Europa Liberă: Înainte vreme şi acum, femeile se supărau că era sărbătorită o singură zi, Ziua Femeilor. Prin analogie, nu este supărător că Ziua Culturii Naţionale este consemnată într-o singură zi?
Petre Guran: „Acuma, păstrând aceeaşi notă umoristică, văzând ce aglomeraţie de evenimente a fost azi în Chişinău, câte 2 sau 3 în acelaşi moment, aş spune că într-adevăr am vrut să concentrăm tot anul de zile în 15 ianuarie, ca după aceea să dormim liniştiţi. Nu, fiindcă fundamental nu mi-e frică de zile de tipul Ziua Culturii, cu atât mai puţin, evident, de Ziua Femeii, deşi trebuie să recunosc că n-am fost un practicant. Am fost un practicant al Mărţişorului care era pe 1 martie sau, mă rog, la începutul lui martie, decât al Zilei Femeii. Dar aceasta din alegere ideologică, fiindcă mi se părea că Ziua Femeii e puţin forţată de regimul comunist. Şi, din spirit de frondă, preferam Mărţişorul. De ce nu mi se pare că există acest pericol? Fiindcă miza Zilei Culturii este, de fapt, foarte mică şi aş spune... Nu e foarte mică, este doar simbolică... Ea nu trebuie să aibă niciun alt rol decât recunoaşterea de către stat a rolului culturii în societate şi identificarea acelei date simbolice care e reprezentativă pentru comunitate, nu? Adică prin ziua respectivă... de ce ai ales-o? Fiindcă socotesc că ziua respectivă nu este aleasă aleatoriu, ci este aleasă fiindcă reprezintă o valoare culturală pentru întreaga comunitate.”
Europa Liberă: Şi dacă în alte zile bugetul este lipsă, şi dacă în alte zile intelectualii stau cu mâna întinsă?
Petre Guran: „Nu. Vroim să spun că munca chiar trebuie să se petreacă în celelalte zile. Bun, Ziua Culturii, un moment în care spunem: „E important pentru noi Eminescu, e importantă pentru noi cultura”. O spune statul, e importantă deci pentru comunitatea pe care o serveşte. Şi al doilea lucru: ar putea fi un moment de bilanţ pentru instituţiile culturale: Ministerul Culturii şi toate instituţiile din subordine. Adică ziua în care se spune ce am făcut până acuma, ce am de gând să fac mai departe, în care eventual se dau câteva premii, un moment în care... poate chiar o petrecere care să participe la ceea ce numim cu un termen globalizant team building, adică coeziune, împrietenirea oamenilor dintr-o instituţie. De aceea spun că miza nu este fantastică, cultura există cu şi fără Ziua Culturii. Are să vă şocheze: cultura există cu şi fără Minister al Culturii. Deci Ministerul Culturii este, dacă vreţi, o generozitate a statelor care şi-o pot permite, vorbim de state liberale. Sigur că în state totalitate Ministerul Culturii e, de fapt, Ministerul Adevărului, Ministerul care îţi spune ce trebuie să gândeşti, cum trebuie să simţi, al propagandei. Deci nu vorbim de state totalitare. În statele liberale Ministerul Culturii trebuie să fie ori un act prin care statul îşi recunoaşte şi această răspundere culturală. Dar cel mai importat, Ministerul Culturii, de fapt, reglementează felul în care te raportezi la patrimoniu. Deci Ziua Culturii Naţionale este doar un semn, un act de recunoştinţă, este momentul în care statul îşi scoate pălăria în faţa celor care contribuie, sunt creatorii culturali şi le spune: „Vă mulţumim că faceţi ceea ce faceţi, însă ceea ce faceţi se petrece în tot restul anului, poate şi în Ziua Culturii, dar, mai ales, în restul anului”. Deci în niciun fel nu aş absolutiza. Nu înseamnă că este lipsită de rost această zi a culturii naţionale, fiindcă ea îţi permite tocmai să tragi bilanţuri, să chemi oamenii laolaltă. Oamenii sunt mai disponibili în această zi. E o fereastră de oportunitate pe care ea o creează pentru a spune nişte lucruri, pur şi simplu, şi oamenii sunt mai atenţi.”
Europa Liberă: Înţeleg că de Ziua Minerului sărbătoriţi sunt minerii. Dar de Ziua Culturii cine sunt sărbătoriţii?
Petre Guran: „Aş spune şi aici am să vă şochez: sărbătoriţii ar trebui să fie de ziua culturii întâi aparatul birocratic din cultură, adică echipele din muzee, din case de cultură, din centre...”
Europa Liberă: Adică atlanţii şi cariatidele.
Petre Guran: „Atlanţii şi cariatidele, evident. Fiindcă sfera nesfârşită a creaţiei culturale nu o poţi închide şi nici n-o poţi sărbători într-o zi particulară. Aşa că pentru aceasta este... într-adevăr întreg anul contribuie la o viaţă culturală semnificativă vie. Nu, chiar aş vedea-o ca o zi în care şi meritul acestor figuri care sunt mai degrabă în umbră: un muzeograf, un director de instituţie culturală şi cu toată echipa, care nu este dirijorul de la pupitru şi care e aplaudat la fiecare concert şi aceştia trebuie într-o zi din an aplaudaţi. Şi cred că ziua aceasta administrativ are şi această funcţie.”
Europa Liberă: O întrebare şi mai dificilă: ce înseamnă cultură naţională? Unde sunt frontierele de vest, de est, de nord, de sud, temporale?
Petre Guran: „Aici sunt 2 răspunsuri posibile. Este, pe de o parte, referinţa la data pe care o reprezintă 15 ianuarie, adică naşterea lui Mihai Eminescu, spunând: „Da, ne regăsim în Mihai Eminescu, cel puţin, din punct de vedere al faptului că noi vorbim limba lui”. Şi aceasta este din punct de vedere istoric, filologic strict corect. Nu el vorbeşte limba noastră, adică el nu s-a născut într-un context care avea deja o limbă poetică filosofică formată, ci a contribuit masiv la aşezarea... După opera lui, limba română s-a aşezat într-o formă şi a continuat în această formă până astăzi. Deci e foarte important – noi vorbim limba lui Eminescu. Fiindcă vorbim limba ta, Mihai Eminescu, atunci socotim că ziua simbolică a culturii noastre este ziua ta de naştere. Pe de altă parte, sigur că definirea unei culturi naţionale este aproape imposibilă. Astăzi chiar suntem într-o dezbatere foarte aprinsă: care sunt limitele, ce înseamnă culturile naţionale, dacă însăşi conceptul nu este contradictoriu, fiindcă orice cultură naţională importă informaţii dintr-un exterior, dintr-un univers infinit mai larg decât limba respectivă. Şi sistematic exportă spre exterior, deci duce, creează valori şi le arată lumii întregi. Dacă ar fi să fiu trivial, aş zice: cultura naţională e o maşină de tocat. Pui Homer, pui Aristotel, pui Platon în ea şi pe partea cealaltă iese Noica, spre exemplu, Constantin Noica. Deci cam aceasta e o cultură naţională. Nu, cultura naţională, în mare putem socoti, este cultura creată pe un teritoriu al unei comunităţi naţionale care poate fi creată şi în limba naţională. Dar eu aş include aicea şi creaţii în alte limbi, mai ales, în cazul naţiunilor tinere care au un trecut, în care s-au exprimat în mod evident în alte limbi, în limbi de circulaţie internaţională. Şi atunci ideea aceasta a teritorialităţii mi se pare cea mai cuprinzătoare astăzi.”
Europa Liberă: Sunteţi unul dintre birocraţii culturii, cum i-aţi numit. Sărbătoriţi în ipostaza de director al ICR-ului Chişinău, dar foarte mult timp eraţi ca şi cum deja contestat, eraţi înlocuit. Cum vă simţiţi, ca o „raţă şchioapă”, cum este în folclorul politic?
Petre Guran: „Da, într-un fel, mă rog, sunt recunoscător, nu ştiu cui, destinului că mi-a oferit acest al treilea an în care simt că formula pe care am propus-o eu pentru 15 ianuarie, cu o dezbatere la care participă mare parte, dacă nu cea mai mare parte a intelectualităţii chişinăuiene, cu un discurs major sau un dialog fundamental despre mersul culturii, despre marile probleme a prins rădăcini şi atunci trag nădejdea că pe viitor se va continua în formula aceasta. Şi mi-ar părea bine să fiu iniţiatorul acestei formule. Eu am ales, până când o veni o decizie pe care aţi evocat-o, să funcţionez sută la sută, să funcţionez „ca şi cum mâine aş muri”, aş spune, citându-l pe Sfântul Pavel. Adică bucurându-mă de viaţă şi dăruind tot ce pot dărui la maximul de randament”.
