Linkuri accesibilitate

Ideea PLDM nu-i aparține lui Filat


În una din discuțiile avute anul acesta cu un conațional, acesta mă întreba și în același timp se întreba de ce un Filat a format un partid, de ce nu s-a apucat el, conaționalul, să facă partid? În felul acesta parcă ar fi încercat să pună la îndoială faptul că ideea partidului i-ar fi venit lui Filat. Prin 2008, cînd PLDM abia apăruse, dl Filat spunea că baza PLDM a fost pusă de către o echipă de tineri și este adevărat că niciodată nu l-am auzit să zică precum că ideea i-ar fi aparținut.

Din cele spuse de cei care între timp au reușit să părăsească PLDM-ul, mulți dintre ei chiar membri-fondatori, printre care Alexandru Tănase, Mihai Godea, Vitalie Nagacevschi, Călin Vieru, plecarea lor a fost motivată în special de faptul că nu era foarte clar cum se iau deciziile în interiorul partidului; multe decizii aparent le lua Filat de unul singur, întrucît nu aveau loc discuții.

Luînd în calcul toate cele de mai sus, putem presupune că într-adevăr ideea formării PLDM nu-i aparţine lui Filat şi că în spatele partidului s-ar afla altcineva care dictează politica partidului.

La întrebarea cine oare să fie omul din umbră în PLDM, care-l ghidează foarte profesionist pe Vlad Filat, succesul electoral înregistrat de liberal-democraţi mă duce la gîndul că acesta este foarte experimentat. Întrucît experiența politică o obții doar activînd în politică, înseamnă că presupusa persoană a deținut importante funcții publice.

În Republica Moldova se știe că electoratul votează liderul și nu doctrina politică. Respectiv, mă întreb, cum va reacționa electoratul cînd va afla că un lider politic este de fapt „marioneta” politică a unui fost politician, care preferă să stea în umbră și care este adevăratul păpușar al PLDM?
XS
SM
MD
LG