La sfîrșit de an 2012 am scris un text, pe care l-am numit Semne ale democrației, în care am dorit sa atrag atenția asupra celor spuse de către judecătorul de la un Tribunal din Bremen, Peter Lüttringhaus, care într-un interviu pentru Europa Liberă ne spunea că nu există legătură între independenţa şi imunitatea judecătorească, iar discuţiile în jurul imunităţii judecătorilor ar ţine mai degrabă de dezvoltarea conştiinţei persoanelor în cauză decît de mentalitate.
La început de 2013 opinia publică a fost dinamitată de cazul Sorin Paciu, moartea căruia a fost tăinută de procurorul general, de judecători și alți „vînători” de vază. Cu toții am rămas mirați cît de simplu a fost pentru ei să tacă acest incident și fără nici o remușcare de conștiință să meargă la odihnă pe perioada sărbătorilor de iarnă de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic. Iar Valeriu Zubco, după ce s-a auto-suspendat din funcție, aflăm că și-a mai „ordonat” 15 zile de odihnă.
Pentru omul simplu toate aceste lucruri sunt de neînțeles, pentru că reprezintă o sfidare grosolană a statului de drept, a valorilor europene spre care tindem și sunt aproape sigur că orice cetățean de rînd ar fi avut serioase procese de conștiință dacă ipotetic ar fi procedat la fel ca judecătorii sau procurorul general. Pentru oricine dintre noi ar fi fost clar că tăinuirea unui incident de acest fel, fie că a avut loc și din greșeală, reprezintă o crimă gravă și este ilegală.
Cu toate acestea, nu putem spune că toți acei demnitari, care au participat la vînătoare, nu ar avea careva procese de conștiință. În cazul oamenilor legii din Republica Moldova, pare-mi-se că remușcările de conștiință constau în altceva și apar mai ales atunci cînd fiind cu legea în mînă se trezesc în imposibilitatea de a face tot ceea ce doresc aidoma monarhilor demult apuși. Judecătorii se bucură de prea multe înlesniri, imunitate și profesii asigurate pe întreaga viață ca să nu-și permită luxul de a încălca întotdeauna legea, dar totodată în mod „absolut” legal.
Se spune că drepturile și libertatea noastră se termină acolo unde începe libertatea altuia și că ni se permite totul ceea ce nu este interzis de lege. Oamenilor legii sub pretextul exercitării depline a funcției nu li se interzice practic nimic. Odată cu reformarea structurilor de forță ar trebui să fie extinsă lista restricțiilor pentru a le aminti că legea există și pentru ei, și că nicidecum nu vor putea promova legea, dacă nu vor fi ei cei care s-o respecte în primul rînd. În același timp, nu mărirea de salarii va combate corupția din sistemul judecătoresc, ci lipsirea totală de imunitate.
La început de 2013 opinia publică a fost dinamitată de cazul Sorin Paciu, moartea căruia a fost tăinută de procurorul general, de judecători și alți „vînători” de vază. Cu toții am rămas mirați cît de simplu a fost pentru ei să tacă acest incident și fără nici o remușcare de conștiință să meargă la odihnă pe perioada sărbătorilor de iarnă de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic. Iar Valeriu Zubco, după ce s-a auto-suspendat din funcție, aflăm că și-a mai „ordonat” 15 zile de odihnă.
Pentru omul simplu toate aceste lucruri sunt de neînțeles, pentru că reprezintă o sfidare grosolană a statului de drept, a valorilor europene spre care tindem și sunt aproape sigur că orice cetățean de rînd ar fi avut serioase procese de conștiință dacă ipotetic ar fi procedat la fel ca judecătorii sau procurorul general. Pentru oricine dintre noi ar fi fost clar că tăinuirea unui incident de acest fel, fie că a avut loc și din greșeală, reprezintă o crimă gravă și este ilegală.
Cu toate acestea, nu putem spune că toți acei demnitari, care au participat la vînătoare, nu ar avea careva procese de conștiință. În cazul oamenilor legii din Republica Moldova, pare-mi-se că remușcările de conștiință constau în altceva și apar mai ales atunci cînd fiind cu legea în mînă se trezesc în imposibilitatea de a face tot ceea ce doresc aidoma monarhilor demult apuși. Judecătorii se bucură de prea multe înlesniri, imunitate și profesii asigurate pe întreaga viață ca să nu-și permită luxul de a încălca întotdeauna legea, dar totodată în mod „absolut” legal.
Se spune că drepturile și libertatea noastră se termină acolo unde începe libertatea altuia și că ni se permite totul ceea ce nu este interzis de lege. Oamenilor legii sub pretextul exercitării depline a funcției nu li se interzice practic nimic. Odată cu reformarea structurilor de forță ar trebui să fie extinsă lista restricțiilor pentru a le aminti că legea există și pentru ei, și că nicidecum nu vor putea promova legea, dacă nu vor fi ei cei care s-o respecte în primul rînd. În același timp, nu mărirea de salarii va combate corupția din sistemul judecătoresc, ci lipsirea totală de imunitate.