Tu: Şi al doilea?
Eu: Al doilea subiect este intitulat: „Asasinarea tranziţiei”. Şi pe acesta îl voi expune sumar pentru... economie de spaţiu.
Tu: Într-adevăr! N-are lumea timp să citească texte lungi. Lumea de azi preferă Digest-uri. Lectură gata rumegată. Pentru ce s-o mai întinzi atâta dacă o poţi spune în trei fraze şi el, cititorul, dacă mai există azi cititor, o acceptă şi aşa, ba chiar este foarte mulţumit.
Eu: Deci, „Asasinarea tranziţiei”. Mai întâi să-ţi fac o mică confesiune, pardon de cacofonie! O mică mărturisire. La început avui ideea să-i zic: „Doamna Tranziţie”, dar pe urmă mi-am zis: ce fel de Doamnă poate fi ea, dacă a durat numai zece ani. Or, când şi-a dat duhul nu avea decât zece anişori. După care am avut o altă idee: să-i zic Domnişoară - Domnişoara Tranziţie. Aici m-am gândit: bine, bine, dar este un fapt de cruzime să te comporţi astfel cu un minor, asasinându-l! Cum aşa?Tranziţia asasinată la numai zece ani?
Tu: Dar de ce mă rog ai hotărât că trebuie numaidecât să-i spui Doamnă sau Domnişoară şi că asasinarea ar fi venit la vârsta de numai zece ani?
Eu: Pentru că pe sarcofagul ei, mai exact: pe sarcofagele ei sta scris anul naşterii şi anul decesului!
Tu: OOO! Şi chiar aşa este scris?
Eu: Da!
Tu: Dar de unde ştii că aşa stă scris?
Eu: Aşa este prevăzut de proiect.
Tu: Ha, proiect. Dar ce: proiectul era fixat... dinainte... era clar... ce trebuie scris?
Eu: Sigur că da! Numai că de data asta călătoria mea, adică desfăşurarea acţiunii are a se produce în absolut alt mod! Şi într-o direcţie absolut contrară călătoriei subterane.
Tu: Da? Nu cumva o fi vreuna cosmică?
Eu: Aproape. Sau: subcosmică. Mai exact: un zbor! De-asupra metropolei.
Tu: Zbor la joasă înălţime.
Eu: Aşa. Medie. Dar nu un zbor oarecare, ci zborul cu libelula!
Tu: Ha! Curios! Acolo un Kobold călăuză, aici o Libelulă!
Eu: Da! Imaginează-ţi că: da! Şi nu numai aşa, dar Libelula a fost preferată şi ea din trei modalităţi de zbor...
Tu: Cum trei modalităţi de zbor??
Eu: Da. Pentru că aveam de ales între o lăcustă, o libelulă şi un bondar.
Tu: Şi ai ales libelula - de ce libelula şi nu... bondarul?
Eu: Păi, din copilărie sânt îndrăgostit de libelulă. Există oare o zburătoare mai frumoasă la libelula? Imaginează-ţi o zi de vară, caldă, cu soare mult. Stai într-o poiană, pe iarbă, te uiţi, asculţi cântarea păsărilor... Vai, ce frumos! Iarbă verde, ce căldură răcoroasă, simţi cum respiră întreaga natură, pomii, arbuştii, se aude susurând un pârâiaş în apropiere şi deodată apare în faţa ochilor tăi ceva care sclipeşte în toate culorile: albastru, verde, auriu, argintiu, ceva joacă, fixându-ţi ochii, furându-ţi privirea... acea minune, acel miracol licăreşte în faţa ta, parcă zboară, parcă se duce, ba parcă stă pe loc... şi tu vrei să înţelegi ce-i asta şi nu poţi să-ţi dai seama... parcă ar fi o fărâmă de soare, o minune a minunilor! Şi atunci, şi atunci îţi aminteşti... de copilărie, de viaţa aceea frumoasă şi-ţi vine să strigi: O! lasă-mă, libelulă, să te prind, vino de te aşează pe dosul palmei mele, ca să te văd de aproape... O! libelulă, opreşte-te, vreau să mă iai pe aripile tale în zbor şi să mă duci într-o altă lume ca să uit de toate necazurile acestea... O, Libelulă, Libelulă - minune a copilăriei mele! Minunea adolescenţei mele...
Tu: Da, e o poezie, o poezie... Nişte efluvii de sentimentalism care deloc nu armonizează cu subiectul. Ce să mai fie şi asta: asasinarea tranziţiei şi libelula? Contrast absolut, contrast total!
Eu: Ba bine că nu. Ba bine că nu. Eu... iată... uite la mine... asta am scris în proiect, pe scurt: voi urca... mă voi agăţa... mic micuţ, aproape invizibil... nici ea, frumoasa libelulă, minunea minunilor, nu va simţi că eu stau pe trupuşorul ei... eu, ca un fir de praf, dar cu ochi foarte curioşi... şi îi voi spune aşa: Libelulă, Libelulă, du-mă pe deasupra marii urbe, pe deasupra metropolei noastre, poartă-mă o dată de la sud spre nord, o dată de la apus spre răsărit... vreau să văd de sus cum arată oraşul... Şi iată, pe scurt, subiectul acesta al doilea. Voi urca pe Libelulă, voi zbura între cer şi pământ, în lumina Soarelui de vară şi voi vedea următorul tablou: la partea de est a oraşului, dincolo de viaduct, poate chiar la porţile oraşului, la partea de vest a oraşului, poate chiar dincolo de lacuri, pe Calea Ieşilor, apoi pe partea de nord a oraşului, în zona Politehnicii, în partea de sud a oraşului, în zona Telecentrului, în toate cele patru puncte cardinale voi vedea patru mari sarcofage a câte cinci metri lăţime, douăcezi metri lungime, şase-opt metri înălţime - sarcofage din piatră şi beton, şi pe fiecare capac de sarcofag scris aşa: „Aici odihneşte tranziţia”, sau mai solemn: „Aici odihneşte în pace şi onor tranziţia” şi marcaţi anii: 1991 - 2001... Aici odihneşte în pace şi onor tranziţia... Vezi? Nu spun: Doamna sau domnişoara, ci: simplu: Tranziţia... Aici odihneşte în pace şi onor tranziţia... Aici o - dih - ne - şteeee................................. Anul naşterii: 1991, anul... 2001... Aici odihneşte în pace şi onor tranziţia...
Tu: Şi? Şi ce-i cu această tranziţie? Ce ai în vedere când spui: tranziţie?
Eu: Tranziţie - atât! Nu ştii ce-i aia tranziţie? Tranziţia de la comunism la capitalism. Aceea care a fost proclamată în '91, care a început şi...
Tu: Şi ce? A murit tranziţia?
Eu: Cum: a murit? Doar titlul subiectului spune clar: Asasinarea tranziţiei - a fost asasinată! Cu bună ştiinţă.
Tu: Cum: asasinată?
Eu: Dar nu scrie pe cele patru sarcofage din cele patru puncte cardinale ale metropolei: 2001?
Tu: Şi de ce în 2001?
Eu: Domnule, într-un subiect literar artistic fiecare detalui are o semnificaţie a lui. Totul este la modul simbolic. Mata ca cititor n-ai decât să descifrezi, să mai pui bila în mişcare, să te mai gândeşti... Bila! Bila în mişcare!
Tu: Ei bine. Şi cum ai reuşit să creezi această imagine cu sarcofagele? Şi de ce sunt patru? Şi de ce sunt plasate pe la capete?
Eu: Patru, pentru că patru sunt punctele cardinale, punctele de orientare. Odată ce tranziţia a decedat, mai exact, a fost asasinată, aceste sarcofage au fost plasate la cele patru ieşiri din metropolă ca să ştie toată lumea: gata! nu mai există tranziţie! Totul s-a încheiat! Totul s-a terminat! Metropola nu mai evoluează nici într-o direcţie! Ea a căzut în sine. S-a produs o implozie. Aici totul rămâne mort, nu mai tinde nici într-o direcţie. Încotrova, spre lumea mare, spre lumea largă...
Tu: Hai, lasă că nu mai e chiar aşa. Direcţia a rămas - una singură: răsăritul...
Eu: Dom'le, să nu politizăm! Să nu ideologizăm! Eu şi aşa am temeri că proiectele mele la Fundaţia SPONSOROS şi la Editura PRO NOI nu prea au şanse de reuşită. Dar dumneata vii să mă întristezi. Nu tot dumneata m-ai provocat să procedez la expunerea acestor subiecte? Aşa că te rog să nu mă înveninez...
Tu: Bun, bun, bun, te rog să mă scuzi. Am şi încetat. Dar... ce-i cu cel de-l treileaa subiect?
Eu: Da? Al treilea? Există şi un al treilea.
Tu: Sigur că există. Al treilea şi cel mai straniu...
Eu: Da, este cam neobişnuit şi acesta. Aşa mi se pare mie, cel puţin.
Tu: Parcă era vorba acolo... ceva tunuri? Tunuri sau turnuri?
Eu: Turnuri, domnule! Două turnuri! Două turnuri mari...
Tu: Şi de unde le-ai mai scos şi pe aceste două turnuri?
Eu: Ba nu le-am mai scos deloc. Ele au fost instalate în centrul metropolei tot în acel an mi se pare 2001 şi - de atunci funcţionează!
Tu: Cum: funcţionează? Ce înseamnă funcţionează? Nu pricep.
Eu: Păi, vreau să-ţi spun, don'le că... atunci când am zburat de asupra metropolei, cocoţat pe Libelula mea, vreau să-ţi spun că am nimerit, mai bine spus, era cât pe ce să nimeresc într-un nor negru de fum, teribil de negru de fum şi nu numai unul, dar doi nori, încât abia de am reuşit eu şi Libelula să ne ferim ca să putem ajunge la cealaltă extremitate a oraşului. În acel fum dacă intram, acolo ne cânta cucul: cădeam pe pământ arşi, plini de funingine...
Tu: Dar de ce de funingine, ce înseamnă asta?
Eu: Da, şi când zburam de la nord spre Sud şi când de la Vest spre Est tot peste noi fumul negru năvălea pentru că turnurile au fost plasate...
