Erau încă în toi reacţiile la hotărîrea lui Gérard Depardieu de a se instala în Belgia cînd o altă personalitate celebră anunţa o decizie similară: este vorba de Alain Afflelou, proprietarul unui mare lanţ de magazine de optică, ce a ales să-şi continuie afacerile în Marea Britanie. Să ne amintim că, în urmă cu foarte puţin timp, în luna septembrie, cel mai bogat om din Franţa, Bernard Arnault, stîrnise scandal manifestîndu-şi opţiunea pentru cetăţenia belgiană.
Situaţia nu este nouă. De multă vreme mari artişti, ca Charles Aznavour şi Johnny Hallyday, îşi au domiciliul fiscal în străinătate, sau mari sportivi precum Yannick Noah. Numai că fenomenul a încetat să mai fie specific marilor vedete; numeroşi întreprinzători tineri, spre exemplu, s-au stabilit la Londra, considerînd că Anglia oferă un mediu mai propice iniţiativei libere. Au fost destui analişti economici care au tras semnalul de alarmă şi au avertizat asupra consecinţelor unei politici fiscale aberante. Avertismente pe care guvernul francez socialist a ales să le ignore mergînd şi mai departe în direcţia măririi taxelor şi impozitelor care, conform promisiunilor electorale, pot ajunge pînă la 75%. Ceea ce este uriaş.
Acest nivel de impozitare, aşadar, a fost considerat inacceptabil de către Depardieu, Arnault şi Afflelou. În special primii doi au avut parte de atacuri violente, fiind acuzaţi de meschinărie şi de lipsă de simţ civic. Interesant e că exilul fiscal al tenismenului Yannick Noah nu stîrnise pînă acum revolta nimănui. Dar Noah are opţiuni politice manifeste de stînga, pe cînd Depardieu, fără să fie un om de dreapta, l-a susţinut pe Nicolas Sarkozy în ultimele campanii electorale. Ieşirii necontrolate a primului ministru Jean-Marc Ayrault, care a spus că Depardieu are un comportament „jalnic”, imensul actor i-a răspuns cu o scrisoare publică plină de miez şi de forţă polemică, arătînd că nimeni n-are dreptul să-i dea lecţii de patriotism. Comentarii acide stîrnise şi cazul lui Bernard Arnault. Or, omul de afaceri şi-a construit averea investind inteligent, dezvoltînd mărci faimoase ca Louis Vuitton sau Christian Dior, mărci care asigură renumele Franţei şi care creează zeci de mii de locuri de muncă. A-i sufoca cu taxe şi impozite pe cei bogaţi în ideea că-i protejezi pe cei săraci e o strategie greşită; e regretabil că guvernul francez perseverează în această politică populistă şi ineficientă în plan economic.
Situaţia nu este nouă. De multă vreme mari artişti, ca Charles Aznavour şi Johnny Hallyday, îşi au domiciliul fiscal în străinătate, sau mari sportivi precum Yannick Noah. Numai că fenomenul a încetat să mai fie specific marilor vedete; numeroşi întreprinzători tineri, spre exemplu, s-au stabilit la Londra, considerînd că Anglia oferă un mediu mai propice iniţiativei libere. Au fost destui analişti economici care au tras semnalul de alarmă şi au avertizat asupra consecinţelor unei politici fiscale aberante. Avertismente pe care guvernul francez socialist a ales să le ignore mergînd şi mai departe în direcţia măririi taxelor şi impozitelor care, conform promisiunilor electorale, pot ajunge pînă la 75%. Ceea ce este uriaş.
Acest nivel de impozitare, aşadar, a fost considerat inacceptabil de către Depardieu, Arnault şi Afflelou. În special primii doi au avut parte de atacuri violente, fiind acuzaţi de meschinărie şi de lipsă de simţ civic. Interesant e că exilul fiscal al tenismenului Yannick Noah nu stîrnise pînă acum revolta nimănui. Dar Noah are opţiuni politice manifeste de stînga, pe cînd Depardieu, fără să fie un om de dreapta, l-a susţinut pe Nicolas Sarkozy în ultimele campanii electorale. Ieşirii necontrolate a primului ministru Jean-Marc Ayrault, care a spus că Depardieu are un comportament „jalnic”, imensul actor i-a răspuns cu o scrisoare publică plină de miez şi de forţă polemică, arătînd că nimeni n-are dreptul să-i dea lecţii de patriotism. Comentarii acide stîrnise şi cazul lui Bernard Arnault. Or, omul de afaceri şi-a construit averea investind inteligent, dezvoltînd mărci faimoase ca Louis Vuitton sau Christian Dior, mărci care asigură renumele Franţei şi care creează zeci de mii de locuri de muncă. A-i sufoca cu taxe şi impozite pe cei bogaţi în ideea că-i protejezi pe cei săraci e o strategie greşită; e regretabil că guvernul francez perseverează în această politică populistă şi ineficientă în plan economic.
