Linkuri accesibilitate

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a promulgat legea care a evitat „prăpastia fiscală”


FMI şi agenţiile de rating Moody’s şi Standard & Poor‘s au avertizat însă că economia americană rămîne în continuare instabilă.


Legea semnată de Obama e un compromis adoptat de ambele camere ale Congresului american, ea reduce impozitele pentru clasa mijlocie şi creşte taxele pentru cei foarte bogaţi. Economiştii avertizaseră că dacă „prăpastia fiscală” nu e evitată, Statele Unite, cea mai mare economie a lumii ar fi căzut din nou în recesiune. După ce noua legsilaţie a fost aprobată de Camera Reprezentanţilor miercuri, bursele din întreaga lume au avut creşteri importante. Dar Fondul Monetar Internaţional şi agenţiile de rating Moody’s şi Standard & Poor‘s au avertizat că economia americană rămîne în continuare instabilă pînă ce congressmenii nu iau măsuri substanţaile de reducere a deficitului Americii, care e cel mai mare din istoria omenirii, în valoare de 1.640 de miliarde de dolari. Cine a cîştigat şi cine a pierdut de pe urma compromisului dintre Casa Albă şi republicani? Un posibil răspuns de la corespondentul Europei Libere la Washington Valeriu Sela.

Trecerea acestui prag fiscal, la pragul dintre ani a fost un soi de „reality TV”, care a tinut cu sufletul la gura intreaga tara, tinind pentru multi loc de revelion.

Intre acestia si membrii Senatului American, care au dezbatut intreaga zi de 31 decembrie si au votat pe la 2, in dimineata primei zile a anului.

Apoi a urmat Camera Reprezentantilor, care a lasat sa pluteasca incertitudinea o zi intreaga pentru a se decide sa voteze de-abia cind bursele din Asia incepeau sa se deschida.

Principalul invingator este Barack Obama, care nu s-a lasat intimidat de retorica republicana si a reusit sa obtina majorari de impozite pentru cei mai instariti americani.

A facut concesii in aceasta privinta - cu care stinga propriului partid nu este de acord - dar i-a facut pe republicani sa renunte la unul dintre angajamentele lor programatice de a nu majora taxele, indiferent de imprejurari.

Paradoxal, invingator este si fostul presedinte Bush. Reducerile de impozite initiate de acesta, care au expirat la sfirsitului lui 2012 devin acum permanente. Interesant de remarcat este ca atunci cind Bush le-a propus, democratii s-au opus. Acum, ei sint cei care joaca rolul principal in permatizarea lor.

Autorii acordului - vicepresedintele Joseph Biden si liderul republican din Senat, Mitch McConnell - au profitat de relatia profesionala pe care au avut-o in Senat, ani de zile si au reusit acolo unde altii au esuat, intre care si presedintele Obama.

Intre cei care au pierdut se numara presedintele Camerei Reprezentantilor, republicanul John Boehner, care – ce e drept – a obtinut in cele din urma ce a dorit, aprobarea acordului, dar pe de alta parte, din perspectiva conservatoare a cedat teren considerat pina acum tabu, democratilor.

Cele intimplate au demonstrat ca Boehner nu isi poate controla propriul grup parlamentar si are o opozitie puternica in partid. Se anticipeaza ca el va obtine realegerea, dar are o pozitie mult slabita.

Deficitul bugetar este si el intre invinsi, cel putin deocamdata, pentru ca actualul acord il majoreaza cu circa 4 miliarde 600 de milioane de dolari in interval de zece ani.
XS
SM
MD
LG