Ministrul de externe Iurie Leancă va merge mâine la București, la invitația omologului său din România Titus Corlățean. Peste mai puțin de două săptămâni va veni la Chișinău președintele român Traian Băsescu. Valentina Ursu a stat de vorbă despre starea relațiilor moldo-române, marcate de contacte dese, parlamentarul român Eugen Tomac, ales în legislativul de la București cu voturile românilor din Moldova.
Europa Liberă: Domnule Tomac, pentru că s-a anunţat această vizită pe care şeful statului român o va efectua la Chişinău în data de 1 februarie, ce ar fi prioritar să discute cu autorităţile de la Chişinău domnul Băsescu?
Eugen Tomac: „Pentru preşedintele României relaţia cu Republica Moldova reprezintă un proiect de suflet în care România a investit foarte mult, în primul rând, pentru că avem o datorie morală. Şi preşedintele înţelege perfect cum au evoluat lucrurile între Prut şi Nistru. Este important să accelerăm, să continuăm proiectele strategice care se dezvoltă între România şi Republica Moldova fie că ne referim la gazoduct, fie că ne referim la interconectarea energetică şi sigur şi
România va continua să susţină parcursul european al Republicii Moldova...
celelalte proiecte care sunt în derulare: educaţionale, culturale. Important este pentru Republica Moldova să menţinem acest spirit extrem de strâns de cooperare între cele două state. Pentru că, până la urmă, România va continua să susţină – ceea ce este cel mai important – acest parcurs european, acest set de bune practici pe care Republica Moldova trebuie să le introducă în administraţia sa. Şi, din acest punct de vedere, România poate oferi o serie de facilităţi, expertiza pe care am dobândit-o într-o perioadă foarte scurtă de timp. Iar preşedintele Băsescu a fost cel care în mod constant a promovat la nivel european şi pe plan bilateral această deschidere extraordinară pe care astăzi Uniunea Europeană o oferă Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Ce înseamnă pragmatism în relaţia dintre Chişinău şi Bucureşti?
Eugen Tomac: „Înseamnă, în primul rând, să fructificăm toate oportunităţile pe care ni le oferă momentul de faţă în aşa fel, încât să putem consolida această relaţie între România şi Republica Moldova. Eu mi-aş dori, de exemplu, să existe mai multă presă din Republica Moldova prezentă în România şi sigur mai multă presă română în Republica Moldova, inclusiv o cooperare mult mai strânsă în plan educaţional, pentru că s-a atins un nivel care impune o resetare a relaţiei pe mai multe planuri: cultural, pe subiecte care consolidează legăturile noastre extrem de profunde în ceea ce priveşte statutul cetăţenilor de o parte şi de alta a Prutului.”
Europa Liberă: Şi dimensiunea economică.
Eugen Tomac: „Este fundamentală pentru a putea clădi o relaţie pragmatică, aşa cum aţi spus, care să fie în avantajul ambelor state.”
Europa Liberă: Mandatul de parlamentar l-aţi obţinut inclusiv cu votul cetăţenilor din Republica Moldova. S-a zvonit că aţi putea să inauguraţi şi un birou al dumneavoastră la Chişinău. E o intenţie?
Eugen Tomac: „Într-o proporţie covârşitoare decizia românilor din Republica Moldova a contat în ceea ce priveşte obţinerea mandatului de parlamentar. 94% dintre cetăţenii Republicii Moldova au fost cei care au decis cine îi reprezintă în
Obligaţia oricărui parlamentar este să fie şi în preajma celor care l-au desemnat reprezentant. Voi avea cel puţin două oficii parlamentare, în Chişinău şi într-o altă locaţie...
Parlament şi este obligaţia mea să fiu prezent, implicat. Şi acest lucru îl voi face în mod constant, fără niciun fel de reţinere. Sigur, obligaţia oricărui parlamentar este să fie şi în preajma celor care l-au desemnat drept reprezentant şi în mod firesc voi avea, cel puţin, două asemenea oficii parlamentare, în Chişinău şi într-o altă locaţie. Urmează să stabilesc.”
Europa Liberă: Deci două oficii vor fi în Republica Moldova?
Eugen Tomac: „Da. Îmi propun acest lucru în mod categoric pentru că sunt om activ, îmi doresc să menţin o relaţie directă şi onestă cu românii din Basarabia. Şi, din acest punct de vedere, în mod categoric în următoarea perioadă voi face publice cele două intenţii, locaţia unde va exista acest birou parlamentar. Este important să menţin o legătură directă cu cetăţenii, să preiau o parte din problemele pe care oamenii le întâmpină, pentru că sunt foarte multe, le cunosc în cea mai mare parte pe cele mai dificile şi încercăm să le soluţionăm.”