ca în România să nu se declanşeze din nou un conflict fratricid, o nouă suspendare a preşedintelui cu tot ceea ce ar fi putut decurge de aici? E foarte posibil. Este acest pact de non-agresiune între Băsescu şi Ponta o garanţie că va fi respectată, cel puţin în viitorul apropiat, independenţa justiţiei? Nimic nu ne îndreptăţeşte să dăm, fără ezitare, un răspuns afirmativ. Indiscutabil e doar faptul că avem o ţară dominată strivitor de Uniunea Social-Liberală şi că aceasta nu are astăzi în faţă nicio forţă care să i se opună. Iar prin dezastrul suferit în alegeri partidul democrat-liberal, preşedintele Băsescu riscă să facă de-acum înainte simplă figuraţie.
Previous Next

XS
SM
MD
LG