Cazul Sorin Paciu: un test pentru justiţie, presă şi clasa politică din Moldova

Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit. La microfon e Vasile Botnaru, autorul şi prezentatorul emisiunii Punct şi de la capăt. Astăzi vom vorbi despre ţara în care trăim şi despre oamenii cărora le-o încredinţăm, cu tot cu vieţile noastre şi ale copiilor noştri. Despre aceasta, de fapt, discută acum toată lumea, având drept prilej tragicul accident din rezervaţia Pădurea Domnească, soldat cu moartea unui om. Accident „de muncă”, astfel l-a calificat directorul de la Moldsilva...

Cine oare muncea din greu acolo, domnule Lupu?

Atunci când rândul trecut i-am întrebat pe musafirii emisiunii mele dacă evenimentele anului 2012 probează victoria binelui sau a răului, nu aveam de unde să ştim că, exact în acele zile, un bine contrafăcut ne făcea un cel mai mare rău posibil, societăţii în întregime şi breslei apărătorilor legii, care se dă de ceasul morţii, ca să convingă finanţatorii externi, pardon, partenerii strategici că încrederea, însoţită de fonduri importante, nu e apă de ploaie.

Un coleg de breaslă, descumpănit ca şi mine, sublinia că tocmai comportamentul profesional al judecătorilor şi procurorilor reveniţi de la vânătoarea „domnească” este argumentul ultim de care se temea, probabil, preşedintele Timofti, atunci când încerca să convingă societatea că salariile magistraţilor trebuie să fie mărite, chiar dacă bugetul nu are bani şi pentru doctori, învăţători, şi bibliotecari.

Aşadar, în studioul de la Chişinău al Europei Libere se află Cornelia Cozonac, directorul Centrului pentru Investigaţii Jurnalistice şi Alina Radu, directorul „Ziarului de Gardă”, instituţia de presă care se specializează şi ea pe aceeaşi muncă de investigaţie.

Europa Liberă: Chiar dacă este o meserie absolut ingrată să încerci să rescrii trecutul, totuşi am să încerc să vă adresez următoarea întrebare: dacă Republica Moldova ar fi fost o ţară normală, ar fi făcut parte din spaţiul spre care pretindem că ne mişcăm, cum s-ar fi derulat această poveste tragică? Ce s-ar fi întâmplat după acel incident la vânătoare în ţara lui Dirk Schuebel, de exemplu, sau în ţara ambasadorului american, care ambii ambasadori s-au arătat, cel puţin, nedumeriţi de modul în care a fost gestionată această situaţie tragică? Deci, dacă ar fi fost alta Republica Moldova, cum ar fi trebuit să procedeze procurorul general? Să iasă la televizor, să zicem, în ziua de Crăciun şi să spună: „Domnilor, am participat la o vânătoare, la care a murit un om. Domnilor, vă rog să mă trimiteţi pe banca de rezervă pentru că sunt implicat”. Sau judecătorul Creţu, care aflăm, iată cu întârziere, că este suspectul cel mai probabil, ce ar fi trebuit să spună, acoperit fiind de prezumţia nevinovăţiei? Ce şi, mai ales, când ar fi trebuit să spună?

Alina Radu: „Din punctul nostru de vedere, trebuia să se întâmple aşa cum au nevoie cetăţenii să ştie. Da, trebuia, a doua zi, să se prezinte fiecare oficial în parte sau toţi împreună şi să zică: „Noi am participat la un eveniment la care a avut loc o tragedie. S-a întîmplat: x, y şi z – aceasta putem spune. Dar deoarece noi deţinem această funcţie, unul de procuror general, unul – de vicepreşedinte al unei instanţe judecătoreşti, unul de preşedinte” şi cine mai era acolo. Nu cum zici tu, Vasile: „Vă rog, retrageţi-mă”, dar să zică: „Eu mă retrag”. Şi nu aşa cum s-a întâmplat: „Am plecat în vacanţă”. Dar ...„Eu mă retrag profesional, ca să aibă loc o anchetă independentă în care eu nu voi avea nicio influenţă. Şi voi fi doar martor, dacă decide colegiul de anchetă sau voi fi victimă, dacă decide colegiul de anchetă”.

Europa Liberă: Cornelia, dar unde scrie aceasta că anume aşa ar fi trebuit să facă? Scrie în vreun cod, măcar deontologic, dacă nu unul de procedură?

Cornelia Cozonac: „Codul deontologic şi al judecătorului, şi al procurorului prevede că ei trebuie să aibă o reputaţie ireproşabilă. Ei nu trebuie să întreprindă nimic ce ar prejudicia imaginea justiţiei, imaginea procuraturii.”

Europa Liberă: Bine, dar aceasta e o noţiune foarte laxă: poţi să zici că nu are dreptul să poarte pantofi portocalii, că aceasta tot prejudiciază.

Cornelia Cozonac: „Da, codul nu are nişte prevederi foarte clare pentru anumite situaţii. Dar în situaţia dată ţine mai mult de onoarea procurorilor, procurorului general, judecătorilor să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat. Şi instituţia, Procuratura şi Ministerul de Interne erau obligaţi, de fapt, să facă un comunicat public privind cazul acesta. Pentru că ei fac comunicate pe orişicare alte cazuri. Şi, în aceeaşi zi, s-a mai comis o crimă la Făleşti, şi s-a dat comunicat, şi nu s-a spus nimic despre incidentul de la vânătoare.”

Europa Liberă: Dar de ce, cum credeţi?

Alina Radu: „Pentru că au vrut să scape de puşcărie şi pentru că au vrut să-şi păstreze funcţiile publice care nu înseamnă pentru ei doar un salariu. Înseamnă pârghii de influenţă pentru totdeauna.”

Europa Liberă: Bine, Alina, dar aceasta înseamnă că ei au avut chiar speranţa să îngroape cazul, astfel încât să nu ştie nimeni?

Alina Radu: „Eu aşa am înţeles că, până astăzi, glontele cu care s-a tras nu există ca probă la dosar. Despre ce vorbim? Cum vom stabili cine e vinovat? Şi de ce acuzăm o persoană – şi, probabil, se va decide că cineva e vinovat – dacă nu există glontele? Cum a dispărut el de la locul faptei? Şi la locul faptei erau nişte ditamai persoane foarte, foarte profesioniste în domeniu: un procuror general care se numeşte anchetator-şef, judecător, deci persoane cu bună pregătire în criminalistică... au dispărut probele. Deci ele nici nu au fost colectate.”

Europa Liberă: Adică şi acuma justiţia continuă să ducă de nas societatea?

Alina Radu: „Păi, dar nu există la dosar, din câte am înţeles, testele de alcoolemie ale participanţilor la această vânătoare „veselă”. De ce nu s-au făcut? Că aceasta este obligatoriu. Şi atunci când în regulament scrie că este interzis consumul de alcool în timpul vânătorii – mă rog, după, probabil, nu – trebuia să se facă un test: nu e o eroare de alcoolism, nu e o eroare de „x”, de „y”, de „z.”

Europa Liberă: În schimb, au ridicat toate registrele în care sunt trecute nişte nume pe care ar vrea să le ştie premierul Filat şi nicidecum nu le află.

Alina Radu: „Da. Multă lume nu poate să afle. Deci am avut atâţia oficiali şi nu se cunosc o grămadă de lucruri, şi suntem minţiţi că nimeni nu ştie. Daţi-mi voie eu să zic atât: nu vreau să mai ascult nimic de la procurorul general decât un anunţ despre propria demisie. De ce? Pentru că, la 26 decembrie, după acest grav incident care s-a soldat cu omor şi înmormântare la care o fi participat şi el, domnul procuror general a mers la şedinţa
Consiliului Superior al Magistraturii, a stat de rând cu judecătorii şi cu ministrul justiţiei, şi cu toţi care erau acolo, nu a spus niciun cuvânt despre aceasta, şi apoi a plecat în vacanţă. Eu nu mai am niciun gram de încredere într-un demnitar public care procedează aşa.”

Europa Liberă: Dar nu există un text scris care îl obligă să facă altfel. Doar ceea ce numiţi dumneavoastră bunul simţ.

Alina Radu: „Să tăinuieşti o crimă? Eu ştiu că e scris şi prin Codul Penal, nu?”

Cornelia Cozonac: „Eu tot nu pot să înţeleg de ce procurorul sau cum putea să meargă în vacanţă, chiar dacă era programată, în situaţia în care el trebuia să gestioneze un caz, de fapt, grav.”

Europa Liberă: Ieşit din comun, din punctul nostru de vedere. Dar din punctul lui de vedere, este un caz ordinar. El nu se simţea vinovat. A lăsat cheia de la birou cuiva, adjunctului şi a plecat omul.

Alina Radu: „A instituit interimatul.”

Cornelia Cozonac: „Din punct de vedere legal probabil o fi procedat corect, deşi chiar tărăgănarea cercetării cazului nu cred că a fost corectă din punct de vedere
legal. Şi vom vedea ce vor spune comisiile care urmează a fi instituite. Eu, de exemplu, cred că s-a încercat, în aceste două săptămâni, să se acopere acest caz, să se găsească legalitate pentru acţiunile celor care au fost la vânătoare.”

Europa Liberă: Adică retroactiv să se muşamalizeze într-adevăr?

Cornelia Cozonac: „Da. Eu cred că au fost mai multe încălcări. Cred că au fost încălcări legate de vânătoare: cine şi cum a participat, cine avea dreptul, cine nu avea dreptul, dacă aveau, în genere, dreptul să meargă la vânătoare, în ce stare erau, cum zice Alina. Şi au încercat să dea cât de cât o legalitate, să acopere, de fapt, aceste ilegalităţi cu documente sau cu probe. Sau să îndepărteze probele.”

Europa Liberă: În timpul discuţiilor în presă, de pe reţelele de socializare, auzeam voci indignate care spuneau: „Domnilor, aceasta seamănă perfect, de exemplu, cu vânătorile ceauşiste sau brejneviste”, dacă vreţi şi societatea se indignează. Dar oamenii aceştia, care au fost la vânătoare, nu se simt neapărat în ipostaza aceasta. Ei se simt protejaţi şi de proceduri şi de, vezi Doamne, că ei s-au dus acolo cetăţeni ordinari, au şi ei dreptul la viaţa lor, aceasta de vânători, viaţă privată. Deci cum să ne întâlnim noi pe aceleaşi criterii, Alina? Cum să vorbim noi în acelaşi limbaj? Ceea ce pentru societate pare strigător la cer, faptul că a mers bine mersi, n-a avut niciun fel de jenă procurorul sau unul din judecători, care a mers şi a judecat, imediat după aceasta, având pata aceasta pe conştiinţă, iar ei nu consideră aşa.

Alina Radu: „Vasile, de ce trebuie neapărat să ne întâlnim? Eu cred că ei trebuie să stea în altă parte, deoparte de… nu zic de mine sau de tine, sau de reporteri, dar de cetăţeni, de majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Alina, ei sunt vârful sistemului.

Alina Radu: „Da. Avem zece închisori în Republica Moldova, care sunt pline de nişte oameni. Şi majoritatea de acolo nu acceptă că ei au greşit, când au omorât, când or fi furat, când or fi nu ştiu ce... Aşa şi câţiva, nu zic, Doamne fereşte, toţi, câţiva funcţionari nu acceptă că au furat. Ei consideră că şi-au luat un bun de care aveau nevoie sau pe care l-or fi meritat. Eu vreau să revin puţin la şedinţa din 26 decembrie a Consiliului Superior al Magistraturii. Dacă domnul Zubco nu a găsit de cuviinţă, ca procuror general, şi ca membru al acestui Consiliu să se recuzeze imediat de acolo, cel puţin, el este acolo ales sau numit, sau cum este ca să monitorizeze situaţia judecătorilor, şi el trebuia să anunţe: „Oameni buni, un judecător e principalul suspect într-un caz de omor. El nu poate să meargă la serviciu. Noi trebuie să discutăm situaţia lui”. Exact aşa cum s-a făcut la şedinţa din ianuarie deja a Consiliului Superior al Magistraturii. De ce aceiaşi oameni, la 26 decembrie, nu au discutat acest caz? Şi aceeaşi componenţă a Consiliului Superior al Magistraturii deja a discutat şi nu doar a discutat, dar a şi acceptat cererea lui Creţu de a se retrage din funcţia de judecător şi vicepreşedinte al unei instituţii? Poate cineva să ne explice logica aceloraşi funcţionari? Iată, mă uit aici peste Codul de activitate a judecătorilor şi se vorbeşte atâta de demnitatea funcţiei, independenţa, imparţialitatea, prestigiul profesiei de judecător. Unde este el?”

Europa Liberă: Poate aceasta înseamnă prestigiul profesiei? Să tacă, chiar atunci când ştie ceva?

Alina Radu: „Aceste cluburi selecte, care se duc astăzi la vânătoare, mâine la saună... „Ziarul de Gardă” a scris şi despre procurori, care îşi petrec nopţile cu minore în cluburi de noapte sau în case private şi tot nu s-a luat încă nicio decizie. Deci umblatul la saună, la cluburi, la cazinouri, judecători cu procurori, cu avocaţi, miroase puţin a altceva, şi e sigur o activitate care dăunează integrităţii lor.”

Europa Liberă: Revenind la CSM. Dar cum se simt ceilalţi membri ai CSM-ului, oameni oneşti, integri, bine mersi care nu merg la saune şi la vânători? Deci ei au devenit volens nolens părtaşi ai acestui gest, nu ştiu să-l calific, al domnului Zubco. Ei cum se simt? Avalanşa aceasta, de fapt, iată o vedem cum se acumulează. Tot aşa, de exemplu, reacţionează acuma domnul Stoianoglo la solicitările Europei Libere să ne spună ce are de gând să facă Parlamentul, urmare a demersului public, făcut de preşedinţie, dânsul se ascunde după faptul că nu a primit scrisoarea fizică, scrisă pe hârtie. Eu am pariat în redacţie, am spus: „Acest răspuns îl vom avea de la parlamentari” şi acesta-l avem.

Alina Radu: „Ai câştigat un pariu.”

Europa Liberă: Am câştigat un pariu. Deci în momentul în care şi Dirk Schuebel, şi ambasadorul american, şi nu ştiu cine mai trebuie să reacţioneze, Barroso, mi se părea că ar trebui să cadă cerul, dar cerul nu cade. De ce se întâmplă aceasta? Este un fel de legământ?

Cornelia Cozonac: „Există o solidaritate nesănătoasă de breaslă, aş crede eu, pentru că aceasta se întâmplă. Nu este primul caz când procurorii se solidarizează şi nu-i scot în vileag pe cei care le afectează prin comportamentul lor imaginea instituţiei. La fel se întâmplă şi în mediul judecătoresc. Şi vedem că şi la Parlament nu se grăbesc prea repede să analizeze comportamentul acestor demnitari de stat. CSM-ul ar trebui să convoace Comisia de Etică şi să analizeze comportamentul judecătorilor care au fost acolo şi comportamentul lor ulterior. La fel ar trebui să se convoace şi Consiliul Superior al Procurorilor, care analizează comportamentul procurorilor. Referitor la această anchetă, tot Consiliul Superior al Procurorilor ar trebui să decidă cine
cercetează cazul, dacă este vizat procurorul general, de exemplu. Ar fi trebuit să urmeze mult mai multe acţiuni ale organelor de drept imediat după acest incident. Dar şi acum, când opinia publică a făcut presiuni asupra acestor instituţii şi ele cât de cât s-au mişcat din loc, din păcate, lucrurile merg cum merg la noi şi avem situaţia aceasta. Se reacţionează cu greu şi eu mă bucur, de fapt, că presa a început să mai facă presiuni şi s-a solidarizat, într-un fel. Şi anumite cazuri de interes public sunt deja preluate de mai multe medii de informare, pentru că anterior una-două publicaţii dezghiocau un caz sau altul sau una-două televiziuni, sau uneori televiziunile, în genere, se făceau a nu… a trece cu vederea anumite cazuri.”

Europa Liberă: Da, Cornelia. Dar totuşi cazul a fost scos pe piaţă de Sergiu Mocanu şi nu de un ziar. Aceasta nu ne dă nouă, presei, o notă proastă?

Cornelia Cozonac: „Da. Era bine dacă cazul venea de la jurnalişti. Dar aici s-a tăinuit la nivel înalt, şi până la urmă…”

Europa Liberă: Nu. Dar un om care s-a dus cu informaţia la Mocanu a stat şi a ezitat, şi nu s-a dus la un ziar de gardă, de exemplu, dar s-a dus la Sergiu Mocanu. De ce?

Cornelia Cozonac: „Eu aş tinde să cred că pentru a i se da o tentă politică acestui caz, şi probabil informaţia a venit tot de la cineva din structurile de vârf ale puterii, nu de la oamenii care au fost acolo. Pe mine mă surprinde.”

Europa Liberă: Am înţeles ipoteza. Totuşi să ne uităm un pic în ograda aceasta, dacă tot dumneata ai întors oiştea spre presă. Alina, presa s-a comportat diferit, ca să nu spunem mai dur. De ce s-a întâmplat aşa?

Alina Radu: „Presa, din păcate, parcă este foarte diversă şi multă, dar, dacă ne uităm atent, este partajată pe principii politice. Şi atunci acest caz ne-a făcut un rău
mare. Câteva instituţii de media şi-au arătat atitudinea şi simpatiile politice foarte evident, dar totodată cred că ne-a făcut un serviciu, pentru că e bine ca publicul să înţeleagă foarte clar dacă o instituţie de presă ţine partea unei instituţii politice. Acuma, cel puţin, aceste instituţii de media vor avea nevoie de mai mult efort, ca să-şi spele imaginea. Iar instituţiile de media, care au lucrat onest pentru elucidarea problemelor pe acest caz, au câştigat poate în imagine, chiar dacă a fost o muncă grea.”

Europa Liberă: Totuşi, despre proceduri, deontologie, dacă judecătorii şi procurorii nu ne dau acest exemplu de onestitate, presa cum ar trebui să se comporte ca să fie onestă? Adică şi să acopere nevoia de transparenţă într-un caz grav, dar să nu afecteze totuşi nici interesele unei anchete procedural corecte, dar să nu afecteze nici sentimentele familiei îndurerate, care acuma televiziunea venind şi întrebând: „Dar într-adevăr aţi incinerat trupul? Dar într-adevăr vi s-a plătit să tăceţi?”. Deci se poate găsi un echilibru, Cornelia?

Cornelia Cozonac: „Cu siguranţă. Jurnaliştii tot timpul trebuie să-şi pună întrebări, atunci când investighează, când încearcă în mod operativ să administreze, să obţină nişte probe şi să vină să fie cât mai rapid în obţinerea informaţiei, trebuie să-şi pună întrebări dacă nu încalcă drepturile cuiva. Şi atunci când este vorba de omoruri,
unde chiar o familie este îndurerată, cred că în situaţia aceasta ar trebui să fie foarte atenţi cum vorbesc cu rudele, cu familia, cu copiii, mai ales. Pe de altă parte, dacă familia zice că nu ar vrea să vorbească despre acest caz, jurnalistul este obligat să respecte decizia sau cererea celor din familie.”

Europa Liberă: Dar familia are dreptul, de exemplu, să interzică să se publice pe prima pagină de ziar sau să dea la televizor imaginea crucii, imaginea mormântului? De exemplu, ar putea familia să intervină să, eu ştiu, oprească această publicitate atât de largă?

Cornelia Cozonac: „Teoretic familia are dreptul să ceară. Deja este la latitudinea ziaristului, sau redacţia poate să discute cazul şi să vadă în ce măsură poate să respecte cererea familiei. Pentru că, atunci când este vorba de un caz de interes public, trebuie să primeze interesul public şi tot timpul trebuie să se cântărească ce este mai important. Sigur că trebuie să se ţină cont de drepturile persoanei, dar în acest caz nu ştiu dacă putea presa să nu publice imagini cu această victimă. Pentru că este un caz de interes major şi aici deja vizează şi comportamentul organelor de drept, şi este greu să spunem ce era bine, şi ce nu era bine să se facă în situaţia aceasta, cu referire strictă la familia victimei.”

Europa Liberă: Alina, dumneata eşti managerul de ziar care ai avut, probabil, această îndoială, atunci când trebuia să dai amănunte. Deci ai stat la îndoială ca să publici sau nu, sau cât de mulţi poţi să intre în viaţa privată a acestei victime?

Alina Radu: „Nu doar că am avut îndoială. Noi chiar am discutat la şedinţa redacţiei: acuma ce facem? Pentru că reporterul nostru, reporterii au mers şi s-au întâlnit, au încercat să dialogheze cu cât mai mulţi participanţi şi părţi vizate, deci nu doar cu cei care au fost la vânătoare, cu cei de la Moldsilva. Unul dintre reporteri a ajuns şi la biserică, unde, mă rog, iarăşi nu am urmărit situaţia decedatului, dar ne interesa care dintre politicienii vizaţi au fost la înmormântare. A ajuns reporterul şi la cimitir, a făcut fotografii peste tot. Şi atunci am discutat: „Dăm noi fotografii cu mormântul decedatului sau nu?” Aici vreau
să vă spun că s-au comis excese de pe ambele părţi. Pe de o parte, am înţeles că au fost reporteri, chiar straniu deja... Când ai acces la nişte mijloace, trebuie să te gândeşti dacă faci întotdeauna uz de aceste mijloace. Deci reporterii cu camere ascunse au umblat prin cimitir... Nu ştiu dacă printre morţi trebuie să mai foloseşti camere ascunse, sau printre cruci. S-a umblat cu camere ascunse prin biserică, peste tot. Nu e nevoie de această paranoia. Probabil, e mai bine dacă eşti reporter şi te prezinţi, şi zici: „Vreau să ştiu mai multe despre aceasta şi vreau să fac şi eu o poză.”

Europa Liberă: Adică soluţia este să vii cu faţa descoperită?

Alina Radu: „Probabil că da. Mai ales, când e vorba de o
persoană decedată. De ce totuşi noi am publicat poze cu mormântul? Doar pentru că am primit foarte multe apeluri şi semnale de la cetăţeni că această persoană ar fi fost incinerată, că ar fi fost scoasă din ţară, că… Şi atunci sigur că nu ne-am mai permis să scotocim în mormânt, pentru că e o durere pentru această familie. Dar ne-am permis să prezentăm acest mormânt acoperit de coroane şi de zăpadă, unde se vedea clar că nu s-a umblat în ultimele zile, pentru că nu puteai să aranjezi aşa exact lucrurile. Deci doar de aceasta. Dar, în fond, presa din Moldova simplifică lucrurile şi-i pare mai uşor să prezinte o victimă, un mormânt, o cruce, o femeie plânsă, un copil necăjit, decât să vâneze oficialul sau persoana publică acuzată de ceva.”

Europa Liberă: Să vâneze între ghilimele, că acuma e un cuvânt compromis.

Alina Radu: „Da, da, sorry. Deci aceasta ar trebui presa…”

Europa Liberă: Adică să refacă filmul întâmplării?

Alina Radu: „Şi să urmărească greşeala oficialului public, eroarea de buget, mă rog, în diferite situaţii şi nu să urmărească mereu această victimă.”

Europa Liberă: A propos, de acest scop, Alina, sunt convins că iar aveţi o experienţă şi dumneata, şi Cornelia, cum să faci investigaţii ca să nu afectezi, să prejudiciezi pe bune probele? Pentru că un procuror isteţ cred că ar fi interesat să afecteze o probă, dând-o pe mâna presei ca după aceea, ajungând în judecată cu o probă de aceasta terfelită prin presă, judecătorul spune: „Domnilor, aceasta nu mai e probă. Alta”. Şi atunci să cadă de la sine dosarul. Şi noi, presa, să fim părtaşii distrugerii dosarului. Deci cum faci în situaţia aceasta?

Alina Radu: „Noi încă nu am ajuns la etapa când să discutăm dacă prejudiciem probele. Adică, mă rog, discutăm, dar…”

Europa Liberă: Nu neapărat în cazul acesta, dar în altele.

Alina Radu: „Şi în altele, să zicem cazurile din aprilie. Aşa am fost purtaţi cu bombonica: „Nu vă băgaţi, că prejudiciem probele. Prejudiciem probele”. Şi aceste dosare au finalizat cu nimic, până astăzi. Noi trebuie să mergem pe ceea ce e de interes public. Şi atunci când
avem bănuieli rezonabile că ar putea fi tăinuite probele, că ancheta ar putea fi contrafăcută, că au fost ascunse nişte elemente ale crimei, e mai bine să facem gălăgie. Pentru că acuma vedem: procurorul general, judecători... nu s-a spus nimic câteva săptămâni. Gata, nu mai avem niciun fel de încredere şi avem bănuiala rezonabilă că lucrurile sunt ascunse, şi trebuie să comunicăm publicului cât mai mult posibil.”

Europa Liberă: Da, e strigător la cer e ce spunea domnul Creţu: „Nu vă mai băgaţi atâta. Când o să vină vremea, o să aflaţi.” Era halucinantă această replică.

Cornelia Cozonac: „Jurnalistul trebuie să caute şi să aducă oricare din probele pe care le obţine şi consideră că ele pot închega un material sau pot fi un detaliu important pentru materialul său de investigaţie, indiferent ce zice procuratura sau organul de urmărire penală. Pentru că ei vor zice şi vor încerca să obstrucţioneze presa, ori de câte ori vor putea. Şi ei nu oferă informaţia pentru tot, făcând referire că se prejudiciază ancheta. Ziaristul are libertatea pentru că el are mai puţine instrumente decât organul de drept de a obţine informaţii. Şi deci el poate să obţină din oricare surse informaţia de care are nevoie sau pe care o poate obţine. Şi el este liber să o utilizeze.”

Europa Liberă: Contează mult şi cum o prezintă, doar n-o prezintă drept probă. O prezintă drept parte a unui plan ipotetic, nu?

Alina Radu: „Da, a unei investigaţii jurnalistice şi dacă ea este veridică, documentată, ziaristul are siguranţa că este o probă corectă, un detaliu corect, documentat, atunci el poate să-l folosească, indiferent de ce zic sau ce spun reprezentanţii organelor de drept.”

Europa Liberă: Ce ţin eu minte şi la sigur, şi Alina ştie aceasta foarte bine, ţin minte dintr-o vizită la Universitatea din Columbia unde se predă ca materie jurnalismul de investigaţie şi acolo unul din profesori spunea: „E treaba procurorilor să-şi protejeze probele”.

Cornelia Cozonac: „Este adevărat.”

Alina Radu: „Eu cred că noi, jurnaliştii, nu trebuie să ne gândim cum să protejăm munca procurorilor, inclusiv probele lor. Noi trebuie să ne gândim la cetăţean: să nu prejudiciem cumva o victimă care o fi şi aşa victimizată. Şi să ne gândim la cetăţean, cum îl informăm cât mai bine, cât mai amplu şi cât mai complex.”

Europa Liberă: Ca să nu se întâmple ceea ce s-a întâmplat cu cazul acesta.

Alina Radu: „Da.”

Europa Liberă: Cum s-a încercat muşamalizarea. Şi s-ar putea chiar să aibă succes. Întrebarea disperatului, că toată lumea acuma o pune: credeţi într-o decizie judecătorească adevărată, corectă echitabilă, până la urmă, Alina, în acest caz?

Alina Radu: „Eu cred într-un singur lucru: că noi trebuie să continuăm să muncim. Noi jurnaliştii, societatea civilă şi toţi cetăţenii. Şi numai aşa vom obţine ceva. Eu n-am ajuns să mă gândesc atât de departe. Eu ştiu că aici mai sunt mulţi paşi de făcut, până la decizia judiciară. Trebuie să facem presiuni în fiecare zi. Şi să solicităm efort adecvat din partea autorităţilor în fiecare zi. Trebuie să solicităm să se verifice dacă într-adevăr e doar un suspect sau mai mulţi, să se facă ancheta, apoi să se transmită dosarul în judecată. Deci până acolo e foarte departe.”

Europa Liberă: Adică să nu ne gândim la dreptate, să mergem spre ea... Cornelia, dumneata crezi că se va face dreptate sau nu?

Cornelia Cozonac: „Eu am mari îndoieli că această anchetă va fi una corectă. Deşi mi-aş dori să ajungem să vedem anchete duse la bun sfârşit, cu probe, cu detalii multe, cu persoane condamnate pe drept. Deocamdată am rezerve pentru că cazul a început cu stângul, într-un fel, adică a ancheta a început cu stângul în cazul dat.
Vom vedea. Va fi un test şi pentru organele de justiţie, şi pentru presă, până la urmă, şi pentru clasa politică. Pentru că, dacă la acest caz s-au referit şi diplomaţi străini, cazul este de rezonanţă. Vor sta cu ochii pe el nu numai opinia publică locală, presa, dar şi opinia internaţională, structurile internaţionale. Eu am îndoieli referitor la corectitudine în ancheta aceasta, dar cred că dacă se vor face presiuni poate ajungem să vedem o anchetă corectă.”

Europa Liberă: Ştiţi, acuma cel mai puţin îmi pasă de reacţia presei şi a demnitarilor, diplomaţilor străini şi aşa mai departe. Grija mea cetăţenească este că, dacă se mai întâmplă, Doamne fereşte, aşa ceva, din păcate, am văzut ce reflexe au demnitarii, şi pe noi aceasta trebuie să ne preocupe: să ne apărăm de aceste întâmplări şi de aceste reflexe, să nu nimerim în această moară. Şi atunci îi dau dreptate Alinei: nu trebuie să ne gândim dacă va câştiga dreptatea, trebuie să ne apărăm cu tot ce ne stă la îndemână. Mulţumesc.