Moldovenii în 2012: optimişti şi sceptici, protestatari şi paşnici, dezamăgiţi şi cu speranţe

Pentru mine, gustul sărbătorilor de iarnă se asociază cu salata de boeuf, sau cum îi spunea mama „olivie”. Nu lipsea la nici o masă de sărbătoare. După ce era gata, pe furiş, alegeam cuburile de castravete murat, îmi părea ingredientul de bază, într-un fel, cireaşa de pe tort. Azi, mi-am propus să vă ofer o altfel de salată boeuf, să-i spunem „de retrospectivă”. Iar ingredientele vor fi relatări, reportaje şi interviuri realizate de mine pe tot parcursul anului. Nu o să vă ţin la poveşti despre politică, politicieni şi reforme, despre asta vă vom povesti pe tot parcursul anului. Astăzi, vă propun să vorbim despre noi, moldovenii şi despre trăirile pe care le-am avut în 2012. Aşadar, un fel de radiografie a stării de spirit a moldovenilor.

În 2012 moldovenii au fost deopotrivă optimişti şi sceptici, protestatari şi paşnici, dezamăgiţi şi cu speranţe. Aşa au arătat sondajele de opinie apărute de-a lungul anului. Iar sociologii spuneau că starea de spirit a moldovenilor e direct proporţională cu evoluţiile politice. La început de an, cei trei lideri ai AIE ne dădeau asigurări ferme că după trei ani, blocajul politic va fi înlăturat, iar preşedintele - ales. Unii eram optimişti, alţii – sceptici, sau nu ştiam prea multe despre ce urma să se întâmple, dar ne-am bucurat când vorbele s-au transformat în fapte. Alegerea preşedintelui – un eveniment istoric, aşa a fost botezat de către mulţi politicieni, lideri de opinie, dar şi simpli cetăţeni. Aşadar, vocile care urmează au fost culese pe străzile Chişinăului chiar în ziua de 16 martie când Nicolae Timofti acumulase 62 de voturi în legislativ, suficiente pentru a fi ales preşedinte:

„Mă bucur că avem în sfârșit un preşedinte după trei ani.”

„Suntem fericiţi că s-a ales un preşedinte, însă ne dăm seama că în spatele lui stă Alianţa şi că tot Alianţa o să facă totul. El o să fie doar o păpuşă, că la corupţia care este acum nu cred să se facă mare schimbări de un singur om care se numeşte preşedinte.”

„Eu nu prea sunt cu politica, dar sincer, sunt fericită că s-a ales un preşedinte în sfârșit pentru că râdea toată Europa de noi. Nu am nici o aşteptare pentru că poporul nostru a trăit cu aşteptări mult, mult timp.”

Analiştii politici şi socilogii puneau acest entuziasm pe seama mentalităţii şi culturii patriarhale şi paternaliste. Moldovenii continuă să perceapă preşedintele drept un tătuc al naţiunii, care le va rezolva problemele şi va aduce bunăstare.

„Eu nu aştept mare schimbări, eu aştept stabilitate, ca agenţii economici să poată activa normal.”

„Trebuie să asculte de popor şi de voinţa poporului.”

„Să mai aibă grijă de oamenii simpli, fug toţi din ţară nu e normal şi bătrânii mor de foame.”

„Sper că o să fie un preşedinte cumsecade şi pentru popor o să gândească puţin, pentru că economia e foarte joasă.”

„Ar trebui să aranjeze priorităţile în ceea ce priveşte relaţiile între Republica Moldova şi Rusia şi relaţiile Moldovei cu Uniunea Europeană. ”

„În Europa să ajungem, atât.”

„Sperăm să continuă reformele, altfel nici o şansă.”

„Schimbări nu pot fi, preşedintele nu are miliarde ca să îndestuleze poporul. La noi e criză nu numai politică care a fost, avem şi criză economică şi probleme sociale, avem probleme mari, sărăcia şi rămâne sărăcie.”

„Cât mai multe joburi pentru tinerii studenţi. Sperăm că o să fie cât de cât ordine şi linişte în ţară.”

Erau însă şi cei pe care alegerea şefului statului nu i-a entuziasmat. Comuniştii şi simpatizanţii acestora au contestat în stradă legalitatea alegerii şefului statului, numindu-l pe Nicolae Timofti uzurpator, de rând cu cei care l-au ales.

A predominat însă în acea perioadă, cum spuneam, optimismul moderat.
O primă evaluare a stării de spirit a cetăţenilor, realizată la o lună de la alegerea preşedintelui de către IMAS, arătă că fiecare al patrulea din zece respondenţi se declarau convinşi că lucrurile se vor îmbunătăţi. Totodată, în acest sondaj sociologic care a fost făcut în premieră pe ambele maluri ale Nistrului respondenţii au folosit cuvântul „speranţă” pentru a descrie vremurile pe care le trăiesc. Însă această stare optimistă de spirit era proprie într-o măsură mai mare locuitorilor din stânga Nistrului, decât celor de pe malul drept. Doru Petruţi, directorul IMAS Chişinău, instituţia care a realizat cercetarea, explică de ce transnistrenii se declară mai mulţumiţi de felul în care trăiesc.

Doru Petruţi: „Diferenţele mari provin în special din rândurile populaţiei de peste, aici pe malul drept populaţia de peste 60 de ani suferă foarte mult şi trăieşte foarte greu, pe când scorurile înregistrate pe malul stâng al Nistrului în dreptul acestui segment al populaţie stau semnificativ mai bine. ”

În opinia analistului politic Viorel Cibotaru mentalitatea diferită explică diferenţele de optimism între cele două maluri ale Nistrului.

Viorel Cibotaru: „Acest nivel înalt de anumite aşteptări se datorează regimului de acolo care nu s-a schimbat prea mult din 1991, a rămas cu aceleaşi tipare de mentalitate cultivate intenţionat. Deci oamenii îşi doresc un viitor care nu are nici o legătură cu reson d’etre reale. La noi lumea e mult mai raţională, deci nu crede în nişte promisiuni care nu sunt susţinute de o anumită bază reală, spre deosebire de concetăţenii noştri din raioanele de Est care continuă să trăiască cu nişte poveşti pe care totalitarismul le creează.”

Dar să revenim pe malul drept al Nistrului, unde tranziţia spre democraţie se pare că nu lasă prea mult loc pentru speranţe şi iluzii de stabilitate. Deşi 30 la sută din cei chestionaţi descriu vremurile pe care le trăiesc prin cuvântul „speranţă”, mai mulţi, 50 la sută, cred că mai potrivite ar fi cuvintele „deznădejde”, „dezamăgire” sau „nemulţumire”.

Sărăcia este ceea ce îi înfricoşează pe majoritatea moldovenilor, potrivit sondajului. De ziua internaţională de luptă împotriva sărăciei, marcată pe 17 octombrie, am fost curioasă să aflu cum luptă cu sărăcia cei afectaţi de ea. Am mers la o piaţă unde multe persoane vârstnice, anul împrejur, îşi vând lucrurile din casă pentru a-şi sumplini cumva veniturile.

Majoritatea vânzătorilor cu care am stat de vorbă la un bazar de vechituri din preajma Gării Feroviare mi-a spus că nu se consideră sărăci, pentru că nu cerşesc, dar încearcă să-şi câştige prin muncă cinstită bucata de pâine. Mătuşa Maria a lucrat trei decenii la o fabrică de încălţăminte. Pensia de 900 de lei îi ajunge doar pentru a achita serviciile comunale, de aceea este nevoită să vândă în piaţă haine, tacâmuri şi ce mai găseşte prin casă:

„Pâine trebuie în fiecare zi, şi ceva la pâine îţi mai trebuie şi pentru spălat şi restul prin gospodărie. Ai vândut ceva ai vândut, dar dacă nu, poţi să te duci acasă fără nimic, nici de drum nu ai uneori, te gândeşti că trebuie doi lei să-i strângi pentru troleibuz.”

Europa Liberă: Dar ce şi cât v-ar trebui ca să nu mai fiţi săraca?

„Ca să mănânc normal? Suta de lei nu îţi ajunge pe zi. Cei bogaţi ştiu că cheltuiesc pe zi şi câte 500 de lei pentru mâncare, dar ei îşi permit. Au posturi de lucru mai plătite şi se simt normal, dar eu la 53 de ani nici femeie de serviciu nu mă i-au la lucru.”

O altă pensionară Uliana crede şi ea că ar putea scăpa de sărăcia doar dacă cineva s-ar îndura să îi ofere o slujbă:

„Pensionarii nu sunt luaţi acum la lucru. Eu aş fi bucuroasă să lucrez undeva, şi afară să lucrez, sau să spăl vesela undeva. Sunt foarte săracă. Sunt singurică nu am pe nimeni, singură trăiesc. Am datorii la apartament. Eu plătesc în fiecare lună câte puţin la Apă-Canal, la Moldova-Gaz şi când număr rămân cu 10 lei în buzunar.”

Stau de vorbă şi cu doi bărbaţi mai în vârstă Eugen şi Ion, vânzători şi ei la piaţa de vechituri. Ei îmi spun că moldovenii sunt sărăci, nu pentru că nu au bani, dar pentru că nu au suficientă cultură şi că au ales o conducere care nu se gândeşte la problemele poporului:

„Anul acesta a fost secetă în Moldova, parlamentul împotrivă a mărit preţurile la benzină, la motorină, pentru ţăran a mărit impozitele.”

Îşi bat joc de noi, de bătrâni, dar şi tineretul nu prea are astăzi de lucru, vând în piaţă tinerii.”

„Duceţi-vă prin sate au rămas numai bătrâni. Tot tineretul e plecat peste hotare în Rusia, Italia, Spania, America, Portugalia.”

Europa Liberă: Dar ce aţi vrea să facă conducerea ca să scăpăm de sărăcie?

„Conducerea nu ne va da nimic, ea trebuie să reguleze. Să ne dea investiţii la gospodăria sătească, lumea să producă şi să vândă producţia mai ieftin, pentru că lumea nu are venit cu ce să cumpere.”

Europa Liberă: Dar în UE credeţi că scăpăm de sărăcie?

„În UE o să ne ducem cu fundul gol, că noi nu suntem pregătiţi pentru UE.”

„Cui îi trebuim noi acolo în UE?”

Vorbesc şi cu o tânăra Ana care a venit să facă cumpărături la această piaţă second hand, pentru că nu-şi permite luxul să se îmbrace la un magazin obişnuit de haine:

„Conducerea noastră nu ne permite ca persoana săracă să se ridice să aibă o bucăţică de pâine, o bucăţică de ceva mai bun pe masă, ne mulţumim cu ceea ce este. Mai sus nu putem să ne ridicăm dacă nu avem cu ce.”

Europa Liberă: Dar sunt săraci azi moldovenii?

„Sunt şi sărăci, şi bogaţi, şi cu duhul şi cu banii, cu totul.”

Numărul moldovenilor dezamăgiţi de felul în care trăiesc a crescut constant în sondajele de opinie apărute de-a lungul anului. Sociologul Doru Petruţi punea acest pesimism pe seama faptului că măsurile guvernanţilor nu se regăsesc pe farfuriile moldovenilor. Unde m-ai dai că a venit şi seceta peste dealurile şi câmpurile din Moldova. Aducând cu ea o doză dublă de disperare în rândul agricultorilor, categorie departe de fi printre cele optimiste. Iată ce mi-au spus fermierii care puteau fi număraţi pe degete în acest an la iarmaroacele agricole din capitală:

„Nimic nu e pe deal. Iată păpuşoiul s-a uscat, o dat spicul şi gata nu este păpuşoi, nu o să fie păpuşoi anul acestă. Şi nici răsărită nu o să fie şi nici grîu, totul se usucă. Eu am 18 abricoşi acasă şi eu pot să vă număr abricoşii pe copac. Au fost şi îngheţurile mari iarna asta şi a îngheţat tot.”

“O să crească preţurile, pentru că la roşii s-a uscat floarea, la pepene de-amu s-o topit curpănul de tot. Şi de aceea pot să crească preţurile. Mai ales varză nu-i: temperatura a fost mare şi ea se împute la mijloc da nu creşte. Cartofii s-au uscat.”

„După seceta care a fost anul ăsta producţia-i foarte ieftină. După cheltuielile care s-au făcut practic noi rămânem fără profit. În general, s-a ridicat preţul la petrol, la seminţe, adică e problemă mare.”

„Malină e puţină că se usucă, căpşuna tot aşa. Ploie nu este, arşiţa e mare şi totul se usucă. Anul acesta s-a primit aşa tot odată s-a copt şi căpşuna, şi malina, şi smorodina. Cînd smorodina trebuia să se coacă în august, dar ea s-a copt acum. Peste o lună de zile nu o să mai fie nimic, numai roşii. Dacă şi roşiile se vor usca şi nu va ploua o săptămînă, două gata. Arde pîmîntul.”

Un alt motiv de nemulţumire pentru agricultori a fost noua politică fiscală pentru 2013 care aduce o cotă unică de TVA pe produsele agricole de 20 la sută. La sfârşit de iulie, în toată ţara, fermierii au protestat susţinând că această măsură îi va aduce în pragul falimentului. Guvernul, pe de altă parte, vede în cota unică o simplificare importantă a sistemului actual de taxe şi impozite. Aşadar, în minutele ce urmează să ne reamintim despre protestele fermierilor.

Pe traseul naţional care tranzitează satele Olăneşti, Tudora, Ermoclia şi Popeasca din raionul Ştefan Vodă, sute de agricultori au protestat mai bine de două ore. Asta am aflat de la preşedintele asociaţiei locale a agricultorilor Ion Olifir. Pentru a se face mai vizibili unii agricultori au venit cu tractoare, camioane, maşini agricole, alţii echipaţi cu sape, greble şi placarde cu inscripţii „Nu falimentaţi agricultura”şi „Jos politica fiscală nechibzuită”, spune Ion Olifir:

„Agricultorii cer una simplă şi bună. Să nu mărească impozitele pentru 2013, pentru că şi aşa este foarte greu anul. Cer ca să li se întoarcă accizele la combustibil, motorină. Cer ca să nu fie introdus impozitul pe venit, fiindcă de unde venit acum, când arde tot pământul. Nici un pic de ploaie nu a trecut în părţile noastre. Vrem doar să ne audă. Este prima acţiune de protest paşnic, noi nu blocăm nimic, stăm la margine de traseu cu acele dorinţe care am vrea să fie auzite.”

Europa Liberă: Cum credeţi că vor reacţiona autorităţile la aceste proteste?

Ion Olifir: „Noi am vorbit şi mai înainte cu autorităţile şi ne-au promis că vor fi luate în consideraţie anumite întrebări şi momente şi o să fie mai lent rezolvată această problemă, nu aşa brusc. Dar din cele vorbite au rămas toate într-o parte şi s-a votat în Parlament acea politică fiscală care a fost planificată dinainte şi nu a fost schimbat nici un punct. Mai sunt încă câteva luni până la anul viitor. deci pot fi încă schimbate anumite lucruri. Pentru a fost luată aşa brusc cotitura asta de impozitare aşa de dură.”

Ion Olifir crede că majorarea taxei pe valoare adăugată la producţia agricolă va lovi dur în ţăranul care nu va avea de unde să achite acest impozit statului. În consecinţă, investiţiile în agricultură se vor diminua, iar mai multe întreprinderi agricole vor falimenta. Opinie împărtăşită şi de către agricultorul din satul Copceac Serghei Lazarev:

„Noi creştem pâine şi nimic nu avem, 20 la sută vor să ne ia TVA. Şi zic că 12 la sută ne vor întoarce înapoi. Dar de ani de zile nu ne mai dau nici o copeică. Toate piesele în schimb se scumpesc, motorina se scumpeşte, îngrăşămintele minerale la fel se scumpesc, dar pâinea rămâne la acelaşi preţ. şi noi nu avem nici un venit, suntem în pierdere. De aceea noi am ieşit astăzi la protest ca să ne audă Guvernul, să ne audă domnul primul ministru, domnul Lupu şi să iei o măsură oarecare că noi nu avem putere deja.”

Aceleaşi revendicări le-au înaintat şi peste 300 de producători agricoli din raionul Căuşeni. Unul dintre ei, Dumitru Bocancea, se arată convins că introducerea cotei standard a TVA la producţia agricolă şi majorarea ei de la 8 la 20 la sută va sărăci atât bugetul de stat, cât şi agricultorul:

„Sistema asta de impozitare dublează suma impozitelor pe care le are un agricultor faţă de stat. Cu toate că ni se promite că 12 la sută din TVA va fi returnat. Dar toate astea se fac când este economie puternică şi când statul dispune de aşa posibilităţi. Dar probabil că s-a recurs la aceste schimbări nu din zile bune, dar pentru că statul nu are alte resurse financiare. Şi probabil dacă nu are, nu va avea nici posibilităţi de a returna aceste sume de bani.”

L-am întrebat pe directorul executiv al asociaţiei agricultorilor din Căuşeni, Nicolae Coroi, care ar fi compromisul rezonabil, astfel încât şi agricultorii să fie mulţumiţi, dar şi Guvernul să-şi îndeplinească angajamentul faţă de FMI:

„Noi am cerut să facem ca în Ucraina. Din 20 de procente TVA, 40 la sută să meargă la stat, iar 60 de procente să rămână pe loc, nu trebuie să le transferăm ca să ni le dea înapoi. Nici bugetul nu câștigă, dar numai noi o să umblăm pe drumuri. Acel care e plătitor de TVA o să fie nevoit să caute bani, să ia credite, dar credite lui nu o să i se ofere pentru că are datorii şi se vîră în datorii. O să fie economia tenebră mai mare, în buget o să vină mai puţini bani şi pierde, pierde ţara în primul rând.”

Agricultorii nu au fost singurii care în 2012 au ales strada şi protestul pentru a-şi face auzită vocea. După 2009, cred că imaginea „protestatarului” a fost readusă cumva în prim plan. Primele trei luni ale anului în fiecare sâmbătă şi duminică comuniştii şi PPCD-iştii chemau cetăţenii la nesupunere civică, organizând mitinguri de protest împotriva alianţei de guvernare. Ulterior, comuniştii în semn de protest au boicotat şedinţele parlamentului. După care au protestat împotriva interzicerii secerii şi a ciocanului. Adoptarea Legii privind egalitatea de şanse i-a scos în stradă pe creştinii ortodocşi. Iar unioniştii au organizat două marşuri la Bălţi şi Chişinău optând pentru unirea Moldovei cu România.

Majoritatea moldovenilor a spus cu consecvenţă în sondajele apărute de-a lungul anului că Moldova ar merge în direcţia greşită. Aşa spuneau şi când la putere au fost comuniştii, acum în opoziţie, aşa spun şi acum când la putere se află partidele care pledează pentru o apropiere mai mare de Uniunea Europeană. Aşadar, încotro merge Moldova după ultimul din acest an Barometru de opinie publică, realizat de IPP?

În Moldova lucrurile merg într-o direcţie greşită consideră peste 72% dintre respondenţi, un număr record, de 10 ani încoace, înregistrat de barometrele de opinie publică ale IPP. Crearea locurilor de muncă, lupta cu corupţia şi încetinirea crizei economice sunt în coada listei de reuşite ale actualei guvernări. Iar cel mai mult îi îngrijorează pe moldoveni sărăcia şi preţurile mari. Fiecare al doilea respondent spune că o duce la fel de prost ca acum un an. Iar mai puţin de un sfert îşi exprimă speranţa că vor trăi mai bine anul viitor. Iată cum explică această stare de lucruri directorul IPP, Arcadie Barbăroşie:

„Parcă există o umbră de optimism vis-a-vis de ce se va întâmpla peste un an, dar nu prea. Nu prea mulţi cetăţeni consideră că se va îmbunătăți situaţia. Că lucrurile vor merge şi mai prost consideră un segment foarte larg de cetăţeni.”

Ceva mai optimist moldovenii văd situaţia în întreaga lume, deşi fiecare al doilea dintre cei chestionaţi crede că şi în lume lucrurile stau prost. Cât despre încotro să o ia Republica Moldova - spre Vest sau spre Est, sociologii nu atestă mari schimbări. Mai mult de jumătate din respondenţi văd Moldova integrată în UE, cam tot atâţia optează pentru integrarea în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Însă rugaţi să aleagă una dintre cele două Uniuni, mai mult de jumătate dintre ei au spus că deocamdată nu au decis, însă pentru Uniunea vamală ar opta 22 la sută, pentru Uniunea Europeană ceva mai puţini, circa 16 la sută. Pe de altă parte însă mai mulţi intervievaţi cred că nivelul de trai va creşte şi economia se va dezvolta dacă Moldova va adera la UE, decât la cea vamală.

Referitor la politica internă, marea majoritate dintre respondenţi peste 90 la sută consideră că preşedintele trebuie să fie ales de popor. Cât despre modificarea altor prevederi mai sensibile din Constituţie, majoritatea celor chestionaţi nu le-ar susţine. Astfel, 65 la sută consideră că în Legea Supremă limba oficială trebuie să rămână cea moldovenească, iar peste 70 la sută consideră că neschimbat trebuie să rămână şi statutul de neutralitate a Moldovei. Şi asta în timp ce PL, promotorul aprig al ideii de modificare a Constituţiei, optează pentru limba română şi renunţarea la statutul de neutralitate.

Analistul politic Igor Boţan a ţinut să amintească că guvernarea şi-a asumat să modifice Legea supremă până la viitoarele alegeri parlamentare:

„Deci sunt aceste clivaje care fac dificilă, extrem de dificilă, adoptarea constituţiei. Eu nu ştiu la ce poate duce chestia asta, probabil noua Constituţie nu va fi adoptată pentru că e non-sens.”

Cu toate că în mare parte starea de lucruri în Moldova îi dezamăgeşte şi nemulţumeşte, majoritatea moldovenilor, arată sondajele, se simt mândri că sunt cetăţeni ai acestui stat. O stare pe care recunosc am simţit-o cu o intensitate maximă urmărind la micul ecran pe cei 22 de sportivi moldoveni la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra.

La ceremonia de deschidere cele 10 sportive care fac parte din lotul olimpic al Moldovei au purtat ii cusute din pânză topită cu dantelă albă şi roşie. Bluzele inspirate din tradiţionalul port popular românesc, fac parte din setul vestimentar oficial al sportivelor. Iată ce spune creatoarea de modă, Valentina Vidraşcu, autoarea ţinutei oficiale a lotului sportiv moldovenesc:

„Mi-au plăcut atît de mult sportivele care vor participa pentru au nişte caractere puternice, au voinţă, sunt muncitoare, sunt fantastice energia asta a lor o simţeam de la prima întâlnire. Şi vreau să vă spun că la probă toate feţele lor se luminau. Deoarece iile astea le înfrumuseţează. Ele sunt aşa mai puternice, mai bărbătoase, dar îmbrăcând iile ele devin mai feminine. Unicul lucru pe care mi-l doresc este ca ele să fie frumoase la această paradă. Iile astea o să vorbească de la sine, lumea care pricepe un pic ştie ce înseamnă la blouse roumain. Cred că ele dincolo de faptul că o să fie mândre că participă la aceste jocuri olimpice, o să fie mândre şi de ţara lor, de naţiunea lor, de poporul lor.”

Bărbaţii din echipa olimpică au purtat la festivitatea de deschidere costume de marcă franceză: un sacou bleumarin şi pantaloni albi. Totodată, fiecare olimpic avea câte un rînd de haine pentru recepţii şi ceremonii. Şi desigur, câte două echipamente de sport, unul dintre care de marcă autohtonă. O mie de euro - atît a costat vestimentaţia fiecărui sportiv.

Însă, ţinuta de gală şi cea sportivă nu sunt singurele elemente care reprezintă identitatea fiecărei echipe naţionale. După o tradiţie olimpică mai veche, echipele au şi o mascotă - un fel de talisman olimpic purtător de noroc. Republica Moldova pentru prima dată a avut o mascotă la Jocurile Olimpice din 2012. Numită „Drăguşor”, mascota este o jucărie de pluş cu cap de lup şi trup de şarpe, inspirată de la dragonul dacic. Istoricul Vlad Mischevca, cercetător în materie de heraldică, care a participat la selecţia mascotei, se declară convins că Drăguşorul moldovenesc va cuceri arena olimpică:

„Mascota echipei olimpice a Republicii Moldova este o jucărie nostimă care poată poartă numele de „Drăguşor”, adică dragon drăguţ. Şi el este practic al 23-lea membru al echipei olimpice a Republicii Moldova alături de ce 22 de participanţi. Şi dacă vorbim de drăguşor acesta este de fapt dragonul dacic. Care semnifică un simbol şi o tradiţie istorică de milenii a poporului nostru. Dragonul dacic ca un fel de steag poate fi găsit cu certitudine la triburile dacice. Asemenea dragonului dacic din antichitate, drăguşor vrea să consolideze şi să fortifice spiritul de echipă al olimpicilor moldoveni. Dacă va fi cu succes primită această drăguţă mascotă Drăguşor anul acesta, apropo în anul Dragonului vreau să cred că va fi utilizată şi în următoarele jocuri olimpice şi competiţii sportive.”

Mascota şi vestimentaţia sportivilor fac parte din simbolistica jocurilor olimpice, spune jurnalistul şi comentatorul sportiv Efim Josanu:

„Mascota este ultimul simbol al Comitetului Naţional Olimpic, mi se pare unul destul de reuşit. În ceea ce priveşte echipamentele este o tradiţie. Este echipament de paradă, este echipament de concurs, de antrenament. Ei bine, acum au fost şi designeri, au fost şi mari maeştri care au pregătit, au confecţionat aceste haine aşa încât echipa pleacă cu o bogată zestre demonstrativă. Sunt doar cîteva secunde atîta timp cît va fi arătată echipa în timpul ceremoniei festive, dar asta este foarte important pentru că ne priveşte o lume întreagă, miliarde de telespectatori. Totuşi accentul dacă îl punem pe festivitatea de paradă asta este prima impresie. Pînă la urmă lupta se dă acolo în arene, unde se dă lupta pentru medalii.”

Echipa olimpică a revenit în Moldova cu două medalii de bronz obţinute de halterofilii Cristina Iovu şi Anatolie Cârâcu. Rezultate mai modeste au obţinut alţi doi sportivi moldoveni, participanţi la Jocurile Paralimpice de la Londra. Este vorba despre Ştefan Roşca şi Larisa Marinenkova ambii imobilizaţi în scaunul cu rotile. Sportivii cu dizabilităţi fizice sunt mai neglijaţi nu doar de societate, dar şi de autorităţi. La această concluzie am ajuns discutând în ajunul paralympiadei cu secretarul Comitetului Paralimpic din Moldova, Ştefan Oprea:

„Nu aş vrea să dau acum vina pe nimeni, pentru că Dvs. şi toţi cunosc că Republica Moldova se află acum într-o situaţie dificilă din punct de vedere economic, financiar. Şi este greu să acumulezi sursele financiare suficiente ca să participi la campionate europene, mondiale care nu se desfăşoară la 100-200 de km, dar la 4-5 mii de km. Şi respectiv cheltuielile sunt foarte mari. Plus la asta, la noi mai mult se lucrează pe entuziasm, nu pe bază de profesionalism. Oamenii lucrează şi se antrenează din iniţiativă proprie nefiind susţinuţi nici dintr-o parte. dar oricum se găsesc oameni cu inimă mare care depun sufletul şi resursele lor, inclusiv cu resurse limitate se implică şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Şi asta sunt rezultatele, pe măsura investiţiei.”

Europa Liberă: Persoanele cu dizabilităţi, care totuşi decid să facă o carieră sportivă, cum sunt pregătiţi?

Ştefan Oprea: „În dependenţă de sportul pe care îl practică ei îşi au antrenorii lor, îşi au sălile lor de antrenament. Nevăzătorii au probele lor specifice, de obicei, sunt probe cu mingi care au clopoţei înăuntru. Jocurile pentru persoanele cu handicap locomotor sunt acomodate la mişcarea în cărucior. Şi vă spun iarăşi prin entuziasm aceşti oameni se ocupă.”

Europa Liberă: Cum credeţi, se atrage suficient de multă atenţie paralympiadei în raport cu olimpiada care recent s-a terminat?

Ştefan Oprea: La nivel internaţional sigur că se atrage atenţia, pentru că ţările din Vest sunt într-un fel mai avansate în ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi. Chiar de la ei vin iniţiativa ratificării convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dezabilităţi unde este stipulat absolut orice drept , inclusiv cele de educaţie fizică şi sport . Noi pe parcursul a mai multor ani cât am fost în cadrul Uniunii Sovietice persoanele cu dezabilităţi au fost cumva lăsate într-o parte, sau nu că lăsate de stat într-o parte, dar se dezvoltau separat de societate. Adică aveau întreprinderile lor, aveau organizaţiile lor, dar nu erau atât de implicaţi. În ultima perioadă, atât Societatea Orbilor din Moldova, cât şi Societatea Invalizilor, Federaţiile sportivilor cu deficienţe locomotorii şi nevăzători încearcă să implice aceste persoane în societate şi să pună accentul mai mult pe domeniul social, decât cel de caritate. Adică persoanele cu dezabilităţi pot fi, sau pot contribui şi ele la dezvoltarea economiei, la procesul democratic, se pot implica deplin şi în procesul de luare a deciziilor”.

Deocamdată, Moldova nu este o ţară „prietenoasă” pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru minorităţile etnice, sexuale şi religioase. Mai multe studii constată că aceste categorii continuă să fie discriminate. Pe de altă parte, toleranţa şi solidaritate sunt nişte valori umane considerate ale democraţiei şi ale lumii europene. Cum funcţionează sintagma „toleranţa şi omul de lângă mine” în Republica Moldova, ţară care se pretinde a fi una democratică? l-am întrebat pe dramaturgul Constantin Cheianu.

Constantin Cheianu: „Cred că noi suntem depărtişor de democraţie, deoarece mai continuăm să fim o civilizaţie rurală, adică o civilizaţie a satului, iar asta ce înseamnă, satul este din punctul acesta de vedere foarte, foarte restrictiv. Există o formulă consacrată a fi în rând cu lumea, care are bineînţeles şi o componentă morală, dar mai ţine şi de a fi sănătos, a fi bogat, a arăta bine, a arăta frumos. Tot ce nu se înscrie în acest stereotip, adică a fi bolnav, a fi beteag, a fi sărac, a fi lipit pământului, nu e în rând cu lumea şi merită să nu fie respectat şi a nu arăta bine a fi urât este iarăşi încă un motiv de discriminare. Mai există şi aşa zisul venetic, în satul meu, întotdeauna ştiu foarte bine că s-a cultivat un soi de superioritate şi desconsiderare faţă de cei care veneau din alte sate. Să zicem că se căsătorea un băiat sau o fată din satul nostru cu un cineva din altă parte, ăla trebuia să treacă printr-o sumedenie de examene ca să fie considerat cumva de-al nostru, de-al satului şi oricum nu trecea, rămânea un venetic, deci un cineva cu mai puţine drepturi şi merite decât ceilalţi. Din punctul ăsta de vedere această mentalitate şi eu o ştiu foarte bine, pentru că am crescut printre oamenii aceştia şi ştiu cît de cruzi pot fi ei, pot să nu aibă aproape deloc milă pentru ei, pentru că nu sunt în rând cu lumea. Biserica în sensul acesta este şi ea foarte fidelă mentalităţii acestea rurale. pe de o parte noi ca şi cum zicem că îmbrăţişăm nişte valori democratice, dar mentalitatea noastră este încă a unor oameni care nu sunt deloc pregătiţi pentru valorile democratice.”

Europa Liberă: Unii sugerează că toleranţa trebuie educată în rândul cetăţenilor? Cui îi aparţine responsabilitatea de a educa acest grad de toleranţa?

Constantin Cheianu: „Dacă într-o familie mama şi tata au această deschidere şi au această înţelegere a toleranţei este bine, dar dacă nu atunci este lăsat la discreţia grădiniţei unde treaba asta nu se prea cultivă, nici la şcoală, nici la facultate. în fiecare din verigile acestui lanţ dacă se găseşte întâmplător câte un om mai descuiat la minte, deci totul este lăsat la discreţia întâmplării, a unui cineva mai înţelept, mai luminat. Dar nu există, pe de o parte, un fel de strategie a guvernării, a statului şi nu există, pe de altă parte, o atmosferă în societate potrivită pentru asta. Sau abia văd germenii acestui început, ca să zic aşa, de cultivare a toleranţei şi în şcoli, şi în grădiniţe, şi în familie, dar încă mai suntem departe. Noi mai suntem victimele procesului acesta de început de învăţare de toleranţă.”

Ce ar fi ca în acest an să fim mai buni, mai înţelegători, mai iertători, mai toleranţi, în special faţă de cei pe care, cu sau fără intenţie, se întâmplă să-i discriminăm?